Întrebările timpului Scorchfield

Întrebările timpului Scorchfield motto "Se înclină uşor în faţa noastră şi, după ce ne aşezarăm cu toţii, spuse: Ei bine aştept întrebările voastre! Unul dintre noi spuse, şi el, după o scurtă pauză, că există un lucru pe care suntem nerăbdători să-l aflăm, fiindu-ne, în acelaşi timp, teamă să întrebăm, pentru a nu fi socotiţi prea îndrăzneţi."Francis Bacon, Noua Atlantidă, ed. Nemira & Co, 2007, pag.112 Gărzile imperiale au pătruns în cameră. Razele soarelui acutizau dezordinea, peste tot erau împrăştiate obiecte ce nu făceau parte din căutarea lor, nici măcar şevaletul ce ţinea o hârtie pe care locatarul începuse un desen. Căutau ceasul. Nu-i uimiră nimic, nici modernitatea lucrurilor, nici dezordinea, ţara lor era pradă importurilor de toate felurile, dar nimic nu dăinuia datorită timpului. Educaţia lor, veche de sute de ani, nu se lăsa intimidată asupra celor mai necunoscute lucruri, nepăsarea şi dezinteresul erau armele acestor inchizitori; în schimb, teama de schimbare imediată, de absolut iremediabil asupra societăţii le angoasa cel mai tare simţurile. Ceasul îşi începuse mersul, tic-tacul şi călăreţul plecase. Timpul nu lucra în favoarea lor, căci un pic după lăsarea întunericului deveneau bătrâni şi neputincioşi. La graniţă ordinele se executau din ce în ce mai dur, contrabanda se pedepsea cu moartea, vinovaţii, în şiruri lungi pătrundeau în Marele Oraş, şi ei, şi pe ei, dimineaţa îi va întâmpina într-o senectute nebănuită. Călăreţul, mesagerul timpului trebuia prins, secretul, dezvăluit în faţa regelui şi ţara pregătită prin noi timpuri; timpuri celebre. Ceasul, unde este ceasul? Acest artizan al timpului, catalizator al momentelor, el trebuia neapărat găsit şi adus în faţa preoţilor timpului. Toate semnalele emise de spionajul intern aduceau spre locul acesta, spre mansardă şi... nimic. Atunci când garda dădea să plece, veni un copil ce arătă spre o altă uşă; greşiseră! Unde? Multumesc, Scorchfield!Karina