Mi se întâmplă lucruri cel puțin stranii pe net. Și nu mă refer la cele de natură tehnică (în felul lor, dacă nu exagerează, fiind normale), ci la aspectele relaționale și la stabilitatea trăsăturilor de personalitate. E drept că nu sunt eu un virtuoz al domeniului, abia am depășit suta de „prieteni”, deci abia dacă am învățat să merg. Poate din cauza asta nu reușesc să dau înțeles anumitor aspecte. Sau poate pentru că și logica virtuală este altfel decât logica reală. La fel cum prietenia virtuală, mi s-a spus, este alteceva decât prietenia reală. (Eu, în naivitatea mea, eram convins că valorile și criteriile logicii, ca și ale prieteniei, nu ar avea cum să se schimbe… Sau, posibil, ca și astea să se virtualizeze schimbându-și menirea, iar eu să nu am habar).
Pentru că încerc să vorbesc aici despre aspecte stranii mie, îmi vine greu să le și prezint. Nici nu știu cu ce ar fi mai bine să încep.
Aș începe cu începutul. Acesta ar conține acele urări de „bine ați venit în grupul nostru” sau cu acele „mulțumesc pentru accept”.
Ele vin din partea gazdelor, ale administratorilor, respectiv din partea celor interesați de tine sau de ce faci tu. Dai o raită postărilor recente pe pagină ca să vezi cine mai este primprejur. Numele persoanelor nu spun mare lucru, pozele te lasă încă vag, postările conturează domeniul sau domeniile preferințelor individuale, „like”-urile și comentariile îți spun nu doar despre domeniile preferate, ci și despre persoanele care se agrează sau nu. Și întâlnești pictori, fotografi și iubitori ai esteticii imagiste; scriitori și iubitori de literatură; muzicieni nu prea întâlnești, dar sunt mulți, chiar foarte mulți melomani.
Arunci și tu undița (postarea) în apă și aștepți. Apar primele timide „like”-uri, poate și un comentariu încurajator. Încerci să vezi cine le-a dat și să presupui de ce ți le-au dat. Unora le place postarea ta, altora le pari interesant ca persoană. Însă majoritatea te bagă în seamă ca, recunoscător, să îi bagi și tu în seamă când postează (asta am înțeles nițel cam târziu). În caz contrar, oameni pe care îi credeai și îi simțeai aproape devin peste noapte dacă nu ostili, atunci absenți în privința ta.
Încet încet renunți la convingeri, la părerile preformate, la propriile criterii apreciative și intri într-un joc care are ca regulă principală achiziționarea de cât mai multe „like”-uri prin orice mijloace (aproape). Cred, fiind imposibil de verificat, că cel mai uzitat mijloc este cel al mesajelor private. Dar, probabil, nu doar acesta ar fi. Oricum, îmi pare că există o față nevăzută a aisbergului relațional pe net. Pe suprafața care delimitează cele văzute (publice) și cele nevăzute (private) se refractă (se rup, se denaturează) logica, prietenia, valorile, principiile și normele.
Oare câți admiratori sinceri să am la postările mele? Oare câți prieteni autentici am eu pe net? Oare cine îmi ia cu adevărat în serios prietenia?
Și reciproc: Oare pe câte persoane am înșelat eu însumi cu „like”-urile și aprecierile mele de curtoazie? Câți „prieteni” cu care nu am nimic, nici în clin nici în mânecă, număr în „insectarul” meu? Tot în atâtea „insectare” mă aflu și eu prins...
Nimeni nu va afla nimic din toate astea vreodată. Ce s-a întâmplat, ce mi s-a întâmplat până acum, nu mai poate fi reparat. (Nu mă dezic și nu resping global toate „like”-urile și comentariile date și primite până acum. Am oferit și am primit confirmat numeroase dovezi de sinceritate, prietenie, dragoste și calitate umană ce-mi sunt și-mi vor rămâne mereu în suflet).
Însă pot trage învățămimte. Personal îmi propun ca de aici înainte să devin consecvent autentic, consecvent sincer cu mine însumi și cu ceilalți, să mă respect și să îi respect pe toți celalți cu consecvență. Nu îmi propun, doamne ferește, să critic după criteriile mele, să devin un Robespierre intransigent tăietor al capetelor care nu se încadrează tiparelor mele, ci doar să dau sau să nu dau „like”-uri după criteriile, după tiparele mele (bune, rele, cum sunt).
La urma urmei, sunt foarte rare vocile autorizate pe net (iar când apar nu sunt recunoscute/acceptate ca atare), părerile fiind majoritar subiectiv-afective (când nu sunt de-a dreptul interesate ori speculative). Așadar opiniile mele nu înseamnă nici mai mult, nici mai puțin decât „îmi place” sau „nu-mi place” mie, ceea ce nu definește nicidecum calitatea în sine a unei postări. Tot astfel iau și eu majoritatea părerilor despre mine și despre postările mele (cu excepția celor care le dau cu adevărat credit).
Voi comunica cu oricine, public sau privat, mă voi justifica ori de câte ori va fi cazul, pentru că nu țin deloc ca părerile mele să primeze, doar să existe. Acum însă spun tuturor ca în raporturile cu mine pe net ar fi bine să nu mai mizeze pe reciprocitate tip troc. Pentru că nu mai vreau să dau și să primesc „like”-uri și comentarii mincinoase (în amestec cu cele de bună credință). Nu mai vreau amabilități de acest gen. Nu iau nimic de la început, ci continui într-altfel. Cred că numai așa îmi pot (re)considera zecile de prietenii, dându-le apoi același calibru în virtual ca și în real.
Și pentru că în nici un caz nu mi-am propus să revoluționez relațiile pe net, subliniez din nou că exigențele mele sunt strict limitate la raporturile pe care oricine le are sau le vrea cu mine în acest experiment personal virtual, poate și utopic.
Cititorii mei care vor vedea în cele expuse mai sus o ofertă de prietenie sinceră și profundă pot miza pe buna mea credință.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu