1912 - S–a născut Emil Botta, poet, prozator, actor (“Întunecatul april”, “Un dor fără spaţiu”) (m.24.07.1977).Emil Botta (n. 15 septembrie 1911, Adjud - d. 24 iulie 1977, Bucureşti) a fost un poet, prozator şi actor român.
Este fratele eseistului Dan Botta, precum şi fiul lui Theodor Botta, medic, şi al Aglaiei. Clasele primare le face la Adjud, dar la 15 ani fuge de acasă pentru a deveni actor. Urmează apoi Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti, în perioada 1929-1932. Devine actor al Teatrului Naţional din Bucureşti, după mai mulţi ani petrecuţi pe unele scene de provincie. La Naţional joacă în roluri de excepţie, Werther, Iago, Macbeth, Unchiul Vania, Ion din Năpasta etc.
A jucat în numeroase filme, cum ar fi: Se aprind făcliile(1939), Viaţa nu iartă, 1958, Erupţia, 1958, Când primăvara e fierbinte, 1961, S-a furat o bombă (regia Ion Popescu Gopo), 1961, Paşi spre lună( tot în regia lui Gopo), Pădurea spânzuraţilor (regia Liviu Ciulei), 1964, Răscoala, 1965, De-aş fi... Harap alb, 1965, Şah la rege, 1965, Dacii, 1966, Faust XX, 1966, Subteranul, 1967, Columna, 1968, Mastodontul, Reconstituirea (regia Liviu Ciulei),1969, Premiera, 1976.
A fost actor al Teatrului Naţional din Bucureşti, jucând în numeroase piese, printre care Othello în regia lui Nicolae Massim şi filme, inclusiv în Reconstituirea, celebrul film al regizorului Lucian Pintilie, în care a interpretat rolul profesorului Paveliu.
A debutat cu poemul Strofă ultimă în revista lui Tudor Arghezi Bilete de papagal în 1929. Poetul a făcut parte din grupul intitulat „Corabia cu rataţi”, din care s-au desprins şi filozoful Emil Cioran sau dramaturgul Eugen Ionescu. A fost poetul preferat al generaţiei Criterion, pentru versurile sale, Mircea Eliade, Emil Cioran, Nicolae Steinhardt aveau un adevărat cult. Este autorul unei poezii negre, existenţialiste, cu personaje dintr-o mitologie proprie a morţii, în consonanţă cu filozofia Trăirismului interbelic. E un poet al măştilor, eul liric se devoalează prin toate aceste personaje, rezultând o comedie a morţii şi a neputinţei.
Opera (selectiv)
Versuri
Întunecatul April, 1937 (scris în urma unei colaborări la revista Vremea)
Pe-o gură de rai, 1943 (rezultatul unei colaborări cu Universul literar)
Poezii, 1966
Versuri (cu un ciclu inedit, Vineri), 1971
Poeme, 1974
Un dor fără saţiu, 1976
Proză
Trântorul, 1938 (ediţia a II-a, 1967)
Premii
Premiul Fundaţiilor Regale (1937)
Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române (1967)
Post Ludum
poezie, să treci noaptea prin somnul celor ai mei,
sărută-i pe frunte, discută în şoaptă cu ei,
spune-le că am încheiat din caiet ultima filă
şi că îmi plâng şi pietrele de milă.
poezie, spune mamei să mă ierte, sunt o poamă rea,
pe care o aruncă cine muşcă din ea;
lacrimi din ochi ca dintr-un burete i-am stors,
firul oftării pe buze s-a tors.
poezie, spune fratelui meu că n-am fost înger,
cum poate credea,
că mi-e inima pedeapsă, mustrare, nuia.
şi de gândurile crude care m-au bătut foarte sălbatec
mi-e un somn de jăratec.
spune iubitelor mele: el nu v-a iubit,
el, zăpăcindu-vă, s-a zăpăcit.
viaţa i-a fost ca un pahar
în care amesteci al întâmplării zar.
apoi,
să nu te mai întorci, poezie!
nu facem o nobilă pereche noi doi;
alianţa noastră e sfărmată
şi aş vrea, poezie, să nu te mai văd niciodată!
La Frumuseţea Ei
Dincolo erai de clarul stelelor
şi luna, sfioasă, te urma.
O, cu mult mai frumoasă era
cristalina, lacrima ta!
Fereastra ştie cum ardeai,
ca un lan, ca un val te legănai,
dogoritu-mi braţ cum te frîngea,
ca o azimă, aşa te frîngea.
Prin părul tău tremurător
trece temătoare Primăvara.
Încă departe-i Vara. Toamna grea
ca un aur pe frunte-ţi va sta.
Şi iarnă cîndva de vei fi,
mă voi înfăşura în frigul tău;
ci fii Primăvară mereu,
strălucitoare, fii limpede zi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu