Christian Johann Heinrich Heine (numele la naştere Harry Heine), (n. 13 decembrie 1797, Düsseldorf – d. 17 februarie 1856, Paris) este unul din cei mai semnificativi poeţi germani.
Christian Johann Heinrich Heine (numele la naştere Harry Heine), (n. 13 decembrie 1797, Düsseldorf – d. 17 februarie 1856, Paris) este unul din cei mai semnificativi poeţi germani.
Heine s-a născut dintr-o familie evreiască din Düsseldorf, Germania. Tatăl său a fost un comerciant care, în cursul ocupaţiei franceze a constatat că s-au deschis noi perspective pentru evrei. Când tatăl său a dat faliment, Heine a fost trimis la Hamburg, unde unchiul său, Salomon, un bancher bogat, l-a încurajat să se pregătească pentru o carieră în comerţ. După ce şi afacerea lui Heine a dat faliment, el s-a hotărât să studieze dreptul la universităţile din Göttingen, Bonn şi la Universitatea Humboldt din Berlin, dar în final, deşi a absolvit în 1825, a constatat că literatura este mai interesantă decât dreptul. În aceată perioadă s-a hotărât să se convertească de la Iudaism la Protestantism. Acest lucru i-a fost necesar, deoarece în multe din statele germane, li se aplicau restricţii severe evreilor, în multe cazuri fiindu-le chiar interzisă practicarea unor profesii. Una din profesiile interzise pentru evrei era şi cea de profesor la universitate, care devenise ţelul lui Heine. Heine şi-a justificat convertirea, spunând că aceasta a fost „biletul său de intrare în cultura europeană”. De fapt se pare că nu a fost chiar aşa. Vărul şi binefăcătorul său, compozitorul Meyerbeer, nu a fost nevoit să se convertească pentru a pătrunde în cultura europeană. Pentru tot restul vieţii, Heine a s-a confruntat cu elementele incompatibile ale dublei sale identităţi, germane şi evreieşti.
Ca poet, Heine a debutat în 1821 cu volumul Gedichte (Poezii). Pasiunea sa amoroasă unilaterală faţă de verişoarele sale Amalie şi Therese l-au inspirat să scrie cele mai reuşite versuri, Buch der Lieder (Cartea cântecelor, 1827).
În 1831 Heine a plecat în Franţa, la Paris. Acolo a aderat la socialismul utopic, reprezentat de adepţii ideilor lui Saint-Simon, care propovăduiau un paradis egalitarist, fără clase sociale, bazat pe meritocraţie.
Cu excepţia unei scurte vizite în Germania, în 1843, el şi-a petrecut restul vieţii la Paris. În Germania lucrările sale au fost interzise, împreună cu ale celor care erau consideraţi ca făcând parte din mişcarea Junges Deutschland (Germania tânără)
Cu toate acestea, de la distanţă, a continuat să comenteze politica germană. În 1844 a scris Deutschland. Ein Wintermärchen (Germania. O poveste de iarnă), un fel de dare de seamă a călătoriei întreprinse de el în Germania şi a climatului politic de acolo. Prietenul său, Karl Marx, a publicat lucrarea în ziarul Vorwärts. În lucrarea Atta Troll: Ein Sommernachstraum (Atta Troll: Visul unei nopţi de vară), el a satirizat politica utopică a opozanţilor regimului din Germania.
Experienţa emoţionantă a exilului său se oglindeşte în poezia In der Fremde (Printre străini). În ultimii săi opt ani de viaţă a fost ţintuit la pat, unii cred că a avut scleroză în plăci, în timp ce alţii opinează că a avut sifilis. A murit la Paris şi a fost înmormântat în Cimitirul Montmartre.
În 1933, în cursul raidului întreprins de nazişti asupra Institut für Sexualwissenschaft (Intitutul pentru ştiinţe sexuale), printre cărţile arse în Piaţa Oprerei (Opernplatz) din Berlin s-au găsit şi lucrările lui Heine.
Se pare că replica din piesa sa Almansor, din 1821: Dort, wo man Bücher verbrennt, verbrennt man am Ende auch Menschen (Acolo unde se ard cărţi se vor arde, până la urmă, şi oamenii) a reprezentat o sumbră prevestire.
Ca poet, Heine a debutat în 1821 cu volumul Gedichte (Poezii). Pasiunea sa amoroasă unilaterală faţă de verişoarele sale Amalie şi Therese l-au inspirat să scrie cele mai reuşite versuri, Buch der Lieder (Cartea cântecelor, 1827).
În 1933, în cursul raidului întreprins de nazişti asupra Institut für Sexualwissenschaft (Intitutul pentru ştiinţe sexuale), printre cărţile arse în Piaţa Oprerei (Opernplatz) din Berlin s-au găsit şi lucrările lui Heine.
Imagini de Vis
de Heinrich Heine
Un vis tulburator, cumplit,
M-a fermecat si m-a-ngrozit.
Mai vad frânturi din visul meu
Iar inima-mi se zbate greu.
Parca-o gradina se facea…
Voios, dam sa ma plimb prin ea.
Privit de flori, simteam în zi
Nestavilite bucurii.
Si pasari ciripeau în cor
Senine cîntece de dor -
Si-un soare rosu, auriu
Smaltase flori în licar viu.
Mireasma ierbii sui-n vânt,
Vazduhu-adie lin si blând.
E totul zâmbitor si pur
În frumusetea dimprejur.
In câmp de flori, în fata mea
Un put de marmura albea
Clatind un alb vesmânt, aici
O mândra fata se ivi.
Un dulce chip, un chip de rai,
Cu ochii blânzi, cu par balai;
Iar chipul ei mi s-a parut
Strain - si totusi cunoscut.
Spala copila mea de zor
Si-un cântec îngâna usor:
"Curgi, tu apa, curgi din plin,
Spala-mi pânza cea de in !"
Ma îndreptai încet spre ea
Soptind: "Ia spune-mi, fata mea,
Tu, mândra cum o alta nu-i:
Acest vesmânt o fi al cui ?"
"Fii gata ! Ast vesmânt de tort
Va fi camasa ta de mort !"
Abia vorbise fata - si
Ca spuma totul se topi.
De vraja visului rapit,
În codru des m-am pomenit.
Copacii sa-naltau spre cer;
Stateam îngândurat, stingher…
Auzi ! Din funduri de paduri,
Ce sunet surd, ca de securi !
Zoresc prin crâng, razbat piezis,
Si iata-ma-ntr-un luminis.
În verde crâng, în fata mea,
Un vechi stejar se înalta -
Si iata ! Mândra, iar si iar,
Cioplea în trunchiul de stejar.
Cu barda-n trunchi tot dând si dând
Îngâna fata mea un cânt:
"Toporasule-topor,
F~a un scrin încapator !"
Si iar ma-apropiai de ea
Soptind: "Ia spune-mi, fata mea,
Copila mândra ca-n povesti:
Tu scrinul cui îl mesteresti ?"
Rosti grabita: "E târziu !
Fac pentru tine un siciu !"
Abia vorbise fata - si
Ca spuma toiul se topi…
Si se facea apoi ca sunt
Pe un pustiu, pustiu pamânt
Si nu stiu cum s-a întâmplat
Ca stam acolo-nfiorat…
Când tocmai dam sa ma desprind,
Vad parca-o dunga-n zari albind.
Ma-ndrept spre ea, ma-ndrept gragit -
Si iata ! Chipul ei vrajit.
Cât poti vedea, sta dalba ea,
Sapând adânc cu o cazma.
Nu cutezam spre ea sa cat:
Frumoasa - dar m-nfiorat.
Sapând adânc, sapând de zor,
Un cânt ciudat îngâna-usor:
"Sapa, sapa cu tais,
Groapa-n lat si în lungis !"
Ma îndreptai încet sprea ea
Soptindu-i: "Spune-mi, fata mea,
Copila minunata, zi:
Cu-aceasta groapa ce-o fi ?"
Rosti grabita: "Fii barbat !
O groapa rece ti-am sapat !"
Abia vorbise fata - si
Deodata groapa se largi,
Si când zaresc al gropii fund,
Simt reci fiori cum ma cuprind,
În bezna de mormânt deschis
Ma prabusesc - si sar din vis.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu