Dragi prieteni, în volumul meu de eseuri intitulat “La verbvedere”, dezghiocam tema zăbavei desenatului la poeţi.Descopeream în acele eseuri că desenatul este, pe de o parte, un purgatoriu prin care poetul trece înainte de a da expresie scriptică poemului aflat până atunci în faza gestaţiei, pe de altă parte, o cale de comprehensiune a actului poetic şi a semnificaţiilor poeziei.Şi mai vorbeam acolo că cel mai trecut cu vederea în cercetările relative la actul poetic este rolul mâinii.
Ei,bine, zilele acestea a apărut în editura Humanitas cartea lui Eugen Ionesco Albul şi negrul, în care dramaturgul face o analiză a mobilurilor şi rolului desenatului desenatului în activitatea de creaţiei a sa, evidenţiind rolul mâinii.
De la Ionesco citire:” Îmi spun încă o dată, după ce am spus-o de atâtea ori: fără o sinceritate totală, naivă, nu poţi scrie nimic şi nici nu poţi desena nimic, dar e foarte greu să ajungi la această sinceritate. Desenând, încerc sau mă străduiesc să-mi eliberez mintea de tot ce-o stânjeneşte, de toate grijile, de toate deşertăciunile. Nu are nici o importanţă dacă ceea ce fac e rău sau bun. Încă o dată: trebuie să las mâna să gândească. Doar atât: de pildă, cum să aşez această figură triunghiulară, cu fruntea în sus, lipită de o alta, tot triunghiulară, cu fruntea în jos. Să iau apoi altă foaie, să las contururile să ţâşnească fără nici un gând ascuns"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu