Poezia de Valeriu Gherghel

Întrucît mă priveşte, n-aş face o deosebire foarte netă între aşa-zisa experienţă directă şi experienţa obţinută deviat, prin intermediar. De altfel, nici nu putem avea, şi nici nu avem, cu privire la majoritatea lucrurilor (dacă nu chiar la toate, cum cred) o experienţă directă. Mai întîi, învăţăm numele şi abia apoi observăm, în toată concreteţea lor inepuizabilă, lucrurile şi făpturile numite. Nicidecum, invers. Fără cuvinte, am fi mai orbi decît cîrtiţele. Aşadar, aproape tot ceea ce ştim despre lume provine dintr-o experienţă derivată. Altminteri, aceasta din urmă mi se pare mai autentică şi mai bogată decît oricare altă formă de a considera universul. Un examen direct nici nu se poate realiza întotdeauna. Pentru a sistematiza diversele imagini ale lumii, omul a inventat enciclopedia şi manualul rezumativ. Vincent de Beauvais a compus, cu această finalitate, Speculum majus. Pentru a sistematiza transcendentul, sfîntul Thoma a scris, în secolul al XIII-lea, Summa theologiae. Dar pentru a deveni om, în deplinul sens al cuvîntului, cineva a acoperit pereţii piramidelor cu versuri. Ori şi-a reprimat impulsul de a ucide şi dorinţa de a fi crud, ascultînd peripeţiile inextricabile, din O mie şi una de nopţi. Mai mult de atît: şi-a testat experienţele fundamentale îndeosebi imaginîndu-le. Nu spun cine ştie ce noutate. Dacă nu ar exista un poem erotic, precum Cîntarea cîntărilor, sau poemele trubadurilor, ca să-l urmez pe Denis de Rougemont, noi am şti mult mai puţin despre iubirea pasiune şi despre frumuseţe. Dacă nu ar exista Moarte la Veneţia, ne-ar scăpa aproape în întregime ceea ce a fost numit, cam pompos, melancolia resemnată a sfîrşitului. Şi dacă nu ar exista Cartea lui Iov, nu am pricepe de ce suferinţa şi răul se acordă, pînă la urmă, cu providenţa lui Dumnezeu, chiar dacă filosofilor, pentru a răspunde la această enigmă, nu le-a fost de ajuns Theodicea lui Leibniz, care e, cel puţin, o meditaţie laborioasă. Poezia, în sensul termenului german Dichtung, ne ascute senzaţiile, ne lărgeşte înţelegerea şi ne trage mai aproape de adevăr; ea devine, cum s-a insinuat deja, adevăr: Wahrheit. Altfel spus, numai o existenţă completată livresc accede la o experienţă nuanţată. Omul iliterat, cel incult, analfabetul trăiesc, obligatoriu, o existenţă abreviată. Ideea că lectura ne falsifică, interzicîndu-ne accesul nemijlocit la adevărul lumii mi se pare, de aceea, discutabilă. Relaţia cu lumea este întotdeauna parţială. Dar fie că ne place, fie că nu, pentru omul livresc, relaţia în cauză este, orice ar susţine pontifii imediatului (şi nu sînt puţini), infinit mai bogată. Percepe mai acut cel care percepe mediat: iată un adevăr de care sînt perfect convins. Valeriu Gherghel Mai mult aici