Sonata 14 Cis Moll "Cvasi Una fantezia" Op. 27, numărul 2 de Ludwig van Beethoven, cunoscută ca "Sonata Lunii" scrisă de el în 1801. a fost dedicată elevei sale de 17 ani, contesa Giulietta Gvichchardi, pe care o iubea. Fermecătoarea fată tânără a câştigat imediat inima compozitorului. Julieta, fiica contelui Gvichchardi, a apărut în Viena la sfârşitul anului 1800. L-a convins să-i predea nişte lecţii de pian. El a acceptat cu bucurie şi în schimbul unei astfel de cadou generos ea i-a dăruit o serie de flanele brodate de ea. Beethoven a fost un profesor strict. În cazul în care Julieta nu cânta bine, el era nervos şi arunca notele pe podea, iar ea le strângea în tăcere de pe podea. Şase luni mai târziu, Beethoven a început să lucreze la o nouă Sonată, care, după moartea sa, a fost numită "Moon". Beethoven a fost convins că Julieta îl iubea. El a scris (16 noiembrie 1801): "Schimbarea care a avut loc la mine acum, este cauzată de o fată minunată şi dulce, care mă iubeşte şi mă iubeşte." Contesa în schimb nu-l iubea. El era îndrăgostit la nebunie şi spera să îşi petreacă restul vieţii alături de ea. Julieta Gallenberg a avut un flirt cu Contele Robert von Gallenbergom, care, de asemenea, era pasionat de muzică şi compunea opere muzicale mediocre. Julieta Gallenberg nu a ezitat să împartă cu profesorul său acest secret. Acesta iritat, a cerut tinerei contese să nu mai vină la el. Contesa Gallenberg, a părăsit Viena şi s-a mutat în Italia. În martie 1802 apare Sonata - cu o dedicaţie pentru Julieta - a fost publicată în Bonn - editor Zimrokom. Aceasta este una dintre cele mai populare Sonate ale lui Beethoven. Numele de "Moonlight" nu este dat de Beethoven. În 1832, poetul Ludwig Rellstab a comparat melodia acestei sonate cu lumina lunii reflectată pe un lac. De atunci piesa este cunoscută ca “Sonata lunii”.
După moartea sa, întrun sertar s-a găsit o scrisoare: "iubirea este nemuritoare":
"Îngerul meu, ... de ce am o tristeţe profundă ? Ce e viaţa! Fără tine! Atât de aproape! Până în prezent! Ce durere şi lacrimi pentru tine - tu -. Tu, viaţa mea, totul pentru mine ... ",
Unii specialişti în muzică spun că cele trei note, care se repetă insistent în tema primei părţi a Sonatei, sunt cele trei silabe ale cuvântului „why?” (de ce?) sau ale altui cuvânt sinonim, în germană.
Sonata are trei mişcări (părţi).
Prima parte, adagio sostenuto.
Sonata e scrisă într-o noapte, de la răsăritul lunii pe ape, până la apus. În prima parte, luna răsare agale şi Beethoven e trist. E melancolic, e nostalgic după pacea minţii, după zilele în care nu era îndrăgostit. Sufletul îi e făcut ţăndări la picioarele pianului la care până nu demult stătea ea, Giulietta- eleva căreia îi dădea lecţii de pian şi care îi luase şi inima odată cu ele…Se uită în jos- disperare, se uită pe cer- singurătate…Luna zâmbeşte rece, cel mai rece posibil…îi răscoleşte şi mai tare durerea cu impasibilitatea şi frumuseţea ei…E atât de frumoasă şi atât de rece…E chiar ea - contesa!
În fine, Beethoven îşi plânge amarul şi sfâşie cu el pe toţi cei care îl ascultă. Iar durerea din dragoste are ceva sublim.
A doua şi cea mai scurtă parte…allegretto
Beethoven s-a liniştit. Ba mai mult- capătă speranţa! Da, luna e în capul cerului acuma şi e strălucitoare. Nu mai zâmbeşte rece, ci parcă râde prietenos de-a dreptul! Dacă totuşi Giulietta îl iubeşte…? Uite, deunăzi s-a uitat mai galeş la el…Iar azi aproape că şi-au atins mâinile în timp ce repetau…Iar mâma Giuliettei parcă nu-l mai urăşte aşa tare Azi l-a întrebat dacă vrea zahăr la ceai…Da da, e clar, o şansă tot ar fi!
Ultima parte, presto agitato
Dar vai! Visul s-a sfârşit!! Furtună!! Moarte!! O, soartă nemiloasă!! Cai alergând în spume în mintea şi sufletul chinuit al lui Beethoven…Pasiune ucigătoare, vânt aducător de furtună…Ce viaţă nenorocită…Ce destin crud…
Beethoven se ceartă acum cu toate forţele naturii şi poate chiar cu Dumnezeu. Toate iluziile sale s-au spulberat. Realizează inutilitatea speranţei lui şi îşi conştientizează soarta de veşnic cerşetor la poarta iubirii. Sonata se termină la fel cum a început - trist, dar de dată asta nu mai e nostalgică, ci violentă şi răscolitoare. Şi categorică. Luna a apus, e întuneric, soarele nu va mai răsări vreodată. E sfârşitul lumii, căci fără dragoste, nu e nimic.
Ludwig van Beethoven este unanim recunoscut ca fiind unul dintre cei mai mari compozitori din istoria muzicii. El a lăsat posterităţii opere nemuritoare, printre care: nouă simfonii (a III-a Eroică, a IV-a a Destinului, a VI-a Pastorală, a IX-a cu finalul Odă bucuriei pe versuri de Friedrich von Schiller, adoptată ca imn oficial al Uniunii Europene); cinci concerte pentru pian şi orchestră (remarcabile al IV-lea şi al V-lea Imperialul); un concert pentru vioară şi orchestră; Missa solemnis; 32 Sonate pentru pian (printre care a VIII-a Patetică, a XIV-a Clar de lună, a XXIII-a Appassionata); Sonate pentru vioară şi pian (mai cunoscută Sonata Kreutzer); 16 cvartete pentru coarde; Opera Fidelio. Producţia muzicală a lui Beethoven este considerată în mod tradiţional ca o punte între Clasicism şi Romantism
Pe baza istorisirii relatate de muzicianul Enrique Baldovino
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu