Ostatici ai luminii Ionel Muscalu / Gary Moore

Ostatici ai luminii Ionel Muscalu Când toamna o să toarne de bucurie lacrimi,Când frunzele vorbi-vor pre limba lor de frunze,Când somnoroşi copacii vor fi cuprinşi de patimiIubitei mele soaţe voi da sărut pe buze, Să-i amintească-n vreme că alba luminareCe am simţit-o-n trupuri încununându-i faţaErau frisoane calde de îngeri pe-nserareAtinşi de dulcea clipă ce ne cernea speranţa. În evadata rană a timpului căruntAmiezele nervoase îl vor urla pe rând,Iar gândul toropit de alba tulburareSe va roti în toaca bătută cu mirareDe bunii mei prieteni, ostateci ai luminiiCe vrerea lor şi-o sapă în gândul nostru, crinii. Când petele de umbră vor lumina hulubiiCu tandră glezna lor de aer erudit,Când locul de tăcere va fi ucis cu plumbiiTeribilului zgomot de Graal descoperit,Urechilor de zdrenţe le-oi insulta timpanul,Iar când pe seară cerbii vor părăsi fundalulAcelei lungi poeme erotice, bla-bla,Iubitei mele mândre, preacăprioară-n paşi,I-oi săruta şi cerul şi munţii ei gingaşi. Karina