Un craniu secţionat, 1489, în cartea lui Leonardo da Vinci şi chiar o pagină din notebook său, c.1510 Foto: COLECTIA ROYAL
Pe data de 4 mai la palatul Buckingham va fi inaugurată cea mai marre până acum expoziţie de desene anatomice ale lui Leonardo da Vinci din Colecţia Regală.La reşedinţa monarhilor britanici vor fi expuse pentru prima dată 80 pagini din agenda pe care maestrul o ţinea prin anul 1510.
Pe una din aceste pagini, publicate în The Telegraph,Leonardo care, după cum se presupune, intenţiona să se înscrie la şcoala de medicină de pe lângă Universitatea din Pavia, a notat ce are de făcut şi ce lucruri trebuia să aibă asupra-i.Astfel,el notase că are nevoie să achiziţioneze un craniu, cărţi de anatomie , să facă descrierea unei fălci de crocodil, să se apuce de cercetarea creierului uman.
Înainte de a porni la drum,marele artist şi savant voia să-şi cumpere hârtie, cretă şi cărbune.În lista lucrurilor necesare erau incluse haine şi instrumentele necesare studiului anatomic: un forceps, scalpele şi un saw medical.
Potrivit relatării curatorului proiectului, Martin Clayton, expoziţia va funcţiona până la 7 octombrie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu