Mă gândeam azi, cu cartea lui D.C.Mihăilescu în mână şi aruncând din când în când câte o privire la ecranul TV să văd imagini de la serbările de 1 decembrie, că una din calităţile specifice ale românilor, alături de port, de limbă , de unele cuvinte care se conţin numai în limba noastră, este expresia „sărut mâna” adresată domniţelor şi doamnelor şi gestul sărutării mâinii lor ca atare, pe care nu l-am întâlnit în alte ţări.Obiceiul acesta semnifică veneraţia faţă de partea feminină a neamului şi, în consecinţă, a unei culturi alese.
Prin cartea sa proaspăt apărută la Humanitas, intitulată „Castelul, biblioteca, puşcăria: Trei vămi ale feminităţii exemplare”, Dan.C.Mihăilescu vine să ilustreze, nu doar prin ceea ce scrie ci şi prin felul său de a percepe natura feminină, această calitate.
Autorul a ajuns la acest proiect după ce a alcătuit o antologie de texte memorialistice ale unor românce care au lăsat urme adânci în cultura noastră, în care a cuprins trei tipuri de scrieri feminine: ipul castelan (Regina Maria, Martha Bibescu, Maria Cantacuzino-Enescu,), cel ţărănesc (Aniţa Nandriş-Cudla, Elisabeta Rizea) şi cel erudit (Alice Voi -nescu, Jeni Acterian).Scopul acelei culegeri era acela de a prezenta “o suită de imagini ale României
prin oglinda splendorii, suferinţei şi exemplarităţii feminine ipostaziate confesiv”, asemănându-se, în acest sens, cu suprasarcina monumentalei scrieri în două volume a lui Constantin Gane “Trecute vieţi de doamne şi domniţe”.
Volumul de portrete(glose, cum le zice autorul, sau “suită de plecăciuni”) pe care vi-l prezint acum e conceput pe aceeaşi structură tripartită - castelul, biblioteca, puşcăria - ,care este explicată de autor precum urmează:
1. Feminitatea încoronată, nobleţea superb, infantil alintată, cu capricii şocante, meandre imprevizibile, cochetării inofensive, hedonism exploziv, impulsuri contradictorii, adeseori decisive la vârful politicii naţionale. Sensibilitate, senzualitate, instinct şi educaţie, deghizament, arta disimulării, one-wo man show cu efecte invariabil seducătoare.
2. Feminitatea ultragiată, a cărei naturală, inocentă vulnerabilitate se vede călcată în copitele unei istorii bestiale, trecând umilitor din avuţie, adică din confortul domestic al gospodăriei ţărăneşti, sau din efervescenţa saloanelor culturale, în animalitatea carcerei, mizeria interogatoriilor şi duhorile dormitoarelor collective;
3. Feminitatea spirituală, iniţial etic, apoi afectiv şi civic arhitecturată conform opreliştilor, cruzimilor, aberaţiilor şi malformărilor specifice unei istorii în care omul devenise doar o cifră în statisticile ororii.
După ce a încheiat ultima glosă din acest volum, Dan Mihăilescu, aşa cum ne mărturiseşte în prefaţa intitulată “Plecăciune subiectului” a jubilat, s-a înfiorat şi s-a vindecat, cu mândrie şi suspin, scriind aceste pagini şi se revoltă cu durere de absenţa marilor transpuneri cinematografice dedicate acestor existenţe exemplare.
Ar fi de discutat, poate, dacă autorul este suficient îndreptăţit să blameze integral postmodernismul pentru “relativismul său pustiitor” , dat fiind faptul că există şi creatori postmoderni, inclusiv români, care au dat naştere unor opere remarcabile în ceea ce priveşte atitudinea aleasă faţă de femeie şi feminitate.Însă indiscutabil rămâne îndemnul său de a ne pleca frunţile, cuminte şi recunoscător, cu bunăcuviinţă femeilor care ne pot fi (ar trebui
să ne fie) oricând modele de viaţă – de suferinţă, triumf, durere, extazuri şi moarte.
În carte sunt incluse glose despre Regina Maria, Maria Cantacuzino-Enescu, Zoe Cămărăşescu, Cella Delavrancea, Alice Voinescu, Jeni Acterian, Pia Pillat, Cornelia Pillat, Annie Bentoiu, Ecaterina Bălăcioiu Lovinescu, Lena Constante, Adriana Georgescu, Oana Orlea, Aniţa Nandriş.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu