Încă o legendă din epoca de aur a muzicii rock a trecut, pentru totdeauna, în istorie. Jon Lord, membru fondator al legendarului grup Deep Purple, a încetat din viaţă la vârsta de 71 de ani, învins în lupta cu cancerul.
El a compus, în 1969, şi un concert rock interpretat de Deep Purple alături de orchestra regală filarmonică din Londra, o premieră a genului. Jon Lord a cântat, de asemenea, în grupul Whitesnake şi în alte formaţii.
Jon Douglas Lord (n. 9 iunie, 1941, Leicester, d. 16 iulie 2012, Londra ) a fost un compozitor și claviaturist englez specializat atât în orga Hammond cât și în pian.
Lord este recunoscut pentru soundul de blues-rock, dar este privit și ca un pionier în domeniul fusion rockului. Este cel mai cunoscut ca membru al trupei Deep Purple, dar și al altor formații ca Whitesnake, Paice, Ashton & Lord, The Artwoods și Flower Pot Men. A lucrat și cu numeroși artiști, de exemplu cu Graham Bonnet.
Una dintre cele mai reușite compoziții ale sale a fost Concerto for Group and Orchestra, care a fost cântată live în 1969 la Royal Albert Hall cu Deep Purple și Royal Philharmonic Orchestra. Concertul a fost reluat în 1999 pentru a aniversa 30 de ani de la apariție, din nou la Royal Albert Hall tot cu Deep Purple dar cu London Philharmonic Orchestra.
În 2002 Lord s-a retras din Deep Purple pentru totdeauna. În 2008 a atins succesul ca și compozitor clasic când lucrarea sa Durham Concerto a intrat în topul albumelor clasice.
A decedat în cursul zilei de 16 iulie 2012, la 71 de ani, din cauza unei embolii pulmonare, după ce în 2011 a fost diagnosticat cu o formă de cancer pancreatic.

great tribute!!!
RăspundețiȘtergere