.
Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime şi manuscrisele inedite.
Mircea Eliade avea o serioasă formaţie filozofică încă din România. După o pubertate dificilă de intens studiu solitar, începând din 1925 adolescentul este aproape unanim recunoscut ca "şef al generaţiei" sale. Încă de la vârsta de 14 ani, începuse să scrie articole de entomologie, care trădează o surprinzătoare imaginaţie, ceva mai târziu, primele romane. Romanul Gaudeamus, terminat în 1928, partea a doua din Romanul adolescentului miop, cuprinde informaţii autobiografice interesante despre prima întâlnire cu viitorul lui profesor de logică şi metafizică, Nae Ionescu, care avea să aibă o influenţă decisivă asupra carierei sale. Recunoscând talentul şi cunoştinţele lui Mircea Eliade, Nae Ionescu i-a dat o slujbă în redacţia ziarului Cuvântul. Deşi părerile posterităţii sunt împărţite, Nae Ionescu a avut meritul de necontestat de a fi sprijinit tinere talente ca Mihail Sebastian.
.
.
Dorind să-şi lărgească orizontul intelectual dincolo de cultura franceză, pe atunci dominantă în România, Eliade învaţă limba italiană şi cu ocazia unor călătorii în Italia îi cunoaşte personal pe Giovanni Papini şi pe Vittorio Macchioro, care avea publicaţii în domeniul istoriei religiilor. O indiscreţie a tânărului Eliade, care publică un interviu luat lui Macchioro, menţionând unele remarci amare ale acestuia asupra regimului lui Mussolini, i-au provocat acestuia neplăceri. În 1929 îşi ia licenţa cu o teză despre filozofia italiană în timpul Renaşterii.
După cultura italiană, filozofia indiană devine a doua pasiune a lui Mircea Eliade. Obţinând o bursă particulară, începe să studieze limba sanscrită şi Yoga cu Surendranath Dasgupta, în Calcutta. Întors la Bucureşti, îşi dă doctoratul în filozofie cu o dizertaţie despre Yoga. În 1933 capătă mare popularitate romanul Maitreyi, bazat pe experienţa din India şi pe date autobiografice. Între 1932 şi 1943 publică mai multe volume de proză literară, eseuri şi lucrări ştiinţifice.
.
Dorind să-şi lărgească orizontul intelectual dincolo de cultura franceză, pe atunci dominantă în România, Eliade învaţă limba italiană şi cu ocazia unor călătorii în Italia îi cunoaşte personal pe Giovanni Papini şi pe Vittorio Macchioro, care avea publicaţii în domeniul istoriei religiilor. O indiscreţie a tânărului Eliade, care publică un interviu luat lui Macchioro, menţionând unele remarci amare ale acestuia asupra regimului lui Mussolini, i-au provocat acestuia neplăceri. În 1929 îşi ia licenţa cu o teză despre filozofia italiană în timpul Renaşterii.
După cultura italiană, filozofia indiană devine a doua pasiune a lui Mircea Eliade. Obţinând o bursă particulară, începe să studieze limba sanscrită şi Yoga cu Surendranath Dasgupta, în Calcutta. Întors la Bucureşti, îşi dă doctoratul în filozofie cu o dizertaţie despre Yoga. În 1933 capătă mare popularitate romanul Maitreyi, bazat pe experienţa din India şi pe date autobiografice. Între 1932 şi 1943 publică mai multe volume de proză literară, eseuri şi lucrări ştiinţifice.
.
Prof. Nae Ionescu (stânga), împreunã cu Mircea Eliade (finele anilor '30)
.
De la mijlocul anilor '30, Eliade a îmbrăţişat ideologia Mişcării Legionare, în cadrul căreia devine un activist cunoscut. Acest lucru s-a manifestat în mai multe articole pe care le-a scris pentru diferite publicaţii, printre care şi ziarul oficial al Mişcării, "Buna Vestire", dar şi prin campania electorală pentru alegerile din decembrie 1937. Eliade s-a distanţat ulterior de această atitudine, însă a evitat mereu să se refere la această perioadă critică din tinereţea sa. In timp ce scria articole antisemite a luat poziţie faţa de expatrierea unor mari intelectuali evrei şi şi-a menţinut amiciţia cu evrei ca Mihail Sebastian. Anumiţi exegeţi ai operei sale au comentat faptul că Eliade, de fapt, nu s-a dezis niciodata de ideologia legionară, preferând să nege ulterior că ar fi autorul unora dintre articolele care i-au purtat semnătura si ca unele idei de factură mistic-totalitară sau antisemite ar fi regăsibile în operele sale ştiinţifice. În ceea ce priveşte opera literară, Iphigenia pare a fi o alegorie a morţii lui Codreanu.
De la mijlocul anilor '30, Eliade a îmbrăţişat ideologia Mişcării Legionare, în cadrul căreia devine un activist cunoscut. Acest lucru s-a manifestat în mai multe articole pe care le-a scris pentru diferite publicaţii, printre care şi ziarul oficial al Mişcării, "Buna Vestire", dar şi prin campania electorală pentru alegerile din decembrie 1937. Eliade s-a distanţat ulterior de această atitudine, însă a evitat mereu să se refere la această perioadă critică din tinereţea sa. In timp ce scria articole antisemite a luat poziţie faţa de expatrierea unor mari intelectuali evrei şi şi-a menţinut amiciţia cu evrei ca Mihail Sebastian. Anumiţi exegeţi ai operei sale au comentat faptul că Eliade, de fapt, nu s-a dezis niciodata de ideologia legionară, preferând să nege ulterior că ar fi autorul unora dintre articolele care i-au purtat semnătura si ca unele idei de factură mistic-totalitară sau antisemite ar fi regăsibile în operele sale ştiinţifice. În ceea ce priveşte opera literară, Iphigenia pare a fi o alegorie a morţii lui Codreanu.
Începând din 1957, Mircea Eliade se stabileşte la Chicago, ca profesor de istorie comparată a religiilor la Universitatea "Loyola". Reputaţia sa creşte cu fiecare an şi cu fiecare nouă lucrare apărută, devine membru în instituţii ilustre, primeşte mai multe doctorate honoris causa.
.
.
Ca istoric al religiilor, Mircea Eliade a pus accentul asupra conceptului de spaţiu şi timp sacru. Spaţiul sacru este în concepţia lui Eliade centrul universului, pe când timpul sacru este o repetiţie a elementelor de la originea lumii, lumea considerată ca "orizontul" unui anume grup religios. În această concepţie fiinţele umane arhaice erau orientate în timp şi spaţiu, cele moderne ar fi dezorientate. Dar şi în omul modern ar exista o dimensiune ascunsă, subconştientă, guvernată de prezenţa secretă a unor profunde simboluri religioase. Catedra de Istoria Religiilor de la Universitatea din Chicago îi poartă numele, ca dovadă a vastei sale contribuţii la literatura specializată din acest domeniu. La catedră i-a urmat asistentul său, Ioan Petru Culianu, un alt savant român de talie internaţională. În ultimii ani de viaţă, în ciuda serioaselor probleme de sănătate, a continuat să rămână angajat cu aceeaşi unică, nelimitată curiozitate şi entuziasm. Mircea Eliade a murit la vârsta de 79 de ani, la 22 aprilie 1986, la Chicago.
Ca istoric al religiilor, Mircea Eliade a pus accentul asupra conceptului de spaţiu şi timp sacru. Spaţiul sacru este în concepţia lui Eliade centrul universului, pe când timpul sacru este o repetiţie a elementelor de la originea lumii, lumea considerată ca "orizontul" unui anume grup religios. În această concepţie fiinţele umane arhaice erau orientate în timp şi spaţiu, cele moderne ar fi dezorientate. Dar şi în omul modern ar exista o dimensiune ascunsă, subconştientă, guvernată de prezenţa secretă a unor profunde simboluri religioase. Catedra de Istoria Religiilor de la Universitatea din Chicago îi poartă numele, ca dovadă a vastei sale contribuţii la literatura specializată din acest domeniu. La catedră i-a urmat asistentul său, Ioan Petru Culianu, un alt savant român de talie internaţională. În ultimii ani de viaţă, în ciuda serioaselor probleme de sănătate, a continuat să rămână angajat cu aceeaşi unică, nelimitată curiozitate şi entuziasm. Mircea Eliade a murit la vârsta de 79 de ani, la 22 aprilie 1986, la Chicago.
Opera sa literară stă mărturie acestei convingeri de viaţă, frescă a problemelor existenţiale în epoca pe care a trăit-o. Întoarcerea din rai (1934) şi Huliganii (1935) sunt romane semifantastice în care Eliade acceptă existenţa unei realităţi extrasenzoriale. Omul este în căutarea propriilor sale forţe ascunse, este instrumentul acestor forţe pe care nu le poate controla. Această filozofie personală este exprimată de Mircea Eliade atât în nuvele memorabile, cum ar fi La ţigănci (1959), cât şi în romanul Noaptea de Sânziene (1971).
Posteritatea sa este controversată, îndeosebi datorită modului în care şi-a construit propria biografie. În ciuda detaliilor amănunţite pe care volumele Jurnalului său sau ale altor scrieri autobiografice le oferă cititorilor, Eliade nu se referă - sau se referă distorsionat - la episoade care i-ar fi putut umbri reputaţia. Astfel, exegeţii săi au trebuit să reconstituie rolul participării sale la mişcarea legionară din lucrările altor autori, precum Jurnalul lui Mihail Sebastian.
Mircea Eliade este considerat de unii, cel mai mare om de cultură român al secolului XX, dar din păcate profitorii cinici ai holocaustului nu iartă nimic. Ştiu că eticheta de antisemit a fost lipită deja, doar prin simplul fapt că l-am pomenit pe Eliade, dar ţin să precizez totuşi că eu nu neg suferinţele poporului evreu, în schimb am toată îndreptăţirea să-i neg pe profitorii holocaustului, cei care au făcut din acea suferinţă un sistem prin care nu fac altceva decât să tragă focul la oala lor. Eliade a fost un român adevărat, un patriot pe care noi românii nu ştim să-l exploatăm ca personalitate culturală universală, pentru că nu avem curajul să înfruntăm jandarmii politici ai planetei. Mircea Eliade stă cu spatele la zidul istoriei, iar pentru că a avut demnitatea de a nu-şi pune cenuşă-n cap în legătură cu trecutul său naţionalist, este împuşcat post-mortem în mai multe limbi şi-n mai multe ţări.
Portret de Marcel Janco
1939
Opere ştiinţifice
Yoga: Essai sur les origines de la mystique indienne (1936)
Cosmologie şi alchimie babiloniană (1937)
Comentarii la legenda meşterului Manole (1943)
Traité d'histoire des religions (1949)
Le Sacré et le Profane (1956)
Aspects du mythe (1963)
Le mythe de l'éternel retour (1969)
Le Chamanisme et les Techniques archaïques de l'extase (1974)
Opere literare
Maitreyi, roman (1933)
Întoarcerea din rai, roman (1934)
Huliganii, roman (1935)
Domnişoara ChristinaDomnisoara Cristina (1936)
Nuntă în cer, roman (1938)
Pe strada Mântuleasa, nuvela (1968)
La ţigănci, nuvela (1969)
Noapte de Sânziene, roman (1971)
Bătrânul şi birocratul (1974)
Romanul adolescentului miop, roman (1925)
Isabel şi apele diavolului, roman
Lumina ce se stinge, roman
19 trandafiri, roman
Nopţi la Serampore
Viaţa nouă, roman
Şarpele, roman
Lucrările publicate în limba română
Romanul adolescentului miop, scris în 1927, publicat de Mircea Handoca abia în anul 1989, ediţie curentă, Humanitas, 2004
Gaudeamus, 1929 ediţie curentă, Humanitas, 2004
Isabel şi apele diavolului, 1929, ediţie curentă, Humanitas, 2003
Solilocvii, 1932
Maitreyi, 1933, roman indian
Oceanografie, 1934,
Întoarcerea din rai, 1934, ediţie curentă Humanitas, 2003
Lumina ce se stinge, 1934, ediţie curentă Humanitas, 2003
Alchimia asiatică, 1935 text integral în antologia Drumul spre centru, Univers, 1991
India, 1934, ediţie curentă Humanitas, 2003
Caietele maharajahului, 1934, ediţie curentă Humanitas, 2003
Huligani, 1935, ediţie curentă Humanitas, 2003
Şantier, Roman indirect, 1935, ediţie curentă Humanitas, 2003
Domnişoara Christina, 1936 ediţie curentă Humanitas, 2003
Cosmologie şi alchimie babiloniană, 1937 text integral în antologia Drumul spre centru, Univers, 1991
Şarpele, 1937
Fragmentarium, 1938
Nuntă în cer, 1938
Secretul doctorului Honigberger, 1940, ediţie curentă Humanitas, 2003
Nopţi la Serampore, 1940 ediţie curentă Humanitas, 2003
Mitul reintegrării, 1942
Salazar şi revoluţia în Portugalia, 1942
Jurnal portughez, scris în 1942, editat 2006
Insula lui Euthanasius, 1943, ediţie curentă Humanitas, 2003
Comentarii la Legenda Meşterului Manole, 1943 în antologia Drumul spre centru, Univers, 1991
Pe strada Mântuleasa, 1968, ediţie curentă Humanitas, 2004
Noaptea de Sânziene, 1971
În curte la Dionis, 1977, ediţie curentă Humanitas, 2004
Tinereţe fără tinereţe, Nouăsprezece trandafiri, 1980, ediţie curentă Humanitas, 2004
Lucrările publicate în limbi străine
Os Romenos, latinos do Oriente, 1943, Despre Români, latinii orientului, apare în limba portugheză
Yoga, 1936, apare simultan în limbile franceză şi română
Tehnici ale Yoga, 1948
Yoga. Nemurire şi libertate, 1954
Făurari şi alchimişti, 1956
Tratatul de istorie a religiilor, 1949, ed. a doua, 1966
Mitul eternei reîntoarceri, 1949
Şamanismul şi tehnicile extazului, 1951
Imagini şi simboluri, 1952
Naşteri şi renaşteri, 1958
Mefistofel şi androginul, 1962
De la Zalmoxis la Genghis Han, 1970
Mituri, vise, mistere, 1957
Istoria credinţelor şi ideilor religioase, 1976-1983
Briser le toit de la maison, 1986
The Quest ( titlul versiunii în limba franceză este La Nostalgie des Origines), 1969
Sacrul şi profanul(1956)
Opere memorialistice
Romanul adolescentului miop,scris în 1927, publicat de Mircea Handoca abia în anul 1989, ediţie curentă, Humanitas, 2004
Jurnal, două volume (versiunea în limba română a fost restabilită de Mircea Handoca pornind direct de la manuscris)
Memorii, două volume, 1991 (autobiografia sa)
Jurnal portughez şi alte scrieri, Humanitas, 2006
Încercarea labirintului, ed. I, Dacia, 2000, ed. a II-a, Humanitas, 2006
Homosexualitatea era pentru Mircea Eliade foarte ambiguă.
Am locuit multa vreme pe str. Popa Nan, apoi la caminul facultatii de pe str. Matei Basarab. Vrand, nevrand, treceam aproape zilnic pe str. Mantuleasa, strada lui Eliade...Daca in scoala nu aflasem nimic la orele de Limba romana despre autorul " Noptii de Sanziene " (Mircea Eliade nu era in programa scolara), in acel cartier, aproape oricine ti-ar fi putut povesti ceva despre el...
RăspundețiȘtergerePentru ca inca nu incepuse " marea demolare a Bucurestilor ", fiece zid avea imprimata pe el umbra adolescentului miop...am avut sansa sa vorbesc cu un evreu batran de pe str. Anton Pann, care a spus despre Eliade cuvinte atat de frumoase...ba chiar mi-a daruit o carte scrisa de acesta: "Domnisoara Christina". Abia dupa revolutie am putut sa citesc aproape toata bibliografia Eliade...imi amintesc cu durere momentul cand intrebandu-l pe acel evreu batran, de ce acest scriitor nu e invatat in scoala, acesta mi-a soptit la ureche: " era legionar " si mi-am amintit ca si ploiesteanului Nicolae Paulescu, inventatorul insulinei, i s-a reprosat un articol scris in tinerete...iar Nobel-ul a plecat in Canada...
interesant comentariu..chiar foarte interesant! multumesc!
RăspundețiȘtergereDaca ai inca dubii asupra ascendentei ploiestene a lui Nicolae Paulescu, citeste draga Karina cele povestite de nepotul sau, Dan Angelescu, actualul proprietar al "casei cu geamuri bombate" de pe str. Calomfirescu 15, in care a trait peste 20 de ani Nicolae Paulescu, nepotul ploiesteanului Petrache Dancovici, cel caruia Ionel Fernic ii facea reclama in revista sa pentru bodega din piata Obor...
RăspundețiȘtergereeste scriitorul meu preferat! m-a fascinat pe când aveam vârsta fetelor mele si îndragostita de EL am ramas pâna azi!
RăspundețiȘtergere