Nicolae Sirius - Iubirea şi Noaptea

Iubirea şi Noaptea Abia acum merg  spre cei care cântă demult singuri în singurătate. Sub vântul acesta de seară, sub inima lui caldă ne vom retrage ca-ntr-o verandă cu toate ferestrele sparte, cu toate uşile rupte cu acoperişurile oricând în stare să zboare. Voi cânta şi eu. Îmi ajunge cât n-am ştiut să înalţ melodia niciunui cuvânt în cea mai deasă tăcere. Voi cânta nimicul pe care îl ştiu. Abia acum merg… şi cât de greu se mişcă vaporul cu care călătoresc _ pe când femeile acestea, parcă zburând de la prova la pupa dau chite nocturne vorbind despre  astre… Ah, ce ştii tu copile, îmi spun, unde am eu Lyra, unde am eu Gemenii, unde am eu Carul, unde am eu Clepsidra… Vorbind într-un cor să cred că toate-s doar una, şi rotesc în jur să nu mai văd bine nici una.- Şi iarăşi îmi spun: ce  crezi că găseşti în trecutu-ţi tăcut… pune mâna! Şi mâna mi-o prind şi mi-o leagă de-un bust de femeie născând… strigând că viaţa-i acolo, se zbate… şi uite copile tu nu ştii nimic… cauţi tăcerea care e moartea neadevărată. Abia acum merg spre cei care cântă demult, singuri, în singurătate. Abia acum… şi femeile acestea nu se mai opresc să-mi spună tot felul de lucruri desfăcându-şi tot mai mult trupul în care-mi arată  livezi lăcrimindu-şi florile… drumuri ţipând sub marginea dealului gata să cadă… suspine regizate, trucate, adevărate- despre oameni care au fost- şi-un joc de balet pe care nici ele nu îl pricep că-n fiece clipă cineva dansează şi moare.