Robert Schumann

Robert Schumann - Fairy Tales for Viola and Piano

Yuri Bashmet (Viola) Mikhail Mutian (Piano) - Moscow 1989

 Robert Schumann (n. 8 iunie 1810 - d. 29 iulie 1856) a fost un compozitor şi pianist german, unul dintre cei mai celebri compozitori romantici ai primei jumătăţi a secolului XIX. Un intelectual, precum şi un estet, muzica sa, mai mult decât a oricărui alt compozitor, reflectă adânca natură personală a romantismului. Introspectiv şi adesea capricios, începuturile sale muzicale erau o încercare de a se desprinde de tradiţia formelor şi structurilor clasice pe care le considera prea restrictive. Puţini l-au înţeles în timpul vieţii sale, însă o mare parte din muzica sa este considerată acum îndrăzneaţă în originalitatea armoniei, ritmului şi formei. Locul său este printre fruntaşii romantismului german.

S-a născut pe 8 iunie 1810 la Zwickau, Germania. Tatăl său era un editor, iar copilăria sa a fost îndreptată în mod egal către cultivarea în domeniul literatur şi în cel muzical. El însuşi povesteşte că a început să compună înainte de a împlini şapte ani.

La paisprezece ani a scris un eseu despre estetica muzicii, dar a şi contribuit la un volum editat de către tatăl său cu titlul "Portrete ale bărbaţilor celebri". Aflat încă în şcoală la Zwickau, citea, în afară de Friedrich Schiller şi Johann Wolfgang von Goethe, pe Lord Byron şi autorii greci de tragedii. Însă cea mai mare, dar şi cea mai îndelungă influenţă literară exercitată asupra sa, a fost fără îndoială cea a lui Johann Paul Friedrich Richter, evidentă în romanele sale din tinereţe, "Juniusabende" şi "Selene", dintre care primul a fost completat în 1826.

În 1828 părăseşte şcoala şi după un turneu, unde îl întâlneşte pe Heinrich Heine la Munchen, merge la Leipzig pentru a studia dreptul. Interesul său în muzică a fost stimulat în timpul copilăriei, auzind interpretarea lui Ignaz Moscheles la Carlsbad, iar în 1827 entuziasmul său a crescut ascultând lucrările lui Franz Schubert şi Felix Mendelssohn. Însă tatăl său, care încurajase aspiraţiile muzicale ale copilului, murise în 1826, iar atât mama sa, cât şi tutorele său, dezaprobau o carieră muzicală pentru el.

Problema părea să se fi soluţionat considerând intenţia exprimată a lui Schumann de a studia dreptul, însă atât la Leipzig, dar şi la Heidelberg, unde a mers în 1829, neglijează dreptul în favoarea filozofiei, iar "copilul Naturii" pur şi simplu a început să compună.

Un rol destul de important in  viata sa l-au avut si relatiile amoroase, Robert Schumann aprinzandu-se extrem de repede, dar plictisindu-se in la fel de scurt timp, cu o singura mare exceptie, care avea sa ii marcheze definitiv viata. In 1835 era indragostit nebuneste de fiica lui Wieck, Clara, chiar daca fostul sau profesor facea toate eforturile pentru a-i desparti. Cei doi s-au logodit in 1837, dar apoi au petrecut mult timp despartiti, iar Schumann a trecut printr-o perioada de depresii si crize. Abia in 1839 au incercat sa faca in asa fel incat sa nu mai fie nevoie de consintamantul lui Wieck, dar abia in 1840 au reusit sa se casatoreasca. Schumann, stimulat in buna masura de faptul ca pentru prima data era alaturi de femeia iubita, compune mai mult si mai bine decat oricand. In doar un an va termina circa 150 de piese, unele dintre ele adevarate capodopere, majoritatea inspirate de legatura dintre el si Clara. Schumann, in calitatea sa de compozitor si pianist, a facut ca pianul sa ia parte cu totul la exprimarea emotiilor, mult peste partile vocale.

Din 1841 insa Schumann s-a indreptat spre muzica orchestrala : a scris simfonii si o minunata compozitie pentru pian si orchestra, special pentru Clara, bucata ce va deveni primul pas pentru Concertul pentru Pian. Apoi, in 1842, in timp ce Clara se afla intr-un turneu (Schumann detesta sa o insoteasca) compozitorul a inceput sa scrie muzica de camera, reusind prin piese precum Quintetul pentru Pian sa aduca o caldura romantica si in egala masura o anumita prospetime acestui gen.      

Mai tarziu, incepand cu 1843, a inceput sa se ocupe de compozitii corale, a fost profesor la noul conservator din Leipzig, condus de Mendelssohn. Dar nu s-a descurcat prea stralucit in noua postura didactica, la fel cum nu a reusit nici sa fie un dirijor prea bun. Schumann si Clara s-au mutat in 1844 la Dresda, dar compozitorul a continuat sa aiba perioade de depresie, in care nu putea lucra. Abia in 1847 - 1848 a reusit sa compuna din nou, scriind opera Genoveva (a carei premiera a avut loc in 1850 la Leipzig, cu un succes moderat), dar si muzica de camera. In 1850 va capata un post la Dusseldorf, dar dupa o perioada prolifica, Schumann s-a prabusit din nou in depresii, iar intre 1852-1853 starea sa de sanatate era tot mai precara. A renuntat la slujba si in scurt timp a inceput sa aiba halucinatii, a incercat sa se sinucida (speriat de ideea nebuniei) si in final a fost internat intr-un azil, unde avea sa moara in 1856. La capataiul sau au fost pana in ultima clipa Clara Schumann

 si tanarul compozitor Brahms.

 Este înmormântat la Bonn, iar în 1880 este ridicată o statuie de A. Donndorf la mormântul său.