Madona neagră de Valeriu Gherghel

Există în Polonia, la mănăstirea din Czestochowa (sper să fi scris corect acest nume), o vestită icoană de stil bizantin, înfățișând-o pe Maica Domnului. Tonurile icoanei sunt plumburii, iar Bogurodzica (poate am greșit din nou) are chipul cenușiu marcat adânc de lacrimi. Straiul, o mantie, maphorion, e tot negru. Icoana e cunoscută și invocată, firește, ca Madona Neagră. Știam de Madona neagră din romanul lui Henryk Sienkiewicz, Potopul (prin anii '70 a rulat și un film polonez, după narațiunea marelui scriitor). În paranteză: primul roman notabil, citit de mine a fost Cavalerii teutoni (în poloneză, numele e Purtătorii de cruce sau Cruciații) de același Sienkiewicz. Lectura acestui roman m-a marcat definitiv. Iar autorul (care a scris și Quo vadis!) a rămas unul din preferații mei. În Potopul, mănăstirea Jasna Gora (unde e icoana Madonei negre) e asediată de suedezi, care au invadat regatul Poloniei. Zidurile rezistă și au loc minuni. Asediul nu are spor. Ce văd dușmanii în timpul lungului asediu? Iată un fragment din roman: "Printre stâlpii aceia neobișnuiți și arcurile ploii se vedeau în răstimpuri zidurile amenințătoare ale mănăstirii care se preschimba văzând cu ochii; o dată părea mai înaltă decât de obicei, apoi iarăși părea că se prăbușea într-o prăpastie. Între șanțuri și ziduri se arcuiau parcă bolți nedeslușite și coridoare..." (am citat din volumul al II-lea al romanului, ediția scoasă de editura Garamond, p.186). Suedezii devin superstițioși: mănăstirea li se pare o ființă vie, care se arată la răstimpuri, dar cel mai adesea dispare în văzduh. Această notă are modesta menire de a vă îndemna să citiți romanul lui Henryk Sienkiewicz, Potopul. Nu veți regreta… Valeriu Gherghel Mai  mult aici