1585 - A murit poetul francez Pierre de Ronsard, principalul reprezentant al şcolii literare franceze din sec. al XVI-lea cunoscută sub numele de “ Pleiada ” (“ Ode ”, “ Amoruri ”) (n.11.101524). Pierre de Ronsard (n. 11 septembrie 1524 – d. 28 decembrie 1585).
A fost poetul Curţii, foarte apreciat de rege datorită ideilor sale în favoarea politicii reginei-mamă contra hughenoţilor, exprimate în opera sa Discours de la Misère de ce Temps (1562-1563) şi s-a bucurat de o poziţie privilegiată: aceea de a sta în dreapta suveranului.
Când în 1547 soseşte la Paris, va crea în jurul său o şcoală poetică, urmând a fi cunoscută în epocă sub denumirea de Pleiada maestrului Ronsard, în care activau Jean Dinemandi, zis Dorat, Pontus de Tyard, şi, nu în ultimul rând, Remi Belleu.
Maestrul Ronsard avea un proiect literar măreţ, La Franciade, o epopee dedicată însuşi regelui, dar, după moartea acestuia, survenită la 1574, poetul avea să îşi piardă întreaga inspiraţie.
În tot timpul festivităţilor s-a aflat la Curte, elogiindu-l pe rege în versuri şi sonete, compuse pe placul invitaţilor. Din nefericire, el nu avea cum să audă aprecierile celor prezenţi, suferind de surzenie.
Moartea Mariei Cum vezi în creangă roza în haina-i veşnic nouă, În tinereţea lumii de Mai, prin alte flori, Şi cerul gelozind-o de viile-i culori, Când zorile o scaldă cu lacrime de rouă;
Corola-i poartă gingaş iubirea triumfală; Îmbălsămând grădina cu-arome dulci şi moi: Dar sub arşiţa dură, sub grindină şi ploi, Tânjeşte-ncet şi moare, petală cu petală,
Tot astfel în avântu-ţi de-ntâia tinereţe, Când lut şi cer cinstitu-au suava-ţi frumuseţe, Ţi-a fost tăiat de parcă al vieţii fraged fir.
La groapa ta primeşte-mi a lacrimii ardoare, Şi vasul plin cu lapte, şi-acest belşug de floare, Ca trupul tău să fie şi mort un tandafir.
Traducere: Nicu Porsenna
Ferice clipa Ferice clipa unică din viaţă, Şi loc, şi timp când ochii-ţi m-au ucis, Ori barem m-au zvârlit într-un abis, Şi-acolo m-am făcut un sloi de gheaţă.
Ci drept e că trupeasca trăsătură O am mereu, dar sufletu-mi fugit Trăieşte-n tine ca-n sălaş iubit, Şi m-a lăsat azi singur în natură.
Când galeş uneori întorci spre mine Focoşii ochi, simt cum îmi curge-n vine Un râu de flăcări ce-mi dă viaţă iar,
Şi moaie frigul care-n sânge-l port; Dar uşurarea-i slabă şi-n zadar, Căci fără suflet eu rămân tot mort.
Traducere: Nicu Porsenna
Ferice clipa
Ferice clipa unică din viaţă,
Şi loc, şi timp când ochii-ţi m-au ucis,
Ori barem m-au zvârlit într-un abis,
Şi-acolo m-am făcut un sloi de gheaţă.
Ci drept e că trupeasca trăsătură
O am mereu, dar sufletu-mi fugit
Trăieşte-n tine ca-n sălaş iubit,
Şi m-a lăsat azi singur în natură.
Când galeş uneori întorci spre mine
Focoşii ochi, simt cum îmi curge-n vine
Un râu de flăcări ce-mi dă viaţă iar,
Şi moaie frigul care-n sânge-l port;
Dar uşurarea-i slabă şi-n zadar,
Căci fără suflet eu rămân tot mort.
Ferice clipa unică din viaţă,
Şi loc, şi timp când ochii-ţi m-au ucis,
Ori barem m-au zvârlit într-un abis,
Şi-acolo m-am făcut un sloi de gheaţă.
Ci drept e că trupeasca trăsătură
O am mereu, dar sufletu-mi fugit
Trăieşte-n tine ca-n sălaş iubit,
Şi m-a lăsat azi singur în natură.
Când galeş uneori întorci spre mine
Focoşii ochi, simt cum îmi curge-n vine
Un râu de flăcări ce-mi dă viaţă iar,
Şi moaie frigul care-n sânge-l port;
Dar uşurarea-i slabă şi-n zadar,
Căci fără suflet eu rămân tot mort.

Iubire ce domnesti în lumea-aceasta larga
Iubire ce domnesti în lumea-aceasta larga
Pe-alei vezi frumusetea ratacind? E-a mea.
Nu vezi? Sunt ochii ei ca licariri de stea,
lumini în templu, lampi de straja ca sa arda…
Vezi trupul, chipul ei cât poate sa cuprinda
ca frumuseti resfrânte-n zâmbete din zori?
Si cugetul nu-i vezi, Domn al destinelor,
în care Dumnezeu se uita ca-n oglinda?
Priveste-i umbletul, cât e e-ngândurat…
Si cum te-a-nfrânt când ea cu flori te-a-mpresurat…
Sub pasul ei si iarba creste fericita…
Se-aprinde primavara-ntr-a privirii raza
si izvorând lumini din fata îndragita
de-i cerul mohorât el tot se-nsenineaza…
Pe-alei vezi frumusetea ratacind? E-a mea.
Nu vezi? Sunt ochii ei ca licariri de stea,
lumini în templu, lampi de straja ca sa arda…
Vezi trupul, chipul ei cât poate sa cuprinda
ca frumuseti resfrânte-n zâmbete din zori?
Si cugetul nu-i vezi, Domn al destinelor,
în care Dumnezeu se uita ca-n oglinda?
Priveste-i umbletul, cât e e-ngândurat…
Si cum te-a-nfrânt când ea cu flori te-a-mpresurat…
Sub pasul ei si iarba creste fericita…
Se-aprinde primavara-ntr-a privirii raza
si izvorând lumini din fata îndragita
de-i cerul mohorât el tot se-nsenineaza…

Vreau pentru frumusetea ta sa mor
Vreau pentru frumusetea ta sa mor,
vreau pentru ochiul care-adanc ma prinde
si pentru zambetul tau drag si plin
de dulceata ca sarutul zanelor...
Vreau pentru parul tau bogat sa mor,
si pentru micii, rotunjorii sani
si pentru-asprimea-acestei fragezi mâini
ce e, ranind, alean al ranilor...
Sa mor vreau pentru chipul tau brun, Doamna,
si pentru portul tau zeesc ce-ndeamna
sa te ador; dar mai presus de toate
sa mor de-o lupta-n dragoste cumplita.
Sa-ti dau iubirea-asa cum mi se zbate
in brate-o noapte-ntreaga, nesfarsita..
vreau pentru ochiul care-adanc ma prinde
si pentru zambetul tau drag si plin
de dulceata ca sarutul zanelor...
Vreau pentru parul tau bogat sa mor,
si pentru micii, rotunjorii sani
si pentru-asprimea-acestei fragezi mâini
ce e, ranind, alean al ranilor...
Sa mor vreau pentru chipul tau brun, Doamna,
si pentru portul tau zeesc ce-ndeamna
sa te ador; dar mai presus de toate
sa mor de-o lupta-n dragoste cumplita.
Sa-ti dau iubirea-asa cum mi se zbate
in brate-o noapte-ntreaga, nesfarsita..
Traduceri vresuri Nicu Porsenna

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu