Nicolae Mavrocordat era grec la origini, tatăl său fiind celebrul Alexandru Mavrocordat “Exaporitul” (secretarul intim al sultanului şi un fel de ministru de externe al Imperiului Otoman). Poate foarte puţini cunosc faptul că Nicolae Mavrocordat avea totuşi şi puţin sânge românesc domnesc, mama sa, Sultana Hrisoscoleos fiind nepoata domnitorului moldovean Alexandru Iliaş Vodă (1590-1666), care la rândul său era stră-strănepotul lui Ştefan cel Mare. Deci, acest Nicolae Mavrocordat avea în el puţin sânge din grandiosul Ştefan cel Mare.
1716 - Nicolae Mavrocordat este numit domn în Ţara Românească. Instaurarea regimului fanariot în Ţara Românească.
Nicolae Mavrocordat, (* 3 mai 1680, Constantinopol - † 3 septembrie 1730, Bucureşti), a fost domnitor în Moldova de două ori: 17 noiembrie 1709 - noiembrie 1710 şi 1711 - 5 ianuarie 1716 şi al Munteniei tot de două ori: 21 ianuarie 1716 - 25 noiembrie 1716 şi martie 1719 - 3 septembrie1730.
S-a născut la 3 mai 1680 la Constantinopol şi era fiul lui Alexandru Mavrocordat Exaporitul. Prin bunica sa, fiica lui Alexandru Iliaş, se înrudea şi cu familia domnitoare. Era un om învăţat, ştia mai multe limbi străine, studiase filosofia şi teologia, iar in ţară a învăţat şi româneşte.
Stavropoleos Church, built in Bucharest by Nicholas Mavrocordatos, in an 1868 lithograph by Amadeo Preziosi
An image of the Phanariotes in Wallachia. Caption reads: "Flight of prince Mavrogheni in Bucharest 1789"
În prima domnie a debutat prin asuprirea boierilor şi protejarea ţăranilor. Duşmanii lui au folosit nemulţumirile boierilor şi pârile regelui Suediei, Carol al XII-lea, şi au obţinut înlocuirea lui cuDimitrie Cantemir în 1710, pentru ca sa fie reîntronat în 1711, după ce Dimitrie Cantemir a fugit înRusia. În timpul acestei domnii a obţinut expulzarea oştilor suedeze şi poloneze, care deveniseră o adevărată pacoste pentru Moldova.
În 1716, după uciderea lui Ştefan Cantacuzino, a fost trecut pe tronul din Bucureşti, unde, datorită înrăutăţirii relaţiilor dintre turci şi nemţi, turcii aveau mare nevoie de el acolo. Izbucnind în curând războiul turco - austriac (1716 - 1718), Nicolae a ucis câţiva boieri care erau partizani ai nemţilor şi l-a exilat în Turcia pe mitroplolitul Antim Ivireanu, care a şi fost omorât acolo. Deoarece Nicolae a fost prins şi dus la Sibiu, în locul său, turcii îl numesc pe Ioan Mavrocordat. După Pacea de la Passarowitz din 1718, şi moartea lui Ioan Mavrocordat, Nicolae primeşte tronul din nou, bucurându-se pe lângă încrederea turcilor, de o domnie lungă şi liniştită. Deşi favoriza elementul grecesc, pe care se putea sprijini mai mult, printr-o bună administrare a ţării, prin obţinerea scăderii tributului faţă de turci, prin purtarea prietenoasă faţă de boieri, prin scăderea anumitor dări, a câştigat încrederea şi mulţumirea ţării. A construit lângă Bucureşti, Mănăstirea Văcăreşti, a obligat episcopia din Bacău să aibă o şcoală grecească şi slavonească în schimbul veniturilor acordate. A murit de ciumă la 3 septembrie 1730 în Bucureşti şi e înmormântat la Mănăstirea Văcăreşti. Fiind un eminent literat, a scris lucrările: "Sfaturi" (manuscris), "Despre datorii" (tipărită la Londra), "Cuvânt împotriva nicotinei" (Iaşi, 1786), "Precuvântări la actele patriarhaliceşti" (manuscris).
S-a impus în ultima sa domnie în Ţara Românească prin bunele măsuri luate în favoarea ţării. Printre altele, a rămas celebră biblioteca sa. Aceasta cuprindea manuscrise şi cărţi rare, cumpărate cu bani grei de la Constantinopol, Athos şi din tot Orientul. Volumele acestei biblioteci au fost râvnite chiar de regele Franţei, care trimitea cereri de schimb sau ruga, prin trimişii săi, să i se copieze, pentru colecţiile sale, unele lucrări.
Însemnarea de donaţie a lui Nicolae Mavrocordat din 1723, pentru Mănăstirea Văcăreşti, pe o Biblie tipărită la Geneva (1630)
O contribuţie importantă la sporirea fondului bibliotecii a avut-o şi Constantin, fiul lui Nicolae Mavrocordat. Soarta acestei bogăţii a fost tragică: după moartea posesorului, ea a fost, în parte, risipită sau valorificată de turci la Constantinopol pentru unele datorii, în timp ce colecţia din casele de la Bucureşti (aflate la Mănăstirea Văcăreşti) a rămas în grija lui Constantin.
Grandioasa Mănăstire a Preasfintei Treimi de la Văcăreşti este una dintre realizările de marcă ale lui Nicolae Mavrocordat. Ea a fost târnosită de către mitropolitul ţării, Daniil, şi de un număr important de arhierei şi clerici, ceea ce dovedea prestanţa ctitorului. Acest aşezământ hrănea din veniturile sale mulţi săraci, fapt întărit prin porunca lăsată de întemeietorul ei.
Domnitorul Nicolae Mavrocordat a ajutat, pe lângă biblioteca sa, la constituirea unui fond de carte pentru Mănăstirea de la Văcăreşti, căreia i-a cedat un număr de volume. Acestea au fost înregistrate într-un catalog, datat 1723, "când a avut loc donaţia inaugurală a ctitorului, mănăstirea fiind terminată încă din septembrie, 1722" (C. Dima-Drăgan, "Biblioteci umaniste româneşti", Bucureşti, 1974, p. 59).
După moartea sa, biblioteca mănăstirii a rămas în grija mitropolitului Neofit Cretanul. Ulterior, Constantin Mavrocordat i-a încredinţat mitropolitului un număr de cărţi, în contul sumei de 16.000 de groşi, pe care acesta i-a acordat cu mare grabă. Volumele au fost transferate, după 1740, la Mitropolie, şi s-au adăugat bibliotecii lui Neofit, care le-a lăsat apoi moştenire Mitropoliei (cf. Mihail Carataşu, "Ştiri noi privitoare la biblioteca Mitropoliei din Bucureşti în secolul al XVIII-lea", în "Studii şi cercetări de bibliologie", 1974, Ed. Academiei RSR, p. 133).
În Biblioteca Sfântului Sinod se află câteva cărţi care poartă semnătura domnitorului, ca donator, între care amintim: "Ploutarhou Haironeos, Peri pedon agoghis. Plutarchi de liberis educandis commentarius", fără foaie de titlu. La pagina 13 este notat în greacă: "Şi aceasta pe lângă celelalte din cele dăruite Sfintei Mănăstiri Domneşti a Preasfintei Treimi de la Văcăreşti, de către preaînaltul şi preaînţeleptul domnitor al întregii Ungrovlahii, kiriou kir, Alexandru Nicolae Voievod, la anul 1723, luna iunie". Textul votiv se reia întocmai şi pe următoarele volume: "Symbolarum in Mathaeum tomus alter quo contientur Catena Patrum Graecorum triginta collectore Niceta Episcopo Serrarum, Tolosae, 1697", nota dedicatorie a fost acoperită de un posesor posterior, cu o cerneală care s-a decolorat în timp, făcând posibilă citirea ei.
Tomul al II-lea al acestei lucrări păstrează pe cotor o etichetă cu indicaţii de bibliotecă: "Testamenti Veteris Biblia Sacra sive libri canonici priscae iudeorum ecclesiae a Deo Traditi, Genevae, apud Phillipum Albertum, 1630" şi "De religione gentilium errorumquae apud eos causis authore Edoardo Barone Herbert de Cherbury, Amstlaedami, 1700".
Pe foaia de titlu a volumului tipărit la Paris, în 1627 - "Tou en aghiis patros imon Athanasiou Arhiepiscopou Alexandrias. Ta evriskomena apanda" -, cuprinzând operele complete ale Sfântului Atanasie cel Mare, este scris mare, în latină: "Ex-libris Constantini C." Ulterior, însemnarea a fost acoperită (Nicolae Mavrocordat şi-a însuşit numeroase volume din colecţia unui alt mare pasionat al cărţii, Constantin Cantacuzino), iar pe foaia următoare, domnitorul Nicolae Mavrocordat a scris mărunt, în greceşte: "Se dăruieşte cinstitei mănăstiri a Preasfintei Treimi de la Văcăreşti, de preaînălţatul domn, ighemon a toată Ungrovlahia, kiriou kir, Iù Nicolae Alexandru Voievod.1723, luna lui iunie".
Prinderea lui Nicolae Mavrocordat la Curtea Veche de catre armata austriaca, 1716, gravura in arama
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu