„Toate materialele dețin în ele însele sculptura pe care omul o dorește; el trebuie să trudească, însă, și să o scoată, eliminând acel material de prisos, care o acoperă”
Dacă ar fi să facem impietatea să înlocuim în textul lui Brâncuși cuvântul „sculptură” cu cel de „cunoaștere” obținem o pertinentă definiție a noțiunii „descoperire”. Apoi ne-am putea hazarda să spunem că Brâncuși este un extraordinar descoperitor. Descoperitorul nu inventează, nu creează adăugind, realcătuind, transpunând ceva în altceva; el extrage dintr-o masă amorfă o formă anume. Însă Brâncuși face mai mult decât să extragă o formă, încă o formă asemenea celor existente deja undeva: el esențializează și abstractizează formele pe care le descoperă. Bronzul, marmura, lemnul, materiile prime predilecte ale lui Brâncuși, ascund în ele forme-concept pure, elegante, rafinate. Păsările lui Brâncuși nu sunt păsări, ci zboruri, capetele ovoidale sunt piste pentru decolarea și aterizarea gândurilor, masa tăcerii este spațiul particular meditativ, poarta sărutului este fragment de iubire magic încremenită, coloana infinitului este calea regală dintre pământ și cer...
Geniul lui Brâncuși constă în faptul că Ideea nu se materializează, ea încremenește în materie. Opera lui este o colecție unică de Idei trecute din spectrul invizibil în cel vizibil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu