S-a anunţat romanul câştigător al premiul literar „Augustin Frăţilă”, care răsplăteşte cu 10.000 euro cel mai bun roman al anului 2012. E vorba de „Cronicile genocidului” de Radu Aldulescu
“Scriitorul nu este singur. Datorez scrierea acestui roman mai multor oameni, dar în primul rând celei căreia îi este dedicat: Constanţei, acum şi pururea. Ce s-a întâmplat după scriere e o poveste care îmi aparţine în mai mică măsură.
În privinţa premiului, pot spune că sunt mai mult decât emoţionat. Sincer, sînt aproape înspăimântat. Aş fi tras nădejde să nu mi se întâmple tocmai mie şi tocmai acum, la o vârstă când deja mă socoteam ferit. Aş vrea să împart acest premiu cu toţi cei nominalizaţi şi cu ceilalţi cincizeci de autori care au avut cutezanţa să se dedice scrierii unui roman. Aş vrea să-l împart, de asemenea, cu toţi cei care aici şi acum scriu şi citesc literatură română. Aşa să vă ajute Dumnezeu!”, a declarat Radu Aldulescu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu