Nebuni valorosi: Jonathan Swift; Jean-Jacques Rousseau; Nikolai Vasilievici Gogol

5.

Jonathan Swift, 1667-1745, scriitor irlandez

Diagnostic
 Boala Pick sau boala Alzheimer – experţii nu au ajuns încă la o concluzie unanimă.

Simptome
Ameţeli, dezorientare în spaţiu, pierderi de memorie, incapacitatea de a recunoaşte oamenii şi obiectele din jur, incapacitatea prinderii sensului vorbirii umane.

Istoricul bolii
O creştere treptată a simptomelor până la demenţă deplină la sfârşitul vieţii.

Cu ce ne-a molipsit
Cu o nouă formă de satiră politică. “Călătoriile lui Gulliver” cu siguranţă nu este prima viziune sarcastică a unui intelectual luminat asupra lumii, dar inovaţia aici nu constă în viziune, ci în optică. În timp ce alți sarcastici priveau viaţa printr-o lupă sau un telescop, decanul Catedralei Sf. Patrick şi-a meşterit în acest scop un obiectiv cu o sticlă curbată. Ulterior, de acest obiectiv s-au folosit cu plăcere scriitori precum Gogol, pe care-l vom găsi de asemenea în acest “salon”.

6.

Jean-Jacques Rousseau, 1712-1778, scriitor şi filosof francez

Diagnostic
Paranoia.

Simptome
Mania persecuţiei.

Istoricul bolii
Ca rezultat al conflictului dintre scriitor şi biserică/guvern (la începutul anilor 1760, după apariţia cărţii “Emile, sau despre educaţie”), a început inerenta suspiciune a lui Rousseau a căpătat forme extrem de dureroase. Îşi imagina conspiraţii peste tot, ducea o viaţă ascetică şi nicăieri nu zăbovea prea mult timp, crezând că toţi prietenii şi cunoscuţii fie complotează împotriva sa, fie îl suspectează de ceva (de exemplu, Rousseau a crezut că gazdele dintr-un castel, unde era în vizită, îl consideră vinovat de otravirea unui servitor, care tocmai a decedat, şi a cerut autopsierea cadavrului pentru a-și demonstra nevinovăția).

Cu ce ne-a molipsit
Cu reforma pedagogică. Manualele moderne de creştere a copiilor în multe privinţe îl repetă pe “Emile … “:
1) în loc de metoda “represivă” de educaţie, Rousseau propunea încurajarea şi afecţiunea;
2) el considera că un copil trebuie să fie liber de tocirea mecanică a unor fapte seci şi trebuie să i se explice totul în exemple vii şi numai atunci când copilul este pregatit psihic să accepte informaţia nouă;
3) Rousseau considera că sarcina pedagogiei e să dezvolte talentele naturale şi nu să corecteze personalitatea;
4) pedeapsa, după Rousseau, ar trebui să fie o consecinţă naturală a comportamentului copilului şi nu o manifestare a celui puternic asupra celui slab;
5) mamelor, Rousseau le recomanda să-şi alăpteze singure copiii şi nu să-i predea doicilor;
6) Rousseau pleda chiar împotriva scutecelor, care îngrădesc libertatea mişcărilor copilului.
Cu un nou tip de erou literar, şi cu noi tendinţe literare. Fiinţa cu suflet minunat, “sălbaticul” sensibil, ghidat nu de raţiune, ci de simţire (o simțire de înaltă morală) a fost generat de imaginaţia lui Rousseau şi s-a dezvoltat în continuare, a crescut şi s-a învechit în cadrul sentimentalismului şi romantismului.
Cu ideea unui stat democratic (care rezultă direct din lucrarea “Contractul social”).
Cu revoluţia (anume “Contractul Social” îi inspira pe luptătorii pentru idealurile Revoluţiei Franceze. Rousseau însuşi, în mod ironic, nu a fost niciodată un susţinător al unor astfel de măsuri radicale.

7.

Nikolai Vasilievici Gogol, 1809-1852, scriitor rus

Diagnostic
Schizofrenie, psihoză periodică.

Simptome
Halucinaţii vizuale şi auditive, perioade de apatie şi letargie (până la imobilitatea totală şi incapacitatea de a răspunde la stimuli externi), alternate cu accese de surescitare, stări depresive, ipohondrie în formă acută (marele scriitor era convins că toate organele din corpul său sunt oarecum amestecate, iar stomacul este “cu susul în jos”), claustrofobie.

Istoricul bolii.
Manifestări ale schizofreniei l-au urmărit pe Gogol întreaga viaţă, dar în ultimul an boala a progresat în mod semnificativ. Pe 26 ianuarie 1852 a murit de febră tifoidă sora unui prieten apropiat (Ekaterina Khomyakova), şi acest lucru a cauzat scriitorului cel mai puternic atac de ipohondrie (“Am fost invadat de teama de moarte”, se plângea el). Gogol s-a retras în rugăciuni neîntrerupte, aproape a refuzat să mai mănânce, plângându-se de slăbiciune şi stare generală proastă, susţinea că e grav bolnav, deşi doctorii nu i-au diagnosticat nici o boală, cu excepţia unei mic tulburări gastro-intestinale. În noaptea de 11 spre 12 februarie scriitor şi-a ars manuscrisele (a doua zi dimineaţă, a explicat că a fost impins de diavol), iar starea lui s-a deteriorat în mod constant. Tratamentul (nu prea profesionist în acele timpuri: lipitori în nări, învelirea în cearşafuri ude) nu a dat rezultate şi pe 21 februarie 1852 scriitorul a murit. Adevărata cauză a morţii sale a rămas neclară, există ipoteze diverse – de la otrăvire cu mercur până la obligaţii contractuale faţă de necuratu’. Cu toate acestea, cel mai probabil, Gogol s-a epuizat nervos şi fizic.



Cu ce ne-a molipsit.
Cu dragostea specifică pentru omul mărunt, constând din jumătate dezgust, jumătate milă.