Fin' amors Autor Valeriu Gherghel

Afirmația lui Denis de Rougemont potrivit căreia dragostea ar fi o invenție a trubadurilor (din secolul al XII-lea) mi s-a părut multă vreme greșită. Cum adică, mi-am spus mereu: grecii și romanii nu au cultivat afecțiunea și reciprocitatea în iubire? Răspunsul este unul singur: nu. Deloc. Civilizatia greacă și civilizația romană nu au încurajat pasiunea din (și  în) iubire. Matroana care și-ar fi iubit soțul s-ar fi comportat scandalos (ca o prostituată). Bărbatul care și-ar fi iubit soția, la fel. Cato Censorul a condamnat o astfel de pasiune. Un bărbat care își iubește soția nu poate fi un bun om politic. O soție care își iubește bărbatul îl deturnează de la menirea lui: aceea de a se ocupa (cu vigoare) de treburile statului. Să nu uităm că Ovidiu a fost exilat la Marea Neagră, dar soția lui nu l-a vizitat niciodată în cei 18 ani ai exilului. Femeia s-a ocupat de averea lui, dar nu a simțit niciodată nevoia să-l vadă. Romanii au dezavuat voluptatea și patima erotică. Idealul stoic a fost abstinența, castitatea. În Antichitatea tîrzie, Roma a fost o societate puritană, o societate de asceți. Iată, în acest sens, opinia istoricului Paul Veyne: ”Sclavagism 'virilist' și respingere a sclaviei pasionale, acestea sînt cuvintele dragostei romane... Pasiunea amoroasă este de temut, fiindcă face dintr-un bărbat liber sclavul unei femei... În Antichitate, exaltarea pasiunii, așa cum o exprimă Petrarca, ar fi scandalizat, sau ar fi provocat zîmbete. Romanii nu cunosc exaltarea medievală a persoanei iubite”. Sclavagismul pasional, așadar. Poeții occitani asta ”inventează” (și cîntă) la începutul Evului Mediu. Fac din femeie o Domina, o Stăpînă. Elogiază afectul, perenitatea lui, iubirea exclusivă, eternă. Sîntem, s-ar părea, urmașii (nedemni) ai trubadurilor. P. S. Sintagma ”fin' amors” desemnează dragostea curtenească. Valeriu Gherghel Cititi mai mult aicil