John Milton (n. 9 decembrie 1608 – d. 8 noiembrie 1674) a fost poet englez, faimos pentru poemul epic în versuri albe Paradise Lost (Paradisul Pierdut), care reprezintă una dintre pietrele de temelie ale literaturii engleze.
Poet, eseist, dramaturg, prozator, filosof
Areopagitica, este un discurs al domnului John Milton pentru libertatea de tiparire, tinut la Parlamentul Angliei.. Acesta este considerat ca fiind unul dintre argumentele cele mai elocvente ale libertății presei scrise vreodată, deoarece multe dintre principiile sale exprimate formează baza pentru justificarea moderna de acest drept.
Areopagitica a fost publicat 23 noiembrie 1644. Acesta este intitulat după Areopagitikos ( greacă : Ἀρεοπαγιτικός ) , un discurs scris de un orator atenian Isocrates în secolul al 5-lea î.Hr. . Areopagitica este plin de referințe biblice și clasice, pe care Milton le folosește pentru a întări argumentul său.
John Milton – Areopagitică
“Dacă v-aţi hotărât în acest fel, căci ar fi o insultă să cred că nu aţi făcut-o, nu ştiu ce m-ar mai putea reţine de la a va prezenţa un exemplu potrivit cu care să arăt atât iubirea de adevăr pe care o profesaţi în cel mai înalt grad, şi acea supremă capacitate de a judeca drept care nu obişnuieşte să fie părtinitoare la domniile voastre; judecând încă o datăacel Ordin pe care l-aţi dat pentru a reglementa tipărirea: - ca nici o carte, pamflet sau ziar, să fie de acum înainte tipărit decât dacă acela va fi întâi aprobat şi autorizat deastfel de, sau cel puţin de unul dintre aceştia, aşa cum va fi de acum înainte numit…..şi că acest Ordin nu spune nimic despre suprimarea cărţilor scandaloase, care îndeamnă larăzvrătire, şi calomnioase/defăimătoare, pentru care era de fapt dorită suprimarea. În fine, că ar fi în primul rând spre descurajarea oricărei învăţături, şi oprirea adevărului, nu doar prin lipsirea de exerciţiu şi tocirea capacităţilor noastre în ceea ce ştim deja, dar prin împiedicarea şi restrângerea descoperirilor care ar putea fi mai departe făcute atât înreligie cât şi în înţelepciunea civilă.” “Nu neg, ci dimpotrivă este cea mai mare preocupare pentru Biserică şi Republică, să supravegheze cu atenţie cum cărţile se înjosesc ca şioamenii; şi apoi să le aresteze, să le închidă şi să le judece aspru ca pe nişte răufăcători. Căci cărţile nu sunt lucruri absolut moarte, ci într-adevăr conţin o forţă de viaţă careeste la fel de activă ca şi sufletul ale cărui progenituri sunt; ba nu, ele păstrează ca într-o fiolă efectul şi esenţa cea mai pură a acelui intelect viu care le-a hrănit. Ştiu căsunt la fel de vii şi la fel de puternic producătoare, ca dinţii balaurului din poveste; şi dacă seminţele lor zboară în sus şi în jos, pot să răsară oameni înarmaţi. Şi totuşi, pe dealtă parte, dacă nu se umblă cu grijă, este cam la fel de bine să omorî un om ca şi să omorî o carte; cine omoară un om omoară o creatură cu raţiune, imaginea lui Dumnezeu; dar celcare distruge o carte bună, omoară raţiunea însăşi, omoară imaginea lui Dzeu ca şi cum ar lovi în ochi.” “Dar ca nu cumva să fiu condamnat că introduc licenţa/autorizaţia, în timp ce mă opun licenţei, nu voi refuza efortul de a trece prin atât de multa istorie, cât îmi va trebui că să arăt ceea ce s-a făcut de republici antice şi renumite împotriva acesteidezordini, până în momentul în care acest proiect de licenţiere s-a strecurat de la Inchiziţie, a fost prins de prelaţii noştri, şi i-a prins şi pe unii dintre prezbiterieni.” “ÎnAtena, unde cărţile şi spiritele erau mai ocupate decât în orice altă parte a Greciei, găsesc doar două tipuri de scrieri pe care magistraţii au avut grijă să le observe; fie acelea blasfemiatoare şi atee, fie calomniatoare.
[…].
Pentru a completa măsura de încălcare/violare, ultima lor invenţie a fost să comande/sorocească ca nici o carte, nici un pamflet, sau ziar să nu fie tipărite (ca şi cum St Petru le-arfi lăsat prin testament, din Paradis, şi cheia presei) fără aprobarea sau autorizarea de către mâinile a doi sau trei călugări căpcăuni.
Dionysius Alexandrinus era pe la anul 240 o persoană de renume în Biserica pentru pietate şi învăţătură, care se obişnuise să se pretindă împotriva ereticilor, fiind un foarte buncunoscător al cărţilor lor; până când un anumit preot i-a arătat cu multă scrupulozitate conştiinţei sale, cum îndrăzneşte să se aventureze între acele volume denigratoare. Ireproşabilul om, nedorind să ofenseze, a căzut într-o nouă dezbatere cu sine însuşi despre ceea ce trebuia gândit: când dintr-o dată o viziune trimisă de Dumnezeu, (propria luiepistolă o afirmă cu tărie) i-a confirmat în aceste cuvinte: CITEŞTE ORICE CARTE AR VENI ÎN MÂINILE TALE, PENTRU CĂ TU EŞTI DESTUL ŞI CA SĂ JUDECI DREPT ŞI CA SĂ EXAMINEZI FIECAREPROBLEMĂ.
La această revelaţie a consimţit imediat, după cum mărturiseşte, pentru că era corespunzătoare aceleia a Apostolului Tesalonienilor, DOVEDEŞTE TOTUL, APLICĂ DOAR CEEA CE ESTE BUN. Şiar fi putut să adauge o altă zicere remarcabilă a aceluiaşi autor: PENTRU OMUL PUR, TOATE LUCRURILE SUNT PURE; nu numai hrană şi băutură, dar toate felurile de cunoaştere, fie bunesau rele; cunoaşterea nu poate pângări, şi nici cărţile, dacă voinţa şi conştiinţa nu sunt deja pângărite. Carnea proastă nu va putea să fie o hrană bună nici în cea mai sănătoasăfiertură; ar aici este deosebirea de cărţile rele, pentru că ele îi ajută în multe privinţe unui cititor. "
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu