Nicolae Velea

1987 - A murit prozatorul Nicolae Velea („Poarta”, „Întîlnire tîrzie”, „Călător printre înţelepciuni”) (n.13.04.1936).

"Un scriitor pitoresc, de care azi nu-si mai aminteste aproape nimeni, a fost Nicolae Velea. A murit la 31 ianuarie 1987, cazut in zapada, undeva, in apropiere de Casa Presei Libere (pe atunci se numea Casa Scanteii).

In 1983 lucra la revista Luceafarul si ii incanta pe toti cu scrisul sau, popular-nastrusnic, dar si plin de tandrete fata de fiinta umana.

Bea mult si era nonconformist, ducand o viata boema, desi copilarise la tara, unde se invata moderatia.

Eu eram pe atunci redactor la Romania libera, condusa (inca) de Octavian Paler. Conform unei hotarari luate de PCR, la Academia „Stefan Gheorghiu" s-a constituit o comisie de verificare ideologica si profesionala (de „atestare", acesta era termenul), prin fata careia aveau obligatia sa treaca, in cel mai scurt timp, toti lucratorii din presa. Drept urmare, la sediul Academiei „Stefan Gheorghiu" (unde este astazi Facultatea de Jurnalistica), ne-am intalnit intr-o zi cateva sute de scriitori, ziaristi si fotoreporteri. Incercam sa ne pastram umorul, dar stiam ca nu e chiar o joaca si ca exista riscul sa ne pierdem posturile.

Era prezenta si o colega a mea careia ii murise de curand tatal. Purta o panglica neagra la reverul lat al unui sacou si el inchis la culoare si era foarte trista. Cand a ajuns in fata comisiei, a fost tratata cu intelegere si i s-a acordat, dupa un simulacru de examinare, un calificativ bun. Iesind de acolo, ne-a povestit ca a avut parte de multa ingaduinta si, inaderenta la veselia noastra, si-a imbracat paltonul si s-a pregatit de plecare.

Atunci a aparut Nicolae Velea, stangaci-ceremonios, si i-a adresat o rugaminte cu totul neasteptata:

– Doamna, va rog frumos, imprumutati-mi si mie doliul!

Luata prin surprindere, femeia a amutit. Apoi, a inteles despre ce este vorba, si-a desprins panglica neagra de la rever si i-a dat-o lui Nicolae Velea.

– Luati-o, o sa-mi confectionez alta acasa.

Dupa ce a spus aceste cuvinte, a plecat in graba.

Noi l-am ajutat pe Nicolae Velea sa-si prinda „doliul" la rever si, astfel inarmat, el s-a prezentat in fata comisiei, unde mecanismul induiosarii a functionat din nou.

Cei care insa, ulterior, au incercat sa-l imite pe scriitor n-au mai avut succes.

PS: Fotografia lui Nicolae Velea a fost realizata de Ion Cucu."

Autor Alex Stefanescu

Nicolae Velea (n. 13 aprilie 1936 — d. 31 ianuarie 1987) a fost un prozator şi povestitor român. S-a născut la Tigveni – Argeş dintr-o familie de învăţători. A urmat liceul la Curtea de Argeş. După cursurile Facultăţii de silvicultură din Braşov, urmează şi pe cele ale Facultăţii de filologie din Bucureşti (1953 – 1958). Va fi redactor la „Gazeta literară”, apoi la secţia de scenarii de la Studioul cinematografic Bucureşti. Debutează cu reportaj în „Viaţa studenţească” (1957).

Opere publicate

Poarta (1960);

Opt povestiri (1964);

Paznic la armonii (1965);

Zbor jos (1968);

Cutia cu greieri (1970);

În război un pogon cu flori (1972);

Vorbă-n colţuri şi rotundă (1973);

Dumitraş şi cele două zile (1974);

Călător printre înţelepciuni (1975);

Întâlnire târzie (1981).

Referinţe

„Impactul primelor povestiri ale lui Nicolae Velea, scrise şi publicate în reviste la sfârşitul anilor '50, s-a datorat în buna măsură diferenţei pe care acestea o marcau în raport cu «modelele» realismului socialist. Analizând retrospectiv epoca obsedantului deceniu (cum a numit-o Marin Preda), începută în 1948 şi extinsă până în 1960, se constată existenţa unui corpus masiv de texte care ilustrează, la unison, comandamentele oficiale. Literatura şi, în general, artele nu mai lucrează cu materia de inspiraţie a autorilor, preluând temele obligatorii şi reţetele de fabricaţie impuse de comunism. Procesul de producţie în care sunt angrenaţi muncitorii din uzine (naţionalizate) şi ţăranii din cadrul cooperativelor agricole (aflate în proprietatea statului) se cere urmărit din unghiul ideologiei comuniste; şi el reprezinta supratema miilor de pagini scrise în spiritul «indicaţiilor de partid». Ideologii, activiştii şi cenzorii regimului nu sunt interesaţi de viaţa muncitorului sau a ţăranului, ci de încadrarea ei într-un sistem rigid, cu accent pus pe clectivitate, nu pe individualitate. Literatura autohtonă, ca şi cea din Uniunea Sovietică, trebuia să sublinieze această logică a totalităţii, fără a se lăsa subminată în vreun fel de individualism, intimism, subiectivism sau de spiritul «mic-burghez». Noutatea povestirilor lui Nicolae Velea era, prin urmare, izbitoare în contextul cenuşiu al literaturii anilor '50. Departe de a se conforma viziunii oficiale şi a aborda tematica impusă, tânărul scriitor face din ţăran şi muncitor adevărate personaje, redimensionându-le, reconstruindu-le individualitatea. Marin Preda reuşise deja, în volumul I din «Moromeţii», să contureze un memorabil protagonist al lumii rurale. Dar epoca în care romancierul îl plaseaza pe Ilie Moromete este, în primul volum, aceea interbelică. Nicolae Velea face o curajoasă mişcare de translaţie, creând, pe fundalul socialismului deja consolidat la noi, personaje autentice, lipsite de schematism. Dintre regulile impuse de la Centru, el respectă numai selectarea eroilor din rândul clasei muncitoare, încercând apoi să dovedească viabilitatea şi consistenţa lor literară. Omul obişnuit, în paginile lui Nicolae Velea, nu mai este o figură care ia culoarea ideologică a mediului, ci un «sucit», un element aproape turbulent, în comparatie cu eroii cuminţi ai realismului socialist. Continuând paralela cu romanul lui Preda, observăm că personajele lui Velea sunt combinaţii imprevizibile de Ilie Moromete, Ţugurlan şi Nilă. Seninătatea şi revolta bruscă, vioiciunea sau aparenta încetineală a minţii, vorbele în doi peri şi gandurile, întotdeauna mai adânci decât cuvintele care le exprimă, fac din ele nişte figuri vii, imposibil de introdus într-o schemă”.

(Limba şi literatura română, de Eugen Simion, Florina Rogalski, Daniel Cristea- Enache)