Iubirea Şi Noaptea Nicolae Sirius

Iubirea Şi Noaptea  Nicolae Sirius  Abia acum merg  spre cei care cântă demult singuri în singurătate.  Sub vântul acesta de seară, sub inima lui caldă  ne vom retrage  ca-ntr-o verandă cu toate ferestrele sparte, cu toate uşile  rupte  cu acoperişurile oricând în stare să zboare.  Voi cânta şi eu. Îmi ajunge cât n-am ştiut să înalţ  melodia niciunui cuvânt în cea mai deasă tăcere.  Voi cânta nimicul pe care îl ştiu.  Abia acum merg… şi cât de greu se mişcă vaporul  cu care călătoresc _ pe când femeile acestea, parcă zburând  de la prova la pupă dau chite nocturne vorbind despre  astre… Ah, ce ştii tu copile, îmi spun, unde am eu Lyra,  unde am eu Gemenii, unde am eu Carul, unde am eu Clepsidra…  Vorbind într-un cor să cred că toate-s doar una, şi rotesc în  jur să nu mai văd bine nici una.- Şi iarăşi îmi spun: ce  crezi că găseşti în trecutu-ţi tăcut… pune mâna! Şi mâna  mi-o prind şi mi-o leagă de-un bust de femeie născând…  strigând că viaţă-i acolo, se zbate… şi uite copile tu nu  ştii nimic… cauţi tăcerea care e moartea neadevărată.  Abia acum merg  spre cei care cântă demult, singuri, în singurătate.  Abia acum…  şi femeile acestea nu se mai opresc să-mi spună  tot felul de lucruri  desfăcandu-şi tot mai mult trupul  în care-mi arată  livezi lacrimindu-şi florile… drumuri  ţipând sub marginea dealului  gata să cadă… suspine  regizate, trucate, adevărate- despre  oameni care au fost-  şi-un joc de balet pe care nici ele nu îl pricep  că-n fiece clipă cineva  dansează  şi moare.