Modestia de Valeriu Gherghel

N-am înțeles niciodată ce-i împinge pe oamenii foarte inteligenți să împărtășească atîtea idei fixe. Unul dintre acești oameni hiper-inteligenți a fost cu siguranță Arthur Schopenhauer. Dar, cu excepția lui Constantin Noica, nu am întîlnit un ins cu mai multe idei fixe. S-ar putea, totuși, ca inteligența și ideile fixe să țină de (și să se manifeste în) domenii strict separate. Poți fi inteligent în metafizică și ininteligent în etică. Bravul Schopenhauer este, de obicei, inteligent în filosofia practică. Este adînc și util cînd vorbește despre naționalism, despre modestie, despre vanitate și orgoliu, despre puterea (în nici un caz justificată) a opiniilor celorlalți asupra noastră. Are dreptate cînd afirmă că fericirea multora atîrnă de capul și opiniile altora. În schimb, de îndată ce atinge problema iubirii, inteligența lui Schopenhauer se stinge. Își pierde umorul și buna dispoziție și devine grav, solemn, posac, acru. În acest moment, el se lasă cu totul în voia ideilor fixe. Nu voi cita astăzi nici un filosofem schopenhauerian despre femeie și amor. Nu vreau să-i obosesc pe cititori. Transcriu cîteva propoziții despre modestie. Folosesc Aforisme asupra înțelepciunii în viață în traducerea lui Titu Maiorescu (ediția de la Albatros, 1992, p.69). Iată: ”în ce privește modestia, această virtute este o minunată invenție a oamenilor de nimic, conform căreia fiecare trebuie să vorbească despre sine de parcă ar fi și el din tagma lor, așa încît să se producă o perfectă egalitate a nivelului și să se creadă că nu există în lume decît oameni de nimic”. Nu știu dacă este chiar așa. Dar ceea ce-mi displace profund la mulți dintre contemporanii mei este modestia ipocrită, căznită, unsuroasă. Prefer cinismul cel mai sec acestei umilințe travestite. P. S. În imagine: Edme Camille Martin-Daussigny, L'Envie, l'orgueil et la colère. Valeriu Gherghel filosofiatis