27 oct. 2013

Mary Moser pictor englez

Image: Carl Marcus Tuscher - Portrait of George Michael Moser and his wife, Mary Moser
George Michael Moser si sotia sa
Realizat de  Carl Marcus Tuscher 

Mary Moser

27 octmbrie s-a născut Mary Moser (1744 - 1819) pictoriță britanică, una dintre cele mai  cunoscute artiste ale secolului al XVIII-lea din Marea Britanie, membră a Academiei Regale (1768). Maria Moser s-a născut în Londra iar tatăl său a fost  artistul George Michael Moser /(1706-1783). Abilitățile ei au fost evidente de la o vârstă foarte fragedă  când a câșitigat prima sa medalie a Societații de Artă, pe la 14 ani. Zece ani mai târziu, setea pentru recunoașterea profesională a adus-o împreună cu alți 35 de artiști (printre care ș  tatăl ei), în Academia Regală. În 1786, Moser a fost unul dintre cei 36  membrii fondatori ai Academiei Regale ( tatal ei a fost de asemenea, unul din fondatori ). Membră mai era și   Kauffmann. Mai mult de 115  ani au trecut de la moartea lui Moser înainte ca o altă femeie ( Dame Laura Knight ), să fie aleasă  membră cu drepturi depline a Academiei Regale .
 Moser a fost  remarcată în special pentru reprezentările ei florale .
În 1790, Moser a primit un comision de prestigiu de la Regina Charlotte pentru a finaliza o cameră pentru Frogmore House din Windsor, Berkshire.  Această lucrare s-a dovedit a fi una dintre ultimele sale lucrări de specialitate. În urma căsătoriei cu un Dl. Hugh Lloyd pe 26 octombrie 1793, ea s-a retras pictand doar sporadic. 
Ea a murit in  Londra, pe 02 mai 1819, și a fost îngropată la Kensington. 







 (330x400, 44KB)
Un portret al Mary Moser, executat de George Romney în anii 1770-1771, și este situat la National Portrait Gallery din Londra.

File:Mary Moser - Joseph Nollekens - Google Art Project.jpg
Joseph Nollekens by Mary Moser




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Clic pe avatar!

Album: Renaissance

Date: 11.10.2009
Size: 17 items (1969 items total)
Views: 2211

Album: Northern Renaissance

Date: 11.10.2009
Size: 11 items (1316 items total)
Views: 1851

Album: Mannerism

Date: 11.10.2009
Size: 11 items (951 items total)
Views: 1364

Album: Baroque

Date: 09.10.2009
Size: 46 items (3251 items total)
Views: 2418

Album: Rococo

Date: 11.10.2009
Size: 12 items (1401 items total)
Views: 1354

Album: Neoclassicism

Date: 11.10.2009
Size: 20 items (1173 items total)
Views: 2189

Album: Romanticism

Date: 11.10.2009
Size: 42 items (2788 items total)
Views: 1991

Album: Hudson River School

Date: 11.10.2009
Size: 21 items (2137 items total)
Views: 1563

Album: Academic Art

Date: 11.10.2009
Size: 72 items (2409 items total)
Views: 2914

Album: Pre-Raphaelite Brotherhood

Date: 09.10.2009
Size: 17 items (949 items total)
Views: 1752

Album: Victorian Classicism

Date: 09.10.2009
Size: 18 items (1135 items total)
Views: 1637

Album: Orientalism

Date: 09.10.2009
Size: 21 items (622 items total)
Views: 1749

Album: Realism

Date: 11.10.2009
Size: 84 items (5353 items total)
Views: 2107

Album: Barbizon School

Date: 09.10.2009
Size: 11 items (868 items total)
Views: 1370

Album: Impressionism

Date: 11.10.2009
Size: 80 items (9945 items total)
Views: 3024

Album: Post-Impressionism

Date: 11.10.2009
Size: 20 items (3320 items total)
Views: 2250

Album: Symbolism

Date: 11.10.2009
Size: 10 items (1002 items total)
Views: 1799

Album: Aestheticism

Date: 09.10.2009
Size: 3 items (320 items total)
Views: 1411

Album: Tonalism

Date: 09.10.2009
Size: 12 items (454 items total)
Views: 2031

Album: Western Art

Date: 09.10.2009
Size: 10 items (728 items total)
Views: 1203

Album: Naturalism

Date: 09.10.2009
Size: 12 items (876 items total)
Views: 1456

Album: Ashcan School

Date: 09.10.2009
Size: 5 items (611 items total)
Views: 750

Album: Expressionism

Date: 11.10.2009
Size: 13 items (2689 items total)
Views: 1080

Album: Art Nouveau

Date: 09.10.2009
Size: 12 items (2365 items total)
Views: 1211

Album: Fauvism

Date: 06.12.2009
Size: 3 items (218 items total)
Views: 505

Album: Cubism

Date: 17.12.2009
Size: 6 items (1018 items total)
Views: 458

Album: Futurism

Date: 28.01.2010
Size: 1 item (164 items total)
Views: 248

Album: Abstract Art

Date: 29.01.2010
Size: 1 item (159 items total)
Views: 260

Album: Surrealism

Date: 02.02.2010
Size: 1 item (228 items total)
Views: 119

Album: Abstract Expressionism

Date: 04.01.2010
Size: 2 items (138 items total)
Views: 471

Va multumesc pentru vizita!