am ales pentru titlul original versiunea in limba franceza,nu de alta dar e vorba de Paris,orasul indragostitilor.
un film care-mi aduce aminte de o perioada atat de frumoasa a vietii mele.
deabia sosisem in Bucuresti dupa ce-mi terminasem facultatea si bajbaiam in a-mi forma un cerc de prieteni.
intr-o seara iesisem de la "Mignon",celebrul restaurant al fratilor Chivu din Piata Amzei,si ma indreptam spre locul unde inchiriasem o garsoniera pentru a trage un pui de somn,era pe undeva pe la doua noaptea.
deodata imi aud numele strigat,ma intorc,era Nelu,unul din colegii ce ma insoteau deseori pe terenul de sport in orele libere si care bucurestean fiind normal ca primise si el o repartitie in capitala.
statea pe undeva pe Italiana langa Baia Comunala din zona Bisericii Armenesti.
ne-am strans cu putere mainile si ne-am bucurat de revederea atat de rapida,niciunul din noi nu stia de celalalt unde primise repartitie....
si asa am ajuns sa fac parte din celebrul grup de pierde-vara de la Pestera.
carciuma asta se afla in Piata Rosetti (intr-o vreme localul il luase McMonis,acum numai stiu ce se mai afla acolo) chiar pe coltul ce demarca doua strazi si era celebra prin acea portiune a sa de la subsol care imita o pestera si unde se aflau numai separeuri.
ei bine seara de seara unul din ele era "ocupat" de grupul nostru.
aici l-am cunoscut pe cel ce avea sa-mi repozitioneze fundamental optiunea mea estetica.
si nu intamplator leg aceasta mica poveste de filmul pe care doresc sa vi-l recomand,caci exista in viata momente pe care le intampini fara sa stii ca Dumnezeu te-a fericit cu ele si mult mai apoi realizezi cat poti fi de norocos.
prin acest om am ajuns sa am acces la arta.
pare ciudat ce spun dar intr-o anumita perioada a putea vedea un film,a cumpara o carte sau a te duce la un concert nu era chiar atat de simplu ca astazi,era un act de bravada sa te lauzi cu asta.
am vizionat "Ultimul tango la Paris" in casa unui ins cu multe pile care a cumparat prin tat'su un aparat de proiectie si facea rost de filmele care se aduceau la vizionare la COS.
cine a trait in perioada aceea si avea cat de cat tangenta cu viata culturala a Bucurestiului nu se poate sa nu fi auzit (si ravnit la statutul de spectator) de Cinemateca de la Casa Oamenilor de Stiinta (COS).
asa am vazut filmul,intr-o inghesuiala de nedescris,caci eram multi in camera unde se proiecta filmul pe un perete pe care atarnasem un cearceaf care avea niste dungi,dar ce mai conta.
mi-a placut tare mult pelicula si Marlon Brando,ca sa numai zic de Maria Schneider.
multa vreme dupa vizionare mi-am dorit sa fi fost eu personajul principal al filmului?
de ce?
e deajuns sa vedeti pelicula si veti intelege (mai putin finalul,evident).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu