Apusul promis de soarele unui prânz impecabil de albastru a fost cuprins de fuioare orizontale de nori, care s-au așezat asemenea mustăților de lapte.
Acest orizont lăptos, staționar, a învăluit soarele la apus, când acesta s-a strecurat sub el, s-a ivit pleoapa zeului; un asemenea spectru, într-un contrast al unui întuneric albastru, mi-a amintit de cuvintele lui Eliade ce aminteau de altele:
≪ Îndepărtarea și dezinteresarea Ființei Supreme sunt admirabil exprimate în cântecul populației fang din Africa Ecuatorială:
„Zeul (Nzame) e sus, omul e jos.
Zeul e zeu, omul e om.
Fiecare cu ale sale, fiecare în casa lui.” ≫
Trebuie sa trec si sa vad noutati, sa-mi clatesc ochii si sufletul...
RăspundețiȘtergereMulțumesc Karina!
RăspundețiȘtergereAbia acum citesc cele de mai sus... cât de autist pot fi!!!