pagini uitate, pagini cenzurate, pagini exilate...biografii mutilate

G.M.Cantacuzino: arhitectul cu suflet de artist si eseistul cu inima de roman si nume bizantin scrie despre geti.

In recenta carte a arhitectei Mirela Duculescu "George Matei Cantacuzino (1899-1960)-Arhitectura ca tema a gandirii", numai un nevazator surd si mut nu si-ar da seama ca acesta a fost un precursor al lui Emil Cioran si Constantin Noica, poate si sub influenta altui mare arhitect roman, "dadaistul" Marcel Iancu. Ceea ce a scris Cantacuzino despre morfologia sufletului romanesc, in "Izvoare si popasuri"  si  "Firide si lespezi", a aparut inaintea publicarii scrierilor lui Noica despre acelasi suflet romanesc...
El isi arata adevarata valoare,  simtirea artistica si profund romaneasca in seria de studii, articole si conferinte tinute de-a lungul vietii.
Asa cum am scris ieri, va citez cateva pasaje din ceea ce sustinea G.M.Cantacuzino intr-o conferinta tinuta in studioul Societatii de difuziune radiotelefonica din Romania, la 21 martie 1940 :

                                 PE MARGINEA PADURII GETICE

Sunt tari care au fost odata gradini si azi sunt pustii, acoperite de nisipuri si uitate ca morminte parasite; altele pe cari natura si-a reluat toate drepturile gonind omul chiar si in amintirea lui; altele cari neprihanite de mana omeneasca, sunt mari de ierburi ori intunecimi de paduri. Sunt tari cari in intregimea lor sunt ruini lepadate in care drama istoriei nu se mai joaca, tari din care razboaiele au gonit pana si notiunea trecutului si cari ne apar ca drumuri tragice far' de popasuri pe care pasesc de-a valma pustiirea si moartea. Pamantul romanesc in linistita lui maretie da sa se inteleaga ca in cuprinsul hotarelor sale naturale, a trait dintotdeauna o lume sedentara si pasnica, evlavioasa si cuminte...Intre Dunare si stepele Ucrainei, intre Marea Neagra si Tisa, s-a asternut de la inceput omogena si bogata civilizatie a getilor cari ar fi trait pana la sfarsitul mileniului al doilea dinaintea nasterii Mantuitorului, cand au navalit cimerienii si pe urma scitii...

Sa incercam o reconstituire a unui asezamant getic. In studiul sau asupra Piscului Crasani, profesorul Andriesescu observa ca sedentarii acelor vremuri, alegeau mai cu grija locurile unde isi grupau locuintele in sate adesea destul de intinse. Omul primitiv pipaie mai bine natura, simte mai direct pericolul, ghiceste din timp vrajmasia elementelor, dobitoacelor si oamenilor. De aceea locurile ideale erau acelea care se gaseau pe o inaltime deasupra apelor, sau pe marginea unei rape razimate de o padure in adancimea careia o retragere a oamenilor si a vitelor era intotdeauna cu putinta

                                         Piscul Crasani astazi...


Obisnuiti in a clasa si a judeca operele de arta atuncea cand au ajuns printr-o desavarsita tehnica la frumusete, nu ne dam intotdeauna seama de drumul lung si anevoios pe care gandul si l-a croit prin materie pentru a ajunge la atari izbanzi. Nu ne dam seama indeobste de ce mare si continuu laborator de experiente reprezinta artele populare, care perfectioneaza formele, in stransa legatura cu nevoile vietii, pana cand simbolul tasneste din util, pana cand frumusetea se elibereaza de imperfectiunile tehnicei. La noi acest proces e mai aparent ca oriunde. Cine vrea sa surprinda fragezimea creatiei, ori legatura cu cel mai adanc trecut, n-are decat sa priveasca viata satelor noastre. Pe cand in majoritatea civilizatiilor trecutul este infatisat prin marturii fixate de atuncea in forme, la noi, in buna parte trecutul se simte in chiar ingeniozitatea zilei de azi.
Pe marginea padurii getice s-a inceput visul pe care il traim mai departe, in nazuintele noastre civilizatorii.

UN NEAM NU SE EXPLICA DAR SE CONSTATA PRIN FORTELE SALE CREATOARE