Laureatul este unul din cei mai străluciţi cercetători şi practicieni de conducere politică din America Latină.Analiza ştiinţifică a structurilor sociale şi guvernamentale, a relaţiilor economice şi sociale din ţara sa i-a permis lui Cardoso să pună bazele intelectuale ale unei conduceri de tip nou, realizând, în timpul celor două mandate de preşedinte, transformarea Braziliei dintr-un stat dictatorial militarizat ,cu un nivel ridicat al inflaţiei, într-unul întemeiat pe o democraţie vibrantă, inclusivă, cu o creştere economică puternică.
Valoarea Premiului Cluger în acest an este ca şi aceea a Nobelului – 1 mln.dolari.
Premiul urmează să fie înmânat oficial de către James H.Billington,Bibliotecarul Concresului(alias directorul Bibliotecii Congresului).
Printre personalităţile ştiinţifice nominalizate la Premiul Kluge pe anul 2012 se numără şi academicianul Mihai Cimpoi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu