Sunt primăvara într-un strop de rouă,
Sunt primăvara într-un mugur viu,
Sunt primăvara dăruită vouă,
Atâta cât am fost şi am să fiu.
Sunt primăvara străbătându-ţi viaţa,
Sunt floarea care-ţi cade pe obraji,
Sunt înflorirea şi sunt dimineaţa,
Sunt roua care plânge printre paşi.
Sunt revărsarea firului de iarbă,
Ce îţi mângâie gleznele mereu,
Sunt infinitu-n fiecare brazdă,
Sunt picătura de la Dumnezeu.
Sunt contopirea nopţii cu iubirea,
Sunt şi cocorul răzbătând prin nori,
Eu îmi doresc să-mi aflu nemurirea,
La tine-n suflet şi cu tine-n flori.
La multi ani! Culorile primaverii se regasesc aici, in blogul tau!
RăspundețiȘtergere