Borges despre Infernul, 5 de Valeriu Gherghel

În volumul de conferințe, Frumusețea ca senzație fizică (București: Paideia, 1998, pp.160-161), Jorge Luis Borges se referă, în prelegerea despre Divina Comedia a lui Dante Alighieri, la episodul iubirii - vinovate? - dintre Francesca da Rimini și Paolo Malatesta (Infernul: 5). Reproduc în cele ce urmează acest interesant pasaj: ”[Romanele Mesei Rotunde] au dezvăluit celor doi dragostea lor, dragostea lor vinovată. Deci ea [Francesca da Rimini] spune că citeau acestă carte [romanul despre cavalerul Lancelot]; că adeseori se rușinau și că la un moment dat quando leggemo il disiato riso (Cînd am citit despre doritul surîs), am fost sărutată de acest amant, care nu se va mai despărți niciodată de mine; gura mi-a sărutat-o tutto tremante. Aici este ceva ce nu spune Dante, ceva care se simte de-a lungul acestui întreg episod și care-i subliniază virtutea. Iată: Dante, cu infinită compătimire, ne înfățișează destinul celor doi amanți, dar, totodată, se simte că el invidiază acest destin. Ei rămîn în infern, iar el se va salva. Ei însă s-au iubit, în timp ce el nu a reușit să fie iubit de femeia pe care o adoră, Beatrice. De unde, în atitudinea lor, se vede și o anumită infatuare și acest lucru a fost resimțit de Dante drept ceva teribil, deoarece el era despărțit de Beatrice. În schimb, acești doi infami sînt împreună, deși nu-și pot vorbi și se rotesc în acea neagră învolburare fără nici o speranță, fără a spera măcar, ne spune Dante, că suferințele lor vor înceta vreodată, dar ei sînt împreună și, cînd ea [Francesca] vorbește, spune ‘noi’. Cu alte cuvinte, ea vorbește pentru amîndoi, ceea ce înseamnă că, într-un fel, ei sînt împreună. Sînt împreună pentru eternitate, împărtășesc amîndoi infernul, iar acest lucru îi pare lui Dante un fel de paradis”.  Valeriu  Gherghel filosofiatis