Dacă tot m-ai adiat c-o sărutare
iar mâna ți-ai lăsat-o într-a mea
sunt sigur c-ai putea, din întâmplare,
și inima-mi s-o faci de peruzea.
I-ar trebui din parte-ți numai un surâs
al ochilor, al buzelor și-al vocii
și-ar străluci-nspre tine dinadins
ca primăvara-n câmp deschis bobocii.
Și totuși eu te rog să nu-i dai ghes
s-o lași pe mai departe-n hibernare
că și-ar opri tic-tacul în exces
de-o vei jigni, de-o vei lăsa-n uitare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu