Iat-un nebun! Un nebun! Un nebun, nu oricare,
un nebun care strigă-n neştire că-l doare.
Îl doare. Îl doare…
Îl doare nu propria-i durere ce-o are,
ci-l doare
durerea lumii încojurătoare
ce nu simte durere nici pentru ea,
nici pentru el…
Nu simte durere că-i toată numai putere
şi ar vrea, uneori chiar reuşeşte,
prin ea să arate că viaţa zdrobeşte,
loveşte năpraznic ghiulele de tun
şi-l face de-a pururi, de-a pururi nebun,
pe cel ce tresare doar ca să strige:
- Cum nu vă doare viaţa aceasta care se-nfige
în fiecare?!...
În jur ne-mprejmuiesc hotare,
zvâcnirile toate se frâng şi-s banale
când plouă de sus cu lacrimi amare!
Lucrul acesta pe nimeni nu doare?!...
Căci nimeni nu plânge!… Ici-acolo paiaţe
împart falsitate cu ambele braţe!
E plină lumea de hoţi şi de hoaţe!...
- Cum nu vedeţi
ce groaznici păreţi
atunci când grămadă
daţi buzna în stradă
şi faceţi cozi
criticându-i pe lorzi?
- Nu vi-i deajuns
că i-aţi pătruns
omului sărac
până-n stomac
somându-l să spună
că viaţa e bună?!
- Cum nu vi-i greu
cu gândul ateu
cruce să faceţi?!
Când vă prefaceţi?!…
Şi ţipă. Şi ţipă. Şi ţipă. Şi ţipă…
Dar cad cuvintele-i grele ca o frântă aripă;
de care ni-i frică…
Urlă-n neştire
ca ploia subţire…
Sărman cam prost
vorbind fără rost…
Parcă strigă tăcând
la noi în gând…
Nimic precis;
un biet proscris…
Dar ascultaţi!…
Se-aude-un nebun…
Un nebun… Un nebun…
Un nebun nu oricare:
Un nebun care strigă într-una că-l doare…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu