Astăzi este pentru mine ziua unei relecturi.Haruki Murakami m-a impresionat mult prin cărţile-i pe care le-am citit până acum, in special prin romanele Pădurea norvegiană, Cronica păsării-arc, Kafka pe malul mării, Salcia oarbă, fata adormită.Am preferat să recitesc Kafka pe malul mării.
La o privire grăbită, scriitura, stilul lui Murakami pot fi comparate cu delta unui fluviu care absoarbe aluviunile ce vin spre ea în aval.Un pasionat traducător din engleză în japoneză, tălmăcindu-i pe Francis Scott Fitzgerald, Truman Capote, John Irving, Raymond Carver, J. D. Salinger, el a fost influenţat într-o anumită măsură de scrisiul acestora.Toate aceste influenţe sunt totuşi ca nişte rămurele pe vigurosul copac propriu care isi trage sevele întâi de toate din solul nipon
De exemplu, motivul călătoriei ca formă de cunoaştere, prezent în gândirea japoneză din cele mai vechi timpuri, utilizat cu mare măestrie de unii scriitori, cum ar fi Natsume Soseki(romanul Călătoria), este preluat şi de Murakami.În “Kafka pe malul mării” se intersectează două călătorii cognitive.Personajul Kafka Tamura, in vârstă de 15 ani, părăseşte casa tatălui său din Tokyo şi porneşte în căutarea mamei şi sorei sale, dispărute când el avea patru ani.Drumul îl duce la biblioteca unui oraş de provincie, unde o cunoaşte pe fata Oshima şi doamna Saeki, nişte fiinţe ciudate.Biblioteca, loc arhetipal, reliefează caracterul interiorizat al călătoriei în amonte a lui Kafka .Alegerea numelui lui Kafka pentru acest personaj e ca o cheie de decodificare a scriiturii murakamiene , plină de parabole, de viziuni halucinante, de momente dese de cădere în somn, de arătarea fantomei şi de alte caracteristici acreditate în literatură de autorul romanelor Procesul şi Castelul.Stilul de basm metamodernizat sporeşte plăcerea lecturii, iar finalul abia sugerat al acestei linii de subiect îl invită pe cititor să participle la edificarea unui sfarşit pe placul lui.
Cea de a doua călătorie cognitivă are în centrul ei un grup de elevi care, acompaniaţi de învăţătoarea lor, merg într+o pădure să culeaga ciuperci.La un moment toţi elevii, 16 la număr, adorm subit.15 din ei se trezesc , iar al 16-lea, pe nume Satoru Nakata, s-a aflat mult timp în comă, iar când şi-a revenit, doar parţial, a devenit un om incet la minte şi aproape lipsit de memorie, dar care, în schimb, la vârsta de bătrâneţe în care e prezent în roman, ştie a vorbi cu pisicile.Aşa se face că în această carte întâlnim personaje oameni şi personaje pisici.
Prima călătorie în amonte poate fi considerată reusită în felul ei, pentru că sugestiile din final îi permit cititorului să considere că Tamura Kafka îşi găseşte mama şi sora.Cea de a doua nu se soldează cu nimic altceva decât căderea într-un regn inferior.
Totul în acest roman, ca şi alte cărţi mari ale lui Murakami; musteşte de înţelesuri care mai vizibile, care mai ascunse.
Cu câţiva ani în urmă, când pe ecranul laptopului meu apăruse titlul acestui roman, am crezut pentru cateva secunde că e o carte despre Kafka.Dar nu afost să fie.În schimb, graţie felului de scriitură al lui Murakami m-am întâlnit şi cu celebrul romancier nipon, şi cu Kafka.Iar pentru a mă alege cu un sentiment care să corespundă pe deplin cu titlul romanului, următoarea relectură a lui am să încerc să o fac pe malul mării…
Cartea a apărut în editura Polirom.Traducere din japoneză de Iuliana Oprina.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu