1875 - S–a născut, la Praga, Rainer Maria Rilke, important poet al liricii moderne, prozator, traducător; cele şase volume de corespondenţă cu personalităţile culturale ale vremii aduc mărturii importante asupra vieţii literare contemporane lui (“Cartea orelor”, “Sonete către Orfeu”) (m.29.12.1926).
Rainer Maria Rilke după un desen de Emil Orlik (1917)
Amintire
Şi iarăşi aştepţi, aştepţi ce pare menit
viaţa să ţi-o mărească la nesfârşit.
Aştepţi ce de altă tărie ţine,
ce-i unic, puternic din cale-afară,
trezirea pietrelor,
adâncimi întoarse spre tine.
În culoare crepusculară
pe etajere apun
volumele-n aur şi brun.
La ţări te gândeşti, ce-ai străbătut,
la chipul şi la veşmântul
unor femei pe care iar le-ai pierdut.
Şi ştii dintr-o dată: aceasta a fost.
Şi te ridici şi-n faţă vezi spaima,
figura şi taina
unor ani ce-au trecut.
Helmut Westhoff - Portrait of Rainer Maria Rilke, 1901
Cântec de dragoste
Cum să-mi ţin sufletul acesta - cum
să nu se atingă de al tău? Cum să-l ridic
deasupra-ţi către altceva, din afară?
Ah, cum aş vrea să-l pot ascunde-acum,
la adăpost, pierdut în miez de seară,
pe-un loc străin, tăcut, unde nimic
nu-i lung fior, de câte ori adâncu-ţi se-nfioară.
Dar orice ne atinge pe noi doi, e-o-mbrăţişare
şi ne cuprinde ca arcuşul care
din două coarde-acelaşi sunet smulge.
Ci cărui instrument îi suntem strună?
Ce cântăreţ ne poartă-n a sa mână?
O, cântec dulce!
Copilarie
Curg ale scolii ore nesfîrsite,
cu temeri si-asteptari învolburate.
O, timp ce trece greu, singuratate...
Si-afara: strazi rasuna si sclipesc
si-n piete largi, fîntînile tîsnesc,
iar prin gradini cresc lumi nebanuite...
Si-n haina de copil sa treci prin toate
cum nimeni n-a trecut si nu va trece
O, timp ciudat ce tainic se petrece,
o, grea singuratate.
Si de departe sa-i privesti pe-acei
barbati, femei; barbati, barbati, femei,
si pe copii, în altfel de culori trecînd;
o casa ici, un cîine cînd si cînd,
încrederi, spaime mute amestecînd...
O, fioruri, fara rost tristeti, o vis,
o, nesfîrsit abis.
Si sa te joci asa: inele, mingi si roata,
în parcul care încet-încet paleste,
si pe cei mari sa îi atingi cîteodata,
salbaticit de goana si orbeste;
dar linistit, cu pasi marunti, spre seara,
tinut de mîna strîns, sa pleci acasa.
O, întelesuri care-ti scapa iara,
O, teama, o poveri ce-apasa.
Si ore-n sir, sa-ngenunchezi la lac
cu o corabioara; sa o uiti deodata,
caci altele mai mîndre valuri fac,
mai colorate pînze ti se-arata,
si doar la fata mica, scufundata,
te mai gîndesti, ce palida se-ascunde:
Copilarie, oglindire tremurata,
unde pleci? Unde? Unde?
Poetul
Te-ndepartezi de mine, clipa trecatoare
Si aripa ta-n bataie ma raneste.
Sunt singur: ce sa-ncep cu graiul oare?
Cu noptile? Cu ziua care creste?
Iubita, casa, n-am ca sa traiesc,
si nici un loc al meu, sa starui,
iar lucrurile toate, carora ma darui,
devin bogate si ma cheltuiesc.
Lou Albert-Lasard: Porträt Rainer Maria Rilke 1916
Cantecul Orbului
Sunt orb, voi cei de afara, e silnicie grea,
ceva fara sens, un blestem, e ceva
precum o zilnica povara.
Pe bratul femeii mi-asez mîna grea,
pe griul cenusiu e sura mîna mea
si ea ma conduce prin golul de-afara.
Trecînd, forfotind, va imaginati
ca altfel ca piatra pe piatra sunati,
dar va amagiti : numai eu
traiesc si sufar, fac zgomot mereu.
E-un tipat fara de sfîrsit în mine
si nu stiu, din inima sau pîntec vine.
Recunoasteti al cîntecelor son?
voi le cîntati mereu pe alt ton.
Caldura luminii, în orice dimineata
pe usa deschisa în casa o primiti.
Si aveti un simt, asa, de la fata la fata,
de aceea va îngaduiti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu