Rainer Maria Rilke

1875 - S–a născut, la Praga, Rainer Maria Rilke, important poet al liricii moderne, prozator, traducător; cele şase volume de corespondenţă cu personalităţile culturale ale vremii aduc mărturii importante asupra vieţii literare contemporane lui (“Cartea orelor”, “Sonete către Orfeu”) (m.29.12.1926).

Rainer Maria Rilke (n. 4 decembrie 1875, Praga, Imperiul Austro-Ungar - d. 29 decembrie 1926 în sanatoriul Valmont de la Montreux, Elveţia) a fost un autor austriac şi unul din cei mai semnificativi poeţi de limbă germană. Pe lângă poezii, a scris povestiri, un roman şi studii privitoare la artă şi cultură. A făcut numeroase traduceri în germană din literatura şi lirica altor naţiuni, în special din limba franceză. Bogata sa corespondenţă reprezintă o componentă majoră a creaţiei sale literare.

1875-1896: Copilăria şi studiile

Rilke s-a născut pe 4 decembrie 1875 la Praga, localitate ce aparţinea pe atunci, ca şi întreaga Boemia, de Imperiul Austro-Ungar. Numele său real a fost René Karl Wilhelm Johann Maria Rilke. Tatăl său, Josef Rilke (1838–1906), un om cu un caracter slab, veşnic nemulţumit, după ce a eşuat în cariera militară a devenit funcţionar. Mama sa, Sophie „Phia“ Entz (1851–1931), o femeie dominantă şi autoritară, se trăgea dintr-o familie înstărită de fabricanţi praghezi. În urma eşecului profesional al soţului său, Sophie Rilke suferă din cauza excluderii din înalta societate şi, pentru că nici visurile ei privitoare la viaţa de familie nu s-au împlinit, în 1884 s-a produs ruptura familială.

Nici relaţiile ei cu fiul său nu au fost din cele mai bune, fiind puternic afectată de moartea fiicei ei mai mari. Datorită neajutorării emoţionale, mama sa l-a legat de sine pe René (al cărui nume în franceză înseamnă renăscut), forţându-l să joace, într-un fel, rolul surorii sale defuncte. Practic, până la vârsta de şase ani, Rilke a fost crescut ca o fată, fotografiile sale timpurii arătându-ni-l cu părul lung şi îmbrăcat cu rochiţă.

La presiunea părinţilor, tânărul Rilke (cu vădite talente poetice şi pentru desen), a trebuit să urmeze din 1885 o şcoală militară, cu profil real, (şcoala de cadeţi din Sankt Pölten) spre a-l pregăti pentru cariera de ofiţer. Exigenţele instucţiei militare şi experienţa unei societăţi exclusiv masculine, l-au traumatizat pe tremen lung pe acest tânăr sensibil. Din motive de sănătate, în 1891 Rilke a întrerupt pregătirea militară. Din 1892 până în 1895, s-a pregătit în particular pentru bacalaureat, pe care l-a luat în 1895. În anii 1895 şi 1896 a studiat literatura, istoria artei şi filozofia la Praga şi la München.

După ce a plecat din Praga, în 1896 Rilke şi-a schimbat prenumele René în Rainer, pentru că viitoarea sa prietenă, Lou Andreas-Salomé, a considerat că acesta este mai potrivit pentru un bărbat care vrea să devină scriitor.

1897-1902: Anii de dezvoltare

În anul 1897, Rainer Maria Rilke a întâlnit-o în München pe Lou Andreas-Salomé (1861-1937), o intelectuală şi literată care călătorise mult în viaţa ei, şi s-a îndrăgostit de ea. A urmat o relaţie tumultuoasă cu această femeie mai în vârstă decât el (ea are 36 de ani iar el 22), şi căsătorită, relaţie amoroasă care a durat până în 1900. Chiar şi după ce s-au despărţit, Lou Andreas-Salomé i-a rămas lui Rilke cea mai bună prietenă şi sfătuitoare. De un mare folos i-au fost cunoştinţele de psihanaliză, şi experienţa, dobândite în anii 1912-1913 de la Sigmund Freud.

La moartea lui Lou Andreas-Salomé, în anul 1937, Sigmund Freud i-a rostit necrologul, în care a spus că ... se ştie că i-a fost atât muză cât şi mamă iubitoare marelui poet Rainer Maria Rilke, care era destul de neajutorat în viaţă...

În toamna anului 1897, Rilke a urmat-o pe Lou Andreas-Salomé la Berlin, închiriind o locuinţă în imediata ei apropiere. În anul 1898 a plecat în prima sa călătorie în Italia, care a durat mai multe săptămâni. În cei doi ani care au urmat, a vizitat de două ori Rusia: în 1899 a plecat cu soţii Andreas la Moscova, unde l-a întâlnit pe Lev Tolstoi. În lunile mai-august ale anului 1900 a plecat din nou în Rusia, de această dată numai cu Lou Andreas-Salomé, vizitând atât Moscova cât şi Sankt Petersburg, traversând ţara de-a lungul râului Volga.

În toamna anului 1900, imediat după ce Lou Andreas-Salomé a luat hotărârea să se despartă de el, Rilke i-a făcut o vizită mai lungă lui Heinrich Vogeler în localitatea Worpswede. Aici, Vogeler avea în proprietate o clădire, cunoscută sub denumirea de Barkenhoff, pe care o renovase în stilul Secession (Jugendstil). În Sala Albă a casei sale organiza în fiecare duminică întâlniri cu artişti, în special cu Otto Modersohn, Paula Modersohn-Becker, Carl Hauptmann şi cu sculptoriţa Clara Westhoff (1878-1954). În urma acestor întâlniri, în primăvara anului următor a avut loc căsătoria între Rainer Maria Rilke şi Clara Westhoff. În decembrie 1901 s-a născut fiica lor, Ruth (1901-1972). Dar, deja în 1902, Rilke a părăsit locuinţa comună şi a plecat la Paris, pentru a scrie o monografie a sculptorului Auguste Rodin (1840-1917). Relaţiile între Rilke şi Clara Westhoff au subzistat pe durata întregii vieţi, dar el nu era omul care să ducă o viaţă de familie, obişnuită pentru un burghez, legat de o singură localitate. În acelaşi timp, a început să fie copleşit de griji materiale, putându-şi plăti cu greu datoriile prin diverse lucrări la comandă.

1902-1910: Perioada mijlocie de creaţie

Prima perioadă petrecută la Paris a fost dificilă pentru Rilke, deoarece acest oraş mare, şi străin pentru el, i-a insuflat multe temeri. Toate aceste experienţe ale sale, Rilke le-a adunat în prima parte a singurului său roman, Die Aufzeichnungen des Malte Laurids Brigge (Însemnările lui Malte Laurids Brigge). Dar tot Parisul i-a prilejuit şi întîlnirea cu multe surse de inspiraţie moderne, precum sculpturile lui Auguste Rodin sau lucrările pictorului Paul Cézanne (1839-1906). În aceşti ani, Parisul devenise domiciliul principal al poetului. În anii 1905 şi 1906, Rilke a fost angajat ca secretar personal al lui Auguste Rodin, care a reprezentat pentru Rilke figura idealizată a tatălui. În mai 1906, puţin după moartea tatălui lui Rilke, Rodin a pus brusc capăt acestei relaţii contractuale.

Principalele creaţii poetice din perioada pariziană au fost Neue Gedichte (Poezii noi) 1907, Der neuen Gedichte anderer Teil (Cealaltă parte a poeziilor noi) 1908, care cuprind versuri scrise din 1903 până în 1908, cartea de poezii Requiem 1909, precum şi romanul Die Aufzeichnungen des Malte Laurids Brigge (Însemnările lui Malte Laurids Brigge), început în 1904 şi terminat în ianuarie 1910.

1910-1919: Frământări interne şi externe

În anul 1912 a apărut o nouă ediţie a povestirii sale lirice Weise von Liebe und Tod des Cornets Christoph Rilke (Cântul de iubire şi moarte al stegarului Christoph Rilke), care a cunoscut o mare popularitate în cadrul seriei noi scose de editura Insel.

După apariţia "Însemnărilor..." Rilke a intrat într-o perioadă de profundă criză de creaţie, care s-a terminat abia în februarie 1922, când a reuşit să termine Duineser Elegien (Elegiile duineze), începute încă din 1912. Acest ciclu de poezii îşi trage numele de la castelul Duino din Triest, aparţinând contesei Marie von Thurn und Taxis, unde Rilke a fost găzduit din octombrie 1911 până în mai 1912.

Izbucnirea Primului război mondial l-a surprins pe Rilke în timpul unei şederi în Germania. Îi era imposibil să se întoarcă la Paris: bunurile lăsate de el acolo fuseseră sechestrate, confiscate şi vândute la licitaţie. Cea mai mare parte a războiului a fost petrecută de Rilke la München. Din 1914 până în 1916 a avut o legătură amoroasă năvalnică cu pictoriţa Lou Albert-Lasard.

La începutul anului 1916 Rilke a fost concentrat şi a trebuit să urmeze la Viena un ciclu de instrucţie de bază. Prin intervenţiile unor prieteni influenţi, a fost repartizat să muncească în arhiva de război, iar pe 9 iunie 1916, a fost lăsat la vatră. Rilke a plecat din nou la München, unde a stat aproape permanent, cu o scurtă întrerupere la moşia Böckel din Westfalia, aparţinând lui Hertha Koenig. Experienţa traumatizantă din timpul serviciului militar, care s-a suprapus peste amintirile încă neşterse ale spaimelor pe care le-a resimţit în şcoala militară, l-au adus în pragul unei muţenii poetice aproape complete.

1919-1926: Operele târzii

Pe 11 iunie 1919, Rilke a părăsit oraşul München pentru a călători în Elveţia. Motivul oficial era o invitaţie pentru a ţine o prelegere la Zürich, dar adevăratul motiv a fost dorinţa sa de a scăpa de tumultul postbelic şi de a relua lucrul, întrerupt de atâta vreme, la Duineser Elegien (Elegiile duineze). Căutările sale de a găsi o locuinţă care să fie atât potrivită cerinţelor sale, cât şi suportabilă material, s-au vădit a fi foarte dificile. Unele din locurile unde a stat Rilke au fost Soglio, Locarno şi Berg am Irchel. Abia în vara anului 1921 şi-a găsit o locuinţă convenabilă în turnul castelului din Muzot (în franceză Chateau de Muzot) în apropiere de Sierre, în Cantonul Wallis. În luna mai 1922, Werner Reinhart (1884-1951), care era pe post de mecena pentru Rilke, a cumpărat clădirea şi i-a pus-o la dispoziţie poetului fără a-i cere chirie.

A urmat o perioadă de creaţie intensă când, după numai câteva săptămâni de muncă, în februarie 1922 Rilke a reuşit să termine Duineser Elegien (Elegiile duineze). În aceeaşi perioadă a scris şi ambele părţi ale ciclului de poezii Sonette an Orpheus (Sonete către Orfeu). Ambele volume de poezii sunt considerate drept cele mai reuşite al operei lui Rilke.

Din 1923 a trebuit să lupte cu grave probleme de sănătate, fiind nevoit să se interneze perioade lungi în sanatoriu. Încercând să învingă boala prin schimbarea mediului în care trăia, Rilke a plecat şi la Paris, unde a stat din ianuarie până în august 1925. În ciuda stării sale de sănătate, între 1923 şi 1926 Rilke a mai scris unele poezii valoroase (de exemplu Gong şi Mausoleum), precum şi o mare parte a operei sale în limba franceză, nici până astăzi studiată îndeajuns.

Abia cu scurt timp înainte de moartea sa, s-a putut diagnostica şi boala de care a suferit Rilke: leucemie. Poetul a decedat pe 29 decembrie 1926 în sanatoriul Valmont sur Territet, da lângă Montreux, iar pe 2 ianuarie 1927 a fost înmormântat în cimitirul din Raron în Cantonul Wallis. Pe piatra sa de mormânt este înscris un text pe care şi-l alesese singur când era pe moarte:

Rose, oh reiner Widerspruch Lust / Niemandes Schlaf zu sein unter soviel / Lidern

(Trandafir, oh, contradicţie pură, de a nu fi, sub atâtea pleoape, somnul nimănui).

OPERA

1896 - Larenopfer (Ofranda larilor).

1897 - Traumgekrönt (Încoronat de vis).

1898 - Advent (Advent – perioada postului de patru saptamani dinaintea Craciunului)

Aceste trei culegeri de versuri au fost reunite în volumul Erste Gedichte (Primele poezii).

1898 – 1900 Aprilie/Decembrie. Insemnari, care vor fi publicate postum sub titlul Tagebücher aus der Frühzeit/ Jurnale de tinerete (contin Jurnal florentin, Jurnale zise din Schwangendorf si din Worpswerde).

1900 - Mir zum Feier (Mie întru sărbătoare) versuri.

1902 - Das tägliche Leben (Viaţa cotidiană)

1902 - Das Buch der Bilder (Cartea imaginilor) versuri din 1898 (în cea de a doua editie şi versurile scrise până în 1906)

1905 - Das Stundenbuch (Ceaslov), versuri (ediţia definitivă cuprinde „trei cărţi”, din 1899, 1901 şi 1903).

1906 - Weise von Liebe und Tod des Cornets Christoph Rilke (Cântul de iubire şi moarte al stegarului Christoph Rilke) (scrierea timpurie, încă din 1899, de factură baladescă, lirică şi ironică)

1907 - Neue Gedichte (Poezii noi)

1908 - Der neuen Gedichte anderer Teil (Cealalta parte a poeziilor noi)

1910 - Die Aufzeichnungen des Malte Laurids Brigge (Însemnările lui Malte Laurids Brigge) (text scris din 1904, în paralel cu Neue Gedichte)

1913 - Das Marienleben (Viaţa Mariei) (versuri scrise în 1912)

1923 - Duisener Elegien (Elegiile duineze) (începute în 1912, în Castelul Duino şi, după o lungă întrerupere, încheiate în februarie 1922, la Muzot)

1923 - Sonette an Orpheus (Sonete către Orfeu)

1927 - Späte Gedichte (Poezii târzii) (publicate postum)

Culegeri în limba franceză

1926 - Vergers, suivi des Qatrains Valaisans (Viile, urmate de catrene valesiene)

1927 - Les Roses (Trandafirii)

1927 - Les Fenêtres (Ferestrele)

Aceste trei lucrări au fost reunite în volumul Poèmes français (1935).

Opera lui Rilke include traduceri din franceză, portugheză, italiană, rusă; volume de corespondenţă; alte jurnale.

Reconstituirea biografiei saleeste susţinută de mărturiile multor contemporani: Lou Andreas-Salome, Marie von Thurn und Taxis, Katharina Kippenberg (soţia editorului său, Anton Kippenberg), Benvenuta (Magda von Hattingberg), Merline (Baladine Klossowska), André Gide, Emile Verhaeren, Inga Junghaus, J.R. von Salis.

Rainer Maria Rilke după un desen de Emil Orlik (1917)


Amintire

Şi iarăşi aştepţi, aştepţi ce pare menit
viaţa să ţi-o mărească la nesfârşit.
Aştepţi ce de altă tărie ţine,
ce-i unic, puternic din cale-afară,
trezirea pietrelor,
adâncimi întoarse spre tine.

În culoare crepusculară
pe etajere apun
volumele-n aur şi brun.
La ţări te gândeşti, ce-ai străbătut,
la chipul şi la veşmântul
unor femei pe care iar le-ai pierdut.

Şi ştii dintr-o dată: aceasta a fost.
Şi te ridici şi-n faţă vezi spaima,
figura şi taina
unor ani ce-au trecut.

Cântec de dragoste

Cum să-mi ţin sufletul acesta - cum
să nu se atingă de al tău? Cum să-l ridic
deasupra-ţi către altceva, din afară?
Ah, cum aş vrea să-l pot ascunde-acum,
la adăpost, pierdut în miez de seară,
pe-un loc străin, tăcut, unde nimic
nu-i lung fior, de câte ori adâncu-ţi se-nfioară.
Dar orice ne atinge pe noi doi, e-o-mbrăţişare
şi ne cuprinde ca arcuşul care
din două coarde-acelaşi sunet smulge.

Ci cărui instrument îi suntem strună?
Ce cântăreţ ne poartă-n a sa mână?
O, cântec dulce!

Rainer Maria Rilke - Copilarie

Curg ale scolii ore nesfîrsite,
cu temeri si-asteptari învolburate.
O, timp ce trece greu, singuratate...
Si-afara: strazi rasuna si sclipesc
si-n piete largi, fîntînile tîsnesc,
iar prin gradini cresc lumi nebanuite...
Si-n haina de copil sa treci prin toate
cum nimeni n-a trecut si nu va trece
O, timp ciudat ce tainic se petrece,
o, grea singuratate.

Si de departe sa-i privesti pe-acei
barbati, femei; barbati, barbati, femei,
si pe copii, în altfel de culori trecînd;
o casa ici, un cîine cînd si cînd,
încrederi, spaime mute amestecînd...
O, fioruri, fara rost tristeti, o vis,
o, nesfîrsit abis.

Si sa te joci asa: inele, mingi si roata,
în parcul care încet-încet paleste,
si pe cei mari sa îi atingi cîteodata,
salbaticit de goana si orbeste;
dar linistit, cu pasi marunti, spre seara,
tinut de mîna strîns, sa pleci acasa.
O, întelesuri care-ti scapa iara,
O, teama, o poveri ce-apasa.

Si ore-n sir, sa-ngenunchezi la lac
cu o corabioara; sa o uiti deodata,
caci altele mai mîndre valuri fac,
mai colorate pînze ti se-arata,
si doar la fata mica, scufundata,
te mai gîndesti, ce palida se-ascunde:
Copilarie, oglindire tremurata,
unde pleci? Unde? Unde? 

Rainer Maria Rilke - Poetul

Te-ndepartezi de mine, clipa trecatoare
Si aripa ta-n bataie ma raneste.
Sunt singur: ce sa-ncep cu graiul oare?
Cu noptile? Cu ziua care creste?

Iubita, casa, n-am ca sa traiesc,
si nici un loc al meu, sa starui,
iar lucrurile toate, carora ma darui,
devin bogate si ma cheltuiesc. 

Rainer Maria Rilke - Cantecul Orbului

Sunt orb, voi cei de afara, e silnicie grea,
ceva fara sens, un blestem, e ceva
precum o zilnica povara.
Pe bratul femeii mi-asez mîna grea,
pe griul cenusiu e sura mîna mea
si ea ma conduce prin golul de-afara.


Trecînd, forfotind, va imaginati
ca altfel ca piatra pe piatra sunati,
dar va amagiti : numai eu
traiesc si sufar, fac zgomot mereu.
E-un tipat fara de sfîrsit în mine
si nu stiu, din inima sau pîntec vine.


Recunoasteti al cîntecelor son?
voi le cîntati mereu pe alt ton.
Caldura luminii, în orice dimineata
pe usa deschisa în casa o primiti.
Si aveti un simt, asa, de la fata la fata,
de aceea va îngaduiti