ACASA
Ma-ntorc in mijlocul naturii ca un cal
si lepad de pe mine calaretul mort
si saua plina de umbra veche de la sange
o scutur in pamant.
Ma rog de codrii si cu precadere de stejar
ca sa ma-ncalece pe mine, calul lui.
-Esti de pamant mai roibule, mm-a intrebat
-Sunt de pamant, ma arbore, i-am zis.
Nichita Stanescu
.
Nichita, doar Nichita, cum este adesea pomenit de iubitorii şi admiratorii poemelor sale
— „Nichita, ce faci tu Nichita?”, m-a întrebat îngerul —
— „Nichita, ce faci tu Nichita?”, m-a întrebat îngerul —
| Nichita Stănescu | |
|---|---|
 Membru postum al Academiei Române |
1933 - S-a născut Nichita Stănescu, poet considerat reprezentativ pentru creaţia “generaţiei 60” şi unul dintre cele mai importante nume ale liricii româneşti a secolului al XX-lea; membru titular post-mortem al Academiei Române (m. 13.12.1983);
"Poetul nu are biografie: biografia lui este de fapt propria lui operă, mai bună sau mai rea, mai măreaţă sau mai puţin măreaţă."
Interviu
.
.
.
.
Necuvintele - Nichita Stanescu
.
Nichita Stanescu - Muzica
.
Nichita Stanescu - Poem
.
NICHITA STANESCU - EMOTIE DE TOAMNA
.
''Ploaie in luna lui marte''-Paula Seling
.
Nichita Stănescu
Ploaie în luna lui Marte
Ploua infernal,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau în luna lui Marte.
Pereţii odaii erau
neliniştiţi, sub desene în cretă.
Sufletele noastre dansau
nevăzute-ntr-o lume concretă.
O să te plouă pe aripi, spuneai,
plouă cu globuri pe glob şi prin vreme.
Nu-i nimic, îţi spuneam, Lorelei,
mie-mi plouă zborul, cu pene.
Şi mă-nălţam. Şi nu mai stiam unde-mi
lăsasem în lume odaia.
Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi, răspunde-mi,
cine-s mai frumoşi: oamenii?... ploaia?...
Ploua infernal, ploaie de tot nebunească,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
N-aş mai fi vrut să se sfârşească
.
Ploaie în luna lui Marte
Ploua infernal,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau în luna lui Marte.
Pereţii odaii erau
neliniştiţi, sub desene în cretă.
Sufletele noastre dansau
nevăzute-ntr-o lume concretă.
O să te plouă pe aripi, spuneai,
plouă cu globuri pe glob şi prin vreme.
Nu-i nimic, îţi spuneam, Lorelei,
mie-mi plouă zborul, cu pene.
Şi mă-nălţam. Şi nu mai stiam unde-mi
lăsasem în lume odaia.
Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi, răspunde-mi,
cine-s mai frumoşi: oamenii?... ploaia?...
Ploua infernal, ploaie de tot nebunească,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
N-aş mai fi vrut să se sfârşească
.
.
Născut
31 martie 1933
Ploiesti
Decedat
13 decembrie 1983
Bucuresti
Născut
31 martie 1933
Ploiesti
Decedat
13 decembrie 1983
Bucuresti
Educatie
1944 - 1952: Liceul "Sf. Petru si Pavel", devenit "I.L. Caragiale" din Ploiesti
1952 - 1957: Facultatea de filologie a Universitătii din Bucuresti.
.
.
Pe scurt
1952 Se căsătoreste cu Magdalena Petrescu, iubirea sa din adolescentă dar tinerii se despart după un an.
1955 Transcrie Argoticele sale care nu au fost publicate si văzute ca profund neserioase.
1957 În martie Nichita Stănescu debutează simultan în revistele Tribuna si Gazeta literară din Cluj cu trei poezii.
1957 - 1968 Este pentru scurt timp corector si apoi redactor la sectia de poezie a Gazetei literare (director Zaharia Stancu).
1960 La sfârsitul anului debutează cu volumul Sensul iubirii, 112 de pagini de poezii.
1962 La 6 iunie se căsătoreste cu Doina Ciurea, a cărei dragoste de aproape zece ani va fi subiectul volumului O viziune a sentimentelor.
1963 Primul pas peste hotare al poetului, în Cehoslovacia.
1964 Apare la începtul anului O viziune a sentimentelor, un volum cu care poetul primeste Premiul Uniunii Scriitorilor. O cunoaste pe Gabriela Melinescu, în tensiunea relatiei lor poetul creează cele mai explozive opera ale sale.
1965 Apare în martie volumul de poezii Dreptul la timp, 84 de pagini.
1966 Publică doar 11 Elegii, totate Elegiile vor apare anul viitor în prima sa antologie, Alfa.
1967 Trei cărti ale sale sunt tipărite, Rosu Vertical, antologia Alfa, si volumul de poezii Oul si sfera. Poemele sale încep sa aiba o aură melancolică cu o stare de regret.
1969 Tipăreste Necuvintele, 216 pagini de poezii în acest volum care primeste Premiul Uniunii Scriitorilor. Mai apare si volumul de poezii Un pamânt numit România, 150 de pagini. Este numit redactor sef adjunct al revistei Luceafărul, alături de Adrian Păunescu.
1970 - 1973 Este redactor sef adjunct la România literară, revistă condusă de Nicolae Breban.
1970 Publică În dulcele stil clasic, 212 pagini de poezii, si a doua sa antologie, Poezii. Sustine o rubrică lunară în revista Arges.
1971 Apar în Iugoslavia două cărti traduse, Belgradul în cinci prieteni, editie bilingvă de poezii inedite si Nereci.
1972 Publică două noi volume de poezii, Belgradul în cinci prieteni si Măretia Frigului. Pentru volumul de eseuri Cartea de recitire obtine pentru a treia oară Premiul Uniunii Scriitorilor.
1973 Scoate o antologie numai de poezii de dragoste Clar de inimă.
1974 În martie, de ziua lui, are o revelatie a mortii sub forma unui îngrozitor tunel oranj - odiseea sa "spatială" va cintinua.
1975 Obtine pentru ultima oară Premiul Uniunii Scriitorilor si i se atribuie premiul international "Gottfried von Herder". Tipăreste a patra sa antologie, Starea poeziei, în populara colectie "Biblioteca pentru toti". E publicist comentator la România literară. Se mută în ultima sa locuintă, Str. Piata Amzei nr. 9.
1977 La 4 martie poetul încearcă, în zadar, să salveze pe prietenul său Nicolae Stefănescu, si este lovit de prăbusirea unui zid după cutremur. În urma socului face o scurtă paralizie a părtii stângi a corpului care va lăsa urme si după vindecare.
1978 Publică volumul de poezii Epica Magna, 216 de pagini, cu care primeste premiul "Mihai Eminescu" al Academiei.
1979 Lansează volumul de poezii Opere imperfecte.
1980 Propus de Academia suedeză, poetul candidează la Premiul Nobel alături de Elitis, Frisch, Senghor si Borges. Premiul este dat poetului grec Odysseas Elitis. Discul "Nichita Stănescu - o recitare" este scos de "Electrecord".
1981 În august are prima criză hepatică. Aceste crize vor continua în toamnă si poetul se internează la spitalul Fundeni.
1982 În februarie moare tatăl poetului. Volumul Noduri si semne, subintitulat "Recviem pentru moartea tatălui" este o selectie din tot ce a scris poetul de la ultima sa aparitie editorială. În iulie se căsătoreste cu ultima sa sotie, Todorita Tărîtă (Dora). Călătoreste prin Macedonia si Iugoslavia înainte sa-si fractureze piciorul stâng în noiembrie în Vrancea care-l va imobiliza în casă sase luni.
1983 Ascunde fată de toti semnele maladiei sale si afisează un optimism cu care si medicii sunt uimiti de rezistenta si vitalitatea sa extraordinară. La 31 martie, împlinirea a 50 de ani a poetului este aproape o sărbătoare natională în lumea artei si literaturii. Continuă să apară traduceri a poeziilor sale peste hotare, în mod special în Iugoslavia unde va avea o criză foarte gravă, necesitând interventia medicilor. Mai recită poezii si la Timisoara si la Drobeta-Turnu Severin, la nunta prietenilor săi de familie pe 9 decembrie. Se întoarce cu trenul, si cu greu, la Bucuresti cu Dora si cu tinerii nou căsătoriti seara târziu pe 12 decembrie. Pe la miezul noptii durerile din zona ficatului sunt îngrozitoare si este adus cu salvarea la spitalul de Urgenta unde crizele devin extrem de violente si poetul se stinge din viată la orele două si zece minute.
Pe scurt
1952 Se căsătoreste cu Magdalena Petrescu, iubirea sa din adolescentă dar tinerii se despart după un an.
1955 Transcrie Argoticele sale care nu au fost publicate si văzute ca profund neserioase.
1957 În martie Nichita Stănescu debutează simultan în revistele Tribuna si Gazeta literară din Cluj cu trei poezii.
1957 - 1968 Este pentru scurt timp corector si apoi redactor la sectia de poezie a Gazetei literare (director Zaharia Stancu).
1960 La sfârsitul anului debutează cu volumul Sensul iubirii, 112 de pagini de poezii.
1962 La 6 iunie se căsătoreste cu Doina Ciurea, a cărei dragoste de aproape zece ani va fi subiectul volumului O viziune a sentimentelor.
1963 Primul pas peste hotare al poetului, în Cehoslovacia.
1964 Apare la începtul anului O viziune a sentimentelor, un volum cu care poetul primeste Premiul Uniunii Scriitorilor. O cunoaste pe Gabriela Melinescu, în tensiunea relatiei lor poetul creează cele mai explozive opera ale sale.
1965 Apare în martie volumul de poezii Dreptul la timp, 84 de pagini.
1966 Publică doar 11 Elegii, totate Elegiile vor apare anul viitor în prima sa antologie, Alfa.
1967 Trei cărti ale sale sunt tipărite, Rosu Vertical, antologia Alfa, si volumul de poezii Oul si sfera. Poemele sale încep sa aiba o aură melancolică cu o stare de regret.
1969 Tipăreste Necuvintele, 216 pagini de poezii în acest volum care primeste Premiul Uniunii Scriitorilor. Mai apare si volumul de poezii Un pamânt numit România, 150 de pagini. Este numit redactor sef adjunct al revistei Luceafărul, alături de Adrian Păunescu.
1970 - 1973 Este redactor sef adjunct la România literară, revistă condusă de Nicolae Breban.
1970 Publică În dulcele stil clasic, 212 pagini de poezii, si a doua sa antologie, Poezii. Sustine o rubrică lunară în revista Arges.
1971 Apar în Iugoslavia două cărti traduse, Belgradul în cinci prieteni, editie bilingvă de poezii inedite si Nereci.
1972 Publică două noi volume de poezii, Belgradul în cinci prieteni si Măretia Frigului. Pentru volumul de eseuri Cartea de recitire obtine pentru a treia oară Premiul Uniunii Scriitorilor.
1973 Scoate o antologie numai de poezii de dragoste Clar de inimă.
1974 În martie, de ziua lui, are o revelatie a mortii sub forma unui îngrozitor tunel oranj - odiseea sa "spatială" va cintinua.
1975 Obtine pentru ultima oară Premiul Uniunii Scriitorilor si i se atribuie premiul international "Gottfried von Herder". Tipăreste a patra sa antologie, Starea poeziei, în populara colectie "Biblioteca pentru toti". E publicist comentator la România literară. Se mută în ultima sa locuintă, Str. Piata Amzei nr. 9.
1977 La 4 martie poetul încearcă, în zadar, să salveze pe prietenul său Nicolae Stefănescu, si este lovit de prăbusirea unui zid după cutremur. În urma socului face o scurtă paralizie a părtii stângi a corpului care va lăsa urme si după vindecare.
1978 Publică volumul de poezii Epica Magna, 216 de pagini, cu care primeste premiul "Mihai Eminescu" al Academiei.
1979 Lansează volumul de poezii Opere imperfecte.
1980 Propus de Academia suedeză, poetul candidează la Premiul Nobel alături de Elitis, Frisch, Senghor si Borges. Premiul este dat poetului grec Odysseas Elitis. Discul "Nichita Stănescu - o recitare" este scos de "Electrecord".
1981 În august are prima criză hepatică. Aceste crize vor continua în toamnă si poetul se internează la spitalul Fundeni.
1982 În februarie moare tatăl poetului. Volumul Noduri si semne, subintitulat "Recviem pentru moartea tatălui" este o selectie din tot ce a scris poetul de la ultima sa aparitie editorială. În iulie se căsătoreste cu ultima sa sotie, Todorita Tărîtă (Dora). Călătoreste prin Macedonia si Iugoslavia înainte sa-si fractureze piciorul stâng în noiembrie în Vrancea care-l va imobiliza în casă sase luni.
1983 Ascunde fată de toti semnele maladiei sale si afisează un optimism cu care si medicii sunt uimiti de rezistenta si vitalitatea sa extraordinară. La 31 martie, împlinirea a 50 de ani a poetului este aproape o sărbătoare natională în lumea artei si literaturii. Continuă să apară traduceri a poeziilor sale peste hotare, în mod special în Iugoslavia unde va avea o criză foarte gravă, necesitând interventia medicilor. Mai recită poezii si la Timisoara si la Drobeta-Turnu Severin, la nunta prietenilor săi de familie pe 9 decembrie. Se întoarce cu trenul, si cu greu, la Bucuresti cu Dora si cu tinerii nou căsătoriti seara târziu pe 12 decembrie. Pe la miezul noptii durerile din zona ficatului sunt îngrozitoare si este adus cu salvarea la spitalul de Urgenta unde crizele devin extrem de violente si poetul se stinge din viată la orele două si zece minute.
.
Nichita Stănescu
Ce bine că eşti
E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.
Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.
Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.
Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
douâ culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.
.
Ce bine că eşti
E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.
Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.
Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.
Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
douâ culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.
.
.
Gânduri
Nichita Stănescu
din emisiunea regretatului Tudor Vornicu
.
Nichita Stănescu
din emisiunea regretatului Tudor Vornicu
.
Gânduri
Nichita Stănescu
din emisiunea regretatului Tudor Vornicu
Gând 1
Părerea mea este că poetul nu are o epocă a lui; epoca îşi are poeţii ei şi, în genere, epoca îşi vede singură poeţi.
Gând 2
Vreau să vă spun un lucru, cu riscul de a mă repeta: eu nu prea cred că există poeţi, cred că există poezie.
Gând 3
Dacă n-aş crede în mesajul meu literar, nu aş scrie. Pur şi simplu, n-aş crede şi... e o falsă modestie să spui "domnule, eu scriu pentru că iubesc poezia ... da' nu prea cred dacă am talent, dacă n-am talent". Eu cred foarte mult în talentul şi în vocaţia mea, pentru asta mi-am jertfit întreaga mea existenţă, ca să adaug, cu o picătură în plus, sensibilităţii contemporane o formulare mai nouă, mai adecvată etcetera.
Gând 4
Atunci va fi o poveste scurtă, o confesiune scurtă. Acum doua-trei după-amieze, primesc un telefon de la un necunoscut, care era îngrijorat că aş fi bolnav, care era fericit că m-aş fi însănătoşit, mă rog ... Şi-mi spune un lucru care m-a lăsat aşa ... nemaipomenit de bucuros. Mi-a spus, zice: bă, poete, zice, nu mor caii când vor câinii. Şi-mi spun mie: ştii că are dreptate, am spus eu, să ştii că omul ăsta are dreptate. Păi nu mor caii când vor câinii! Şi, de altfel ...
Gând 5
De aceea, pentru mine muntele - munte se zice.
De aceea, pentru mine iarba - iarbă se spune
De aceea, pentru mine izvorul izvorăşte
De aceea, pentru mine viaţa se trăieşte.
Gând 6
Singurele lucruri reale, singurele lucruri pe care le ducem cu noi până la urmă sunt propriile noastre sentimente, dragostele noastre, patemile noastre, urile şi adversităţile noastre. Mă-ntreb: noi, la capătul vieţii noastre, ce-am lăsa în afară ? Bănuiesc că putem lăsa nişte sentimente. Mai puţin de ură, întrucâtva de patemi dar ... de dragoste mai ales.
Gând 7
Dac-ar fi să scriu un catren - catren însemnând o poezie de numai patru versuri - în ce sens de numai patru versuri, diferite popoare au poezii scurte, noi ... cea mai scurtă poezie a românilor este tăpuritura din Maramureş, care se începe cu un chiot şi se sfârşeşte cu o besteleală, dar e foarte frumos că e aşa.
Gând 8
Poeziile foarte bune care sunt compuse pe o linie melodică proastă se uită iute odată cu linia melodică. Pe când o poezie proastă pe o linie melodică bună rămâne în memorie.
Gând 9
Să smulgem fildeşii din Alifantis
Şi din Mediterană tot ce a fost Atlantis
Să-l auzim cum cade cum şoimul cel vânat
Leneş şi în cascade, într-un alt fel păcat
Când cântă parcă moare o taină dintr-un grec
Şi tot ce e în mine zare arată a înec
Dar nu-n sărata mare ci în ceva cu mult mai mare.
Gând 10
Inspiraţia este fundamentul artelor în genere, ea este exact ca impulsul electric care stârneşte fulgerul între doi poli. În momentul în care tensiunea între doi poli se creează, fulgerul apare. Fără fulger nu poate să existe fulger.
Gând 11
Eu cred că un om este ceea ce îşi aduce aminte despre sine însuşi. Bunăoară, eu mă consider pe mine ceea ce îmi aduc aminte că sunt. De asta uneori oamenii sunt în aparenţă schimbători sau au umori diferite. De fiecare dată îţi aduci aminte alte lucruri despre tine însuţi.
Gând 12
Un poet nu poate fi mai bun decât alt poet. Un poet poate fi mai bun decât sine însuşi sau mai slab decât sine însuşi.
Gând 13
De poeţi numai de bine, ca să zicem aşa.
Prof. dr. Mircia Dumitrescu, artist vizual
Nichita Stănescu
din emisiunea regretatului Tudor Vornicu
Gând 1
Părerea mea este că poetul nu are o epocă a lui; epoca îşi are poeţii ei şi, în genere, epoca îşi vede singură poeţi.
Gând 2
Vreau să vă spun un lucru, cu riscul de a mă repeta: eu nu prea cred că există poeţi, cred că există poezie.
Gând 3
Dacă n-aş crede în mesajul meu literar, nu aş scrie. Pur şi simplu, n-aş crede şi... e o falsă modestie să spui "domnule, eu scriu pentru că iubesc poezia ... da' nu prea cred dacă am talent, dacă n-am talent". Eu cred foarte mult în talentul şi în vocaţia mea, pentru asta mi-am jertfit întreaga mea existenţă, ca să adaug, cu o picătură în plus, sensibilităţii contemporane o formulare mai nouă, mai adecvată etcetera.
Gând 4
Atunci va fi o poveste scurtă, o confesiune scurtă. Acum doua-trei după-amieze, primesc un telefon de la un necunoscut, care era îngrijorat că aş fi bolnav, care era fericit că m-aş fi însănătoşit, mă rog ... Şi-mi spune un lucru care m-a lăsat aşa ... nemaipomenit de bucuros. Mi-a spus, zice: bă, poete, zice, nu mor caii când vor câinii. Şi-mi spun mie: ştii că are dreptate, am spus eu, să ştii că omul ăsta are dreptate. Păi nu mor caii când vor câinii! Şi, de altfel ...
Gând 5
De aceea, pentru mine muntele - munte se zice.
De aceea, pentru mine iarba - iarbă se spune
De aceea, pentru mine izvorul izvorăşte
De aceea, pentru mine viaţa se trăieşte.
Gând 6
Singurele lucruri reale, singurele lucruri pe care le ducem cu noi până la urmă sunt propriile noastre sentimente, dragostele noastre, patemile noastre, urile şi adversităţile noastre. Mă-ntreb: noi, la capătul vieţii noastre, ce-am lăsa în afară ? Bănuiesc că putem lăsa nişte sentimente. Mai puţin de ură, întrucâtva de patemi dar ... de dragoste mai ales.
Gând 7
Dac-ar fi să scriu un catren - catren însemnând o poezie de numai patru versuri - în ce sens de numai patru versuri, diferite popoare au poezii scurte, noi ... cea mai scurtă poezie a românilor este tăpuritura din Maramureş, care se începe cu un chiot şi se sfârşeşte cu o besteleală, dar e foarte frumos că e aşa.
Gând 8
Poeziile foarte bune care sunt compuse pe o linie melodică proastă se uită iute odată cu linia melodică. Pe când o poezie proastă pe o linie melodică bună rămâne în memorie.
Gând 9
Să smulgem fildeşii din Alifantis
Şi din Mediterană tot ce a fost Atlantis
Să-l auzim cum cade cum şoimul cel vânat
Leneş şi în cascade, într-un alt fel păcat
Când cântă parcă moare o taină dintr-un grec
Şi tot ce e în mine zare arată a înec
Dar nu-n sărata mare ci în ceva cu mult mai mare.
Gând 10
Inspiraţia este fundamentul artelor în genere, ea este exact ca impulsul electric care stârneşte fulgerul între doi poli. În momentul în care tensiunea între doi poli se creează, fulgerul apare. Fără fulger nu poate să existe fulger.
Gând 11
Eu cred că un om este ceea ce îşi aduce aminte despre sine însuşi. Bunăoară, eu mă consider pe mine ceea ce îmi aduc aminte că sunt. De asta uneori oamenii sunt în aparenţă schimbători sau au umori diferite. De fiecare dată îţi aduci aminte alte lucruri despre tine însuţi.
Gând 12
Un poet nu poate fi mai bun decât alt poet. Un poet poate fi mai bun decât sine însuşi sau mai slab decât sine însuşi.
Gând 13
De poeţi numai de bine, ca să zicem aşa.
Prof. dr. Mircia Dumitrescu, artist vizual
Cum crezi ca as putea sta de-o parte fara sa spun cate ceva din ceea ce stiu despre Nichita ? Ca a stat in Piata sarbeasca pe strada Buciumului (acum evident, se numeste Nichita Stanescu), ca la liceul I.L.Caragiale l-a avut drept coleg de banca pe dl. Marzescu (care e o enciclopedie Nichita !), ca pe o strada din Ploiesti inca exista o casa in a carei principala incapere se pastreaza pe pereti desene si scrieri (originale!) ale lui Nichita si pictorului V.Munteanu, iar proprietarul a avut inspiratia sa nu le stearga ci sa le ocroteasca in asteptarea unor vremuri mai bune? Ca am stat o noapte intreaga impreuna cu cativa colegi si o mare de bucuresteni la fereastra larg deschisa a apartamentului lui Mihai Bandac unde Nichita isi declama creatiile, iar Dumitru Farcas umplea cerul cu sunetele taragotului...ca in fiecare primavara, la sfarsit de martie ploiestenii inca il asteapta ca a doua zi de 1 aprilie sa apara de undeva, din neant spunand "v-am pacalit, ingeri cu aripi muiate-n petrol".
RăspundețiȘtergereMultumesc Karina!
Superb comentariu...Multumesc!
RăspundețiȘtergereTin la loc de cinste langa o icoana pe o hartie acum ingalbenita, cateva vorbe pe care cu permisiunea dv. vi le daruiesc mai departe sa va amintiti:
RăspundețiȘtergereACASA
Ma-ntorc in mijlocul naturii ca un cal/ si lepad de pe mine calaretul mort/ si saua plina de umbra veche de la sange/ o scutur in pamant./ Ma rog de codrii si cu precadere de stejar/ ca sa ma-ncalece pe mine, calul lui./-Esti de pamant mai roibule, mm-a intrebat/ -Sunt de pamant, ma arbore, i-am zis.
Nichita Stanescu
Multumesc..le pun pe blog!
RăspundețiȘtergere