Dacă atunci fiica mea nu a realizat cât de mari erau acele cuvinte, acum şi le-a adus aminte.
Acesta este un loc unde doar în vis poate un român să aspire a intra, Maria a îndrăznit şi uşa i s-a deschis !
Adesea dorind să o încurajez , pe drumul pe care pornise, îi spuneam că: "aurul străluceşte şi în noroiul drumului şi de acolo este ridicat de cineva, lustruit şi aşezat acolo unde îi este locul"!
Pe de altă parte îi dădeam exemplu pe Bogdan Ota , pianist şi compozitor român , care ridicase o sală întreagă în picioare, într-o ţară străină, aplaudându-l pentru harul mâinilor sale, după ce a cărat frigidere cu aceleaşi mâini ! Am lăcrimat atunci când am văzut la televizor reuşita acestui tânăr...
Eticheta cu povestea şi o particică din lucrarea selectată....
Enlightenment, una dintre creaţiile Mariei, din Colecţia Alternative Handmade, a fost selecţionată în cadrul Artsdepot Open 2012 şi este expusă în perioada 26 iulie- 9 septembrie în Galeria Apthorp din Londra ( 5 Nether Street, Tally Ho Corner, North Finchley, London N12 0GA ).
"Sonia", manechina Mariei, mândră de ţinuta care o prezinta în Galeria Apthorp !
Acesta este un pas mic într-un oraş foarte mare, LONDRA, făcut de Maria în cariera sa!
Felicitări sincere, Mariana și noi succese în viitor!
RăspundețiȘtergereMultumesc frumos Mihai !
RăspundețiȘtergerefelicitari
RăspundețiȘtergereMulţumim Tornadao !:)
RăspundețiȘtergere