Godefroy de Bouillon

1099 

Godfrey de Bouillon a luat numele de "Protector al Sfântului Mormânt"

Coroana de rege al Ierusalimului a fost oferita lui Godfrey de Bouillon după ce a luat oraşul Ierusalim , dar acesta o refuză,  motivând faptul că nu poate să poarte o coroană de aur acolo unde Iisus a purtat o coroană de spini. Acceptă însă titlul de Protector al Sfântului Mormânt, recunoscând astfel primatul bisericii asupra Ţării Sfinte.

Godfroy de Bouillon (c. 1060, Boulogne-sur-Mer – 18 iulie 1100, Ierusalim) a fost un cavaler medieval, unul dintre liderii Primei Cruciade din 1096 până la moartea sa. Din 1076 a fost Senior de Bouillon, domeniu de unde şi-a luat numele, iar din 1087 a fost Duce al Lotharingiei Inferioare. După Asediul Ierusalimului din 1099, Godfroy a devenit primul suveran al Regatului Ierusalimului, dar nu a folosit titlul de "Rege".

Godfroy s-a născut în jurul anilor 1060 fie la Boulogne-sur-Mer în Franţa fie la Baisy, un oraş din Brabant, actualmente în Belgia. Aparţinea unei familii nobile considerate de contemporani drept foarte nobile şi foarte ilustre[necesită citare], fapt justificat de înrudirea cu regii franci şi de o strălucită linie de strămoşi care guverna Lotharingia încă din anul 950. Bunicul său matern era Godefroy cel Bărbos, Duce de Lotharingia Superioară care, revoltat mai întâi împotriva suveranului Henric al III-lea al Sfântului Imperiu Roman, devine apoi timp de 10 ani un hotărât susţinător al papalităţii, ca marchiz de Toscana, fratele său fiind Papa Ştefan al IX-lea. În 1065 Godefroy cel Bărbos se împacă cu suveranul romano-german, revenind ca Duce de Lotharingia Inferioară.

Godfroy era al doilea fiu al Contelui Eustache al II-lea de Boulogne şi al Idei de Lorena. Ca cel de al doilea fiu, avea mai puţine oportunităţi în viaţă decât fratele său mai mare şi era predestinat unei cariere de cavaler în slujba unui nobil. Şansa lui a venit din partea unchiului din partea maternă, Godfroy cel Cocoşat, Duce de Lotharingia Inferioară, care a murit fără moştenitori şi l-a numit pe Godfroy de Bouillon ca moştenitor la moartea sa, în februarie 1076. Ducatul era foarte important, fiind o zonă situată la frontiera Sfântului Imperiu cu Regatul Franţei. Hotărârea finală de numire a noului duce îi aparţinea împăratului romano-german; iar tânărului Godfroy nu i s-a acordat decât regiunea Anvers, cu titlul de marchizat şi senioria Bouillon. Titlul ducal i-a revenit fratelui împăratului Henric al IV-lea, Conrad.

Godfroy a rămas fidel împăratului, luptând alături de acesta împotriva forţelor lui Rudolf de Suabia şi luând partea împăratului în lupta cu Papa Grigore al VII-lea. În acelaşi timp Godfroy a trebuit să menţină controlul teritoriilor ce i-au fost atribuite, acestea fiind revendicate de văduva unchiului său, Matilda de Toscana şi de alte forţe exterioare familiei. A fost ajutat de fraţii săi Eustace şi Balduin iar în urma acestor lupte îndelungate meritele sale i-au fost recunoscute şi în primele luni ale anului 1087 i s-a atribuit tilul ducal din Lotharingia Inferioară.

Ducatul lui Godefroy se întindea între Regatul Franţei şi Rin, şi cuprindea ţinuturile Brabant, Hainaut, Limburg, Namurois, Luxemburg şi o parte din Flandra; el mai includea, în întregime sau parţial, şi episcopatele Köln, Trier, Liège şi Cambrai. Teritoriul era bogat, era traversat de o importantă axă comercială medievală, valea Meusei, iar cultura era îfloritoare, mai ales datorită şcolilor din Liege şi a artei locului. De asemenea ducatul se afla pe frontiera dintre limbile romanice şi germanice, pe de o parte se vorbea limba valonă iar pe de alta limba flamandă. În afară de stăpânirea ducală din Lotharingia Inferioară, Godefroy mai moştenise de la unchiul său şi titlul de conte de Verdun, care făcea din el, mare protector al episcopatului de Verdun.

În 1095, noul papă Urban al II-lea, a lansat la Clermont un apel pentru eliberarea Sfântului Mormânt de sub dominaţia musulmană şi pentru sprijinirea forţelor bizantine. În 1096, pentru a-şi finanţa plecarea, Godefroy vinde o perte din domeniile sale sau le lasă drept gaj. Astfel Castelul Bouillon este achiziţionat de Episcopul de Liège iar domeniul Stenay este achiziţionat de Episcopul de Verdun. Patru grupuri importante de cruciaţi au plecat în aceeaşi perioadă: cel mai important, condus de Contele de Toulouse Raymond de Saint-Gilles, un grup condus de cavalerul normand Bohemond şi unul condus de Robert, Conte de Flandra.

Godfrey de Bouillon and barons in imperial palace of Alexius I Comnenus.

Godefroy, împreună cu fratele său mai mare Eustache şi cu cel mai mic Balduin, care nu avea domenii feudale, pleacă în fruntea celei de al patrulea grup de la Bouillon pe data de 15 august 1096. Trece pe la Ratisbona, Viena, Belgrad şi Sofia, ajungând la Constantinopol unde armata este oprită de împăratul Bizantin Alexios I Comnen. După lungi negocieri, acesta permite cruciaţilor să traverseze Bosforul în primăvara lui 1097, nu înainte de a cere acestora să îi restituie toate teritoriile cucerite de Selgiucizi. Armatele cruciate intră în Asia Mică, cuceresc Niceea, îi înving pe turci la Dorylaeum apoi asediează Antiohia.

În toate aceste lupte Godefroy are un rol minor, dar odată cu Asediul Ierusalimului din iunie-iulie 1099 legenda lui Godefroy începe să se formeze, el fiind printre primii cavaleri cruciaţi ce intră în oraş. Fatimizii ce ocupau oraşul sunt învinşi iar lui Godefroy îi este propură coroana de Rege al Ierusalimului, dar acesta o refuză motivând faptul că nu poate să poarte o coroană de aur acolo unde Iisus a purtat o coroană de spini. Acceptă însă titlul de Protector al Sfântului Mormânt, recunoscând astfel primatul bisericii asupra Ţării Sfinte. În calitate de protector avea rolul de a apăra Ierusalimul şi mormântul lui Iisus iar apoi de a distribuii teritorii cruciaţilor şi de a cucerii şi pacifica oraşele din apropiere. De asemenea avea dreptul de a judeca şi trebuia să asigre perenizarea economiei locale.

În august îi învinge încă odată pe Fatimizi în bătălia de la Ascalon iar ecoul victoriilor sale i-au permis să vasalzeze oraşele Acra, Ascalon, Arsuf, Jaffa şi Caesarea. Godefroy moare pe data de 18 iulie 1100 la Ierusalim după ce s-a întors dintr-o expediţie contra sultanului din Damasc. Sursele arabe afirmă că acesta a fost străpuns de o săgeată dar sursele creştine menţionează îmbolnăvirea sa. Susţinătorii lui Godefroy îl aleg pe fratele său Balduin ca "Rege al Ierusalimului", acesta fiind încoronat ca prim rege latin al Ierusalimului pe data de 25 decembrie 1100.

Godefroy de Bouillon, frescă din Saluzzo, Italia, cca 1420

Legenda lui Godfroy

Fiind primul conducător cruciat al Ierusalimului, Godfroy de Bouillon a fost idealizat în povestirile ulterioare. El a fost înfăţişat ca lider al cruciaţilor, rege al Ierusalimului şi un mare legiuitor. În realitate era unul dintre mulţii lideri ai cruciadei, care îi includea şi pe Raymond de Saint-Gilles, Bohemond de Taranto Robert de Flandra, Ştefan de Blois şi Balduin de Boulogne precum şi pe trimisul papal Adhémar de Montiel, Episcop de Le Puy. Fratele său Balduin a fost primul care a purtat titlul de rege, iar codul de legi ale Ierusalimului a fost editat de-a lungul timpului, acesta nefiind creaţia unică a lui Godefroy.

Rolul lui Godfroy a fost descris de Albert de Aix şi de Raymond de Aguilers printre alţii. În literatura populară, Godfroy era eroul a numeroase cântece populare franceze. Torquato Tasso l-a făcut pe Godfroy eroul principal al poemului său epic Gerusalemme Liberata iar Dante în Divina Comedie îl plasează pe Godfroy în Paradisul lui Marte împreună cu ceilalţi "luptători ai credinţei". În opera lui Handel "Rinaldo", Godefroy de Bouillon apare ca Goffredo.

În 1830 odată cu independenţa Belgiei, noul stat îşi caută rădăcinile în diverşi prinţi ce au domnit pe teritoriul noului stat. Godefroy de Bouillon este apropiat de istoricii belgieni din perioadă şi este utilizat în scopuri propagandistice, fiind înfăţişat ca un model ideal, un personaj pios şi curajos. O statuie a sa a fost ridicată în 1848 în piaţa palatului Regal din Bruxelles.