Până la mijlocul secolului trecut, tabloul lui Piero della Francesca (probabil 1420, Borgo san Sepolcro – 12 octombrie 1492, Borgo san Sepolcro), La flagellazione di Cristo (Biciuirea lui Christos), aflat la Galleria Nazionale delle Marche din Urbino, nu punea probleme de interpretare, adică de identificare a personajelor care îl compun. Rămânea întrucâtva ciudată doar structura acestui picturi în tempera pe pânză, cu dimensiunile de 58,4 x 81,5 cm.
Piero della Francesca, La flagellazione di Cristo, detaliu (stânga)
Compoziţia nu e deloc uzuală, tabloul cu două registre reprezentând practic două scene diferite: în stânga, biciuirea lui Christos, într-o sală de palat. În plan apropiat, unul dintre călăii lui Christos poartă turban, ceea ce deja ridică un semn de întrebare asupra posibilelor intenţii alegorice ale pictorului. Tot în această secţiune, vedem un personaj aşezat pe tron, în extremitatea stângă, iar în spatele lui uşa deschisă lasă parcă să se observe o scară. La baza tronului stă scris: „OPUS PETRI DE BURGO S[AN]C[T]I SEPULCR[I]” – numele şi locul naşterii artistului. Piero della Francesca nu pictează cu multe amănunte, el este mai degrabă preocupat de planurile mari ale compoziţiei iar senzaţia de frescă este dominantă.
Piero della Francesca, La flagellazione di Cristo, detaliu (dreapta)
În dreapta, pornind de la coloana de susţinere, apar trei personaje îmbrăcate diferit şi al căror caracter este fără îndoială diferit. Ele discută, dezbat ceva important, în aer liber. În spatele lor, frânturi de clădiri. Clopotniţa din plan îndepărtat este tăiată la jumătate, se vede coroana unui arbore şi cerul albastru. Această „recuzită” trimite la un spaţiu ambiental contemporan pictorului şi de aici, ca şi de la ambiguitatea întregii reprezentări, pot începe întrebările. Tabloul este o alegorie sau numai tratarea personală a scenei biblice? Cine sunt personajele, ce semnificaţie are această dispunere pe două registre: scena biblică în stânga şi o imagine din imediata proximitate a artistului, în dreapta? De ce au fost ele alăturate? Tabloul poartă cumva un mesaj secret, se referă la o istorie uşor descifrabilă de contemporanii pictorului?
S-a demonstrat că scenele din cele două registre se află într-un raport care exprimă secţiunea de aur. Pictorul era şi matematician şi toate compoziţiile sale, de la pânze la fresce, sunt elaborate după reguli geometrice, cu linii de fugă şi raporturi ingenioase de planuri, îndelung studiate. Tabloul pictat la Urbino, probabil în perioada 1455 – 1460, oricum nu mai devreme de 1455, a fost mai întâi interpretat de istoricul de artă Roberto Longhi. Biciuirea lui Christos ar fi fost o comandă a ducelui de Urbino, Federico da Montefeltro, portretizat de Piero della Francesca în celebrul Diptic al ducilor de Urbino, alături de soţia sa, Battista Sforza. Aici, ducele ar fi primul din dreapta. Bărbatul blond din mijloc ar fi Oddantonio, predecesorul ducelui, asasinat în urma unui complot, în 22 iulie 1444, iar recursul la scena biblică ar marca într-un fel destinul acestei familii nobiliare, flagelarea simbolizând prin urmare uciderea lui Oddantonio. Tabloul în ansamblul său ar avea caracter encomiastic.
Piero della Francesca, Dipticul ducilor de Urbino
O altă ipoteză, susţinută de Gombrich şi Bertelli, reduce totul la scena biblică a flagelării, lăsând registrul din dreapta ca un mod de a prezenta, eventual, exegeza episodului evanghelic. Practic, compoziţia lui Piero della Francesca nu ar avea astfel altă explicaţie decât obişnuita alegorie, comună în epocă.
În 1951, cercetătorul Kenneth Clark verde în personajul cu barbă, primul din grupul din dreapta, un înţelept grec, scena reprezentând îngrijorarea lumii creştine după căderea Constantinopolelui în 1453 şi proiectul unei posibile cruciade, discutat la Consiliul de la Mantova din 1459. Aşadar, tabloul ar fi ulterior acestei date.
După două decenii, o interpretare datorată istoricului de artă Marilyn Aronberg Lavin de la Universitatea din Princeton identifică în personajul aşezat pe tron în extrema stângă a tabloului, pe Pilat din Pont, făcând analogie cu alte tablouri din epocă, pe aceeaşi temă. Posibil. În extrema dreaptă s-ar afla Lodovico Gonzaga, marchiz de Mantova şi prietenul său, astrologul Ottavio Ubaldini della Carda, în faţa Palatului ducal din Urbino. În perioada în care a fost pictat tabloul, Ottavio şi-ar fi pierdut un fiu, omorât în urma unei conjuraţii şi scena flagelării ar fi, prin paralelism, alegoria acestei întâmplări.
Carl Ginzburg merge mai departe şi vede în Biciuirea lui Christos invitaţia adresată ducelui Federico da Montefeltro de a participa la cruciada antiotomană propusă de cardinalul Giovanni Bessarione şi umanistul Giovanni Bacci. Tânărul blond din mijloc ar fi Bonconte II da Montelfetro, protejatul lui Bessarione, mort de ciumă în jurul anului 1458. Sacrificiul lui Christos ar fi asimilat, astfel, fie suferinţelor lumii bizantine după cucerirea Constantinopolului, fie, mai restrâns, morţii lui Bonconte.
O interpretare recentă extinde semnificaţia alegorică a tabloului lui Piero della Francesca. Ea aparţine Silviei Ronchey, în Enigma lui Piero (L’enigma di Piero: L’ultimo bizantino e la crociata fantasma nella rivelazione di un grande quadro, Milano, Rizzoli, 2006), carte publicată şi în limba română la Editura RAO, în traducerea Ştefaniei Mincu. Tabloul ar reprezenta o alegorie a mesajului politic al lui Giovanni Bessarione, delegat bizantin la Consiliul de la Ferrara şi Florenţa din 1438 – 1439, mesaj care exprima dorinţa reunificării bisericii creştine, după marea schismă din 1054. Christos biciuit ar simboliza Constantinopolul asediat de turci. Bărbatul cu turban din registrul din stânga ar fi sultanul Murad al II-lea iar cel aşezat pe tron, cu încălţăminte roşie, împăratul bizantin Ioan al VIII-lea Paleologul, pentru că numai împăraţii bizantini purtau încălţări de purpură, simbol imperial. Cele trei figuri din registrul din dreapta ar fi Bessarione, Tomaso Paleologul, fratele împăratului şi Niccolò III d’Este, stăpânul casei în care s-a desfăşurat Consiliul. Aşadar, tabloul lui Piero della Francesca, pictat la cel puţin 20 de ani după Consiliul de la Ferrara şi Florenţa şi după căderea Constantinopolelui, ar fi ecoul alegoric al unui curent de opinie din epocă, mai ales că inscripţia din dreapta, „convenerunt in unum” ar fi un mesaj clar în acest sens: reunificarea bisericii creştine. Şi iată ce glorie postumă poate avea tabloul misterios, în secţiune de aur, al maestrului Della Francesca, mort în ziua în care Cristofor Columb descoperea America!
Costin Tuchilă, 13 decembrie 2008
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu