Știu că ți-e foame, draga mea, de toate,
e-o criză de valori și de visare,
e mult nimic, iar vremea noastră moare
și cresc buruieni în jur, la întâmplare
N-am mai mâncat ceva de Doamne-ajută
din vremea când eram niște copii
și prin cămări eram într-o dispută
despre regim, morală și principii
când în secret, cuprinși de multă teamă
ne hrăneam cu lucruri interzise
și doar de miroseam a vremii zeamă
iar de jargon de lemn ni se acrise.
Azi tot cu conserve ne mai ospătăm
din vremuri ce demult se știu apuse
că pe tarabe abia de observăm
fructe, flori, și-acelea rar aduse
Vreau să te chem să iei masa cu mine
voi face o salată doar din crudități
și voi stropi cu miere de albine
fructe de pădure și alte bunătăți
pe masă voi aprinde două lumânări
când înserarea-n juru-i ne-o cuprinde
și-ți voi citi din viață întâmplări
cu dorul pentru rostul din cuvinte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu