Omul livresc de Valeriu Gherghel

Mai întîi, învăţăm numele şi abia apoi observăm, în toată concreteţea lor inepuizabilă, lucrurile şi făpturile numite. Nicidecum, invers. Fără cuvinte, am fi mai orbi decît cîrtiţele. Aşadar, aproape tot ceea ce ştim despre lume provine dintr-o experienţă derivată. Altminteri, aceasta din urmă mi se pare mai autentică şi mai bogată decît oricare altă formă de a considera universul. Un examen direct nici nu se poate realiza întotdeauna. Pentru a sistematiza diversele imagini ale lumii, omul a inventat enciclopedia şi manualul rezumativ. Vincent de Beauvais a compus, cu această finalitate, Speculum majus. Pentru a sistematiza transcendentul, sfîntul Thoma a scris, în secolul al XIII-lea, Summa theologiae. Dar pentru a deveni om, în deplinul sens al cuvîntului, cineva a acoperit pereţii piramidelor cu versuri. Ori şi-a reprimat impulsul de a ucide şi dorinţa de a fi crud, ascultînd peripeţiile inextricabile din O mie şi una de nopţi. Mai mult de atît: şi-a testat experienţele fundamentale îndeosebi imaginîndu-le. Nu spun cine ştie ce noutate. Dacă nu ar exista un poem erotic, precum Cîntarea cîntărilor, sau poemele trubadurilor, ca să-l urmez pe Denis de Rougemont, noi am şti mult mai puţin despre iubirea-pasiune şi despre frumuseţe. Dacă nu ar exista Moarte la Veneţia, ne-ar scăpa aproape în întregime ceea ce a fost numit, cam pompos, melancolia resemnată a sfîrşitului. Şi dacă nu ar exista Cartea lui Iov, nu am pricepe de ce suferinţa şi răul se acordă, pînă la urmă, cu providenţa lui Dumnezeu, chiar dacă filosofilor, pentru a răspunde la această enigmă, nu le-a fost de ajuns Theodiceea lui Leibniz... Poezia, în sensul termenului german Dichtung, ne ascute senzaţiile, ne lărgeşte înţelegerea şi ne trage mai aproape de adevăr; ea devine, cum s-a insinuat deja, Wahrheit. Altfel spus, numai o existenţă șlefuită livresc accede la o experienţă nuanţată. Omul iliterat, cel incult, analfabetul trăiesc, obligatoriu, o existenţă abreviată. Ideea că lectura ne falsifică, interzicîndu-ne accesul nemijlocit la adevărul lumii mi se pare, de aceea, discutabilă. Relaţia cu lumea e întotdeauna parţială. Dar fie că ne place, fie că nu, pentru omul livresc, relaţia în cauză este, orice ar susţine pontifii imediatului (şi nu sînt puţini), infinit mai bogată. Percepe mai acut cel care percepe mediat: iată un adevăr de care sînt perfect convins. Există o mitologie a simplităţii şi sfinţeniei frugale, care nu este, de fapt, decît o formă de perversitate. Şi tot perversă mi se pare şi ideea că omul livresc e negreşit o fiinţă contrafăcută, artificială. Lectura, s-a spus, strică mintea şi usucă creierii. Ocupaţia cu cititul cărţilor corupe. Din universul mincinos al romanului nu poţi ieşi decît bolnav, precum don Quijote. Dar e cu totul fals! De la o vreme, noi cumpărăm cărţi doar dintr-un spirit achizitiv reprobabil, deşi ştim foarte bine că nu vom avea niciodată chef să le parcurgem de la un capăt la altul şi nici măcar să le răsfoim. Le cumpărăm, cum ar spune poetul, de amorul artei (pentru artă). Vom prefera, în tot acest timp, să recitim, dedîndu-ne, fără vreo remuşcare anume, acestui viciu nepedepsit. Cum să părăseşti Crimă şi pedeapsă pentru Ravelstein? Ori Ape de primăvară pentru În afara destinului (a lui Imre Kertesz). Sau Învierea pentru Pianista (Die Klavierspielerin a lui Elfriede Jelineck)? Şi, în definitiv, cine renunţă, după o anume vîrstă, la o plăcere veche pentru una nouă? În materie de lectură, donjuanismul este exclus. Aşa cum există o femeie care le rezumă pe toate celelalte din trecut şi viitor, femeia pe care, în pofida apăsării timpului, continuăm să o iubim (cu o iubire neafectată de vremi), femeia de la capătul visului, la fel există lecturi “capitale”, ca o pedeapsă pe viaţă (ca să preiau un ambiguu epitet, folosit cîndva de însuşi Emil Brumaru), care ne dispensează de cele noi şi chiar le interzic pe toate celelalte. Aș aminti, în treacăt, de orbirea lui Borges… Marele prozator, se spune, a orbit treptat. La început, fără să-şi dea seama, nu a mai putut admira culoarea de nisip a văzduhului. Lucrul nu l-a deranjat în mod deosebit. Pe urmă, nu a mai văzut, în albia răsturnată a cerului, norii. Nici asta nu a însemnat o dificultate. La un moment dat, cînd s-a privit în oglindă, nu a mai întîlnit acolo pe nimeni. Omul Borges dispăruse în apele adînci ale oglinzii şi, poate, în labirintul ei, care de bunăseamă e infinit. Dar nici asta, spune Borges, nu l-a deprimat. Abia cînd nu a mai putut percepe literele în cuprinsul cărţilor (era directorul Bibliotecii din Buenos Aires), faptul l-a îngrijorat întrucîtva. Dar, după ce a sfîrşit să orbească şi, de fapt, împotriva orbirii, Borges a inventat o soluţie ingenioasă: a dictat Mariei Kodama o serie de scurte rezumate ale cărţilor sale de căpătîi. A refăcut, astfel, în închipuire, pagina scrisă, dîndu-i o nouă configuraţie. A rezumat Jocul cu mărgelele de sticlă, romanul lui Hermann Hesse. A rezumat În inima tenebrelor, naraţiunea lui Joseph Conrad. A rezumat Portretul lui Dorian Gray de Oscar Wilde. A rezumat Cei trei impostori, povestirea lui Arthur Machen. Şi altele cîteva… Mortea l-a surprins pe cînd reconstituia această bibliotecă atemporală. Toate aceste fişe (redactate din memorie şi închipuire, se înţelege) alcătuiesc un formidabil paradis personal, care nu-i altceva decît suma lecturilor esenţiale din existenţa de cititor a lui Borges, care nu a avut, după cum se ştie, vreo experienţă directă, marcată de ingenuitate. El însuşi divulgă acest adevăr ruşinos, într-o convorbire: amintirile sale sînt, de fapt, amintirile unor Kipling, Stevenson sau don Quijote. Borges nu are memorie personală. Pornind de la existenţa prozatorului argentinian, m-am gîndit că, în fond, pentru noi, cititorii îndrăgostiţi, moartea este doar o altă formă de orbire (similară, în parte, aceleia a lui Borges) şi nimic altceva. Secretul este să o pricepi în acest chip.  A muri livresc, nu-i o nenorocire. Şi nici măcar a muri pur şi simplu. A fi fost despărţit pentru totdeauna de cărţi, iată ceea ce nu a ştiut, cu siguranţă, Dante, cînd a descris infernul... Valeriu Gherghel Mai mult aici