Portret gasit
Într-o bancă din Elveţia se păstrează un tablou necunoscut al lui Leonardo da Vinci.Pictura o reprezimtă pe Isabella d’Este, ocrotitoarea pictorilor din epoca renaşterii.Gazeta Corriere della Sera relatează că lucrarea aparţine unei familii italiene cu o bogată tradiţie de colecţionare a lucrărilor de artă , începută acum 400 de ani.
Specialiştii au supus pictura (formatul ei e de 61X46,5 centimetri) unei analize cu carbon şi au stabilit că ea a fost lucrată în epoca renaşterii. Iar Carlo Pedretti, istoric al artelor de la Universitatea din California, cel mai mare cercetător al moştenirii lui Leonardo da Vinci, a declarat că el a constatat prezenţa mainii maestrului florentin de la prima vedere a lucrării.
Schita Louvru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu