Fiul lui Antonio Albinoni (1634–1709), un prosper comerciant de hârtie şi un nobil din Veneţia, a studiat vioara şi canto. Despre viaţa sa se cunoaşte relativ puţin considerând statutul său de compozitor printre contemporanii săi şi comparativ cu perioada relativ bine documentată în care a trăit. În 1694 şi-a dedicat opera sa Opus 1 concetăţeanului său veneţian Pietro, Cardinal Ottoboni (strănepot al Papei Alexander VIII); Ottoboni a fost un important susţinător al compozitorilor din Roma, cum ar fi Arcangelo Corelli. Albinoni a fost angajat în 1700 ca violonist la Fernando Carlo, Duce de Mantua, căruia i-a dedicat opera sa Opus 2, colecţie de piese instrumentale. În 1701 a scris extrem de popularele suite Opus 3, şi a dedicat această colecţie Marelui Duce Ferdinand III al Toscaniei.
În 1705 s-a căsătorit; Antonino Biffi, maestro di cappella la San Marco l-a asistat, şi evident a fost unul din prietenii lui Albinoni. Albinoni se pare că nu a avut o altă legătură cu aşezământul muzical de bază din Veneţia, oricum, a atins timpuriu faima de compozitor de operă în multe oraşe din Italia cum ar fi Veneţia, Genova, Bologna, Mantua, Udine, Piacenza, and Napoli. În această perioadă a fost de asemenea un compozitor de muzică instrumentală prolific: înainte de 1705, a scris în special trio sonate şi concerte de vioară, dar între 1705 - 1719 şi după a scris solo sonate şi concerte pentru oboi.
Concerto in D minor for oboe, strings and continuo (TWV 51[?]*) performed by the London Harpsichord Ensemble
1 - Andante
2 - Allegro
3 - Andante
4 - Allegro
Oboe - Sarah Francis
1 - Andante
2 - Allegro
3 - Andante
4 - Allegro
Oboe - Sarah Francis
Spre deosebire de cei mai mulţi dintre compozitorii din vremea sa, nu pare să fi văzut în vreun post nici în cadrul bisericii nici la curte , dar a fost un om independent, care a preferat să compună o muzică fără influenţe. Apoi, în 1722, Maximilian II Emanuel, Principe al Bavariei, căruia Albinoni i-a dedicat un set de douasprezece concerte, l-a invitat să conducă Opera princiară.
În 1742 o colecţie de sonate pentu vioară ale lui Albinoni au fost publicate în Franţa ca operă postumă, şi cercetătorii au presupus multă vreme că aceasta înseamnă că Albinoni a decedat în această perioadă. Totuşi se pare că a continuat să trăiască in Veneţia, în anonimat; o înregistrare din parohia San Barnaba, unde s-a născut, indică că un anume Tomaso Albinoni a murit în anul 1751, "la vârsta de 84" (părând să fie o greşală ), de diabet.
A scris circa cincizeci de opere dintre care 28 au fost scrise in Veneţia între 1723 şi 1740, dar în prezent este citat în principal pentru muzica sa instrumentală, în special concertele sale pentru oboi.
Muzica sa instrumentală a atras atenţia în mod deosebit lui Johann Sebastian Bach, care a scris cel puţin două dintre fugile sale pe teme de Albinoni şi a folosit în mod constant basul la exerciţiile de armonie pentru elevii săi. Mare parte a operei lui Albinoni s-a pierdut în cel de al II lea război mondial, prin distrugerea Bibliotecii de stat din Dresda, astfel încât se cunoaşte foarte puţin din viaţa şi opera de după mijlocul anilor 1720.
Faimosul Adagio in Sol Minor de Albinoni a fost reconstituit de Remo Giazotto după un fragment al părţii lente din trio sonata, ce s-a descoperit printre ruinele Bibliotecii de stat.
Lucrări publicate
Op. 1 1694 12 Sonata a tre.
Op. 2 1700 6 Sinfonias & 6 Concerti a 5.
Op. 3 1701 12 Baletti de Camera a tre.
Op. 4 1704 6 Sonates da chiesa for violin & B.C. 1708 published by Roger à Amsterdam.
Op. 5 1707 12 Concertos pour violin & B.C.
Op. 6 1711 12 sonata da camera.
Op. 7 1716 12 Concertos for 1 or 2 oboe and strings.
Op. 8 1721 6 Sonates & 6 Baletti a tre.
Op. 9 1722 12 Concertos pour 1 or 2 oboe and strings.
Op. 10 ?? 12 Violin Concertos
Adagio in G Minor (Albinoni)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu