Saddam Hussein

1937

Nasterea lui Saddam Hussein

Sadam Husein  n. 28 aprilie 1937, satul Al-Awja, Irak; d. 30 decembrie 2006, Bagdad, a fost preşedinte al Irakului în perioada 1979 - 2003 şi prim-ministru al acestei ţări între 1979 - 1991 şi 1994 - 2003.

Saddam a avut un rol cheie în lovitura de stat a partidului Baas din 1968. Ca vicepreşedinte al lui al-Bakr, Saddam a menţinut un control strâns asupra conflictului între guvern şi forţele armate, iar economia irakiană s-a dezvoltat într-un ritm rapid în anii 1970.

Ca preşedinte, Saddam a rămas la putere în ciuda dezastruosului război împotriva Iranului (1980-1988), şi a Războiului din Golf (1990-1991), care au adus un declin serios în condiţiile de viaţă şi condiţiile umanitare. După invazia Irakului din 2003, Saddam a fost răsturnat de la putere şi capturat pe 13 decembrie 2003 într-un raid de lângă localitatea natală, Tikrit.

Saddam Hussein s-a născut în satul Al-Awja, lângă Tikrit, într-o familie de crescători de oi. Mama lui şi-a numit nou-născutul "Saddam" (ceea ce înseamnă "încăpăţânatul" sau "cel care confruntă" în arabă) (صدام). El nu şi-a cunoscut niciodată tatăl, Hussein 'Abd al-Majid, care a murit sau a dispărut la 5 luni înainte ca Saddam să se nască. La puţin timp, fratele lui Saddam a murit de cancer. Mama lui (Subha Tulfat al-Mussallah) a refuzat să aibă grijă de el. Saddam a fost trimis la unchiul său, Khairallah Tulfah, până la vârsta de trei ani.

Subha s-a remăritat, iar Saddam a locuit împreună cu trei dintre fraţii săi vitregi. Tatăl său vitreg, Ibrahim al-Hassan, l-a tratat în general destul de rău. Ibrahim era un părinte abuziv şi l-a forţat pe tânărul Saddam să fure.

La 10 ani, Saddam a fugit din familie ca să locuiască cu unchiul său (un musulman sunnit foarte religios) în Bagdad. Îndrumat de către el, Saddam a intrat într-o şcoală secundară naţionalistă din Bagdad. La 20 ani, în 1957, Saddam s-a alăturat partidului Baas.

În 1958 ofiţeri din armată conduşi de Abdul Karim Qassim l-au răsturnat pe regele Faisal al II-lea. Baasiştii s-au opus noului regim, iar în 1959 Saddam a luat parte la încercarea de a-l asasina pe Qassim (acum prim ministru). Saddam a fost rănit la picior, dar a reuşit să fugă în Siria, de unde s-a mutat mai târziu în Egipt (Qassim l-a condamnat la moarte în contumacie), unde studiază dreptul la Universitatea din Cairo.

O nouă lovitură de stat din 1963 a adus la putere partidul Baas, dar noul regim a fost răsturnat după 7-8 luni, fiind distrus de facţionalism puternic. Saddam s-a întors în Irak, dar a fost arestat în 1964 de noul regim anti-Baasist al lui Abdul Rahman 'Arif. A evadat în 1967 şi a devenit unul din cei mai importanţi membri ai partidului

În iulie 1968 o altă lovitură de stat a adus partidul Baas la putere, sub generalul Ahmed Hassan al-Bakr. Saddam a fost numit vicepreşedinte.

În 1976 Saddam a fost numit comandantul forţelor armate. Foarte repede a devenit centrul regimului, fiind conducătorul de facto al Irakului înainte să preia puterea formal în 1979. Cu încetul, el şi-a consolidat puterea asupra guvernului irakian şi al partidului. Cum preşedintele al-Bakr era bătrân şi slab şi din ce în ce mai mult nu putea să-şi execute obligaţiile, Saddam a luat un rol din ce în ce mai mare în guvernul Irakului, atât pe plan extern cât şi intern. Târziu în anii '70, Saddam a ieşit nedisputatul conducător de facto al Irakului.

Saddam îşi consolidase puterea într-o ţară cu tensiuni profunde. Mult înainte de Saddam, Irakul era împărţit în linii sociale, etnice, economice şi religioase: musulman Sunnit-musulman Şiit, Arab-Kurd, şef tribal-negustor orăşean, nomad-ţăran. Deci, o conducere stabilă într-o ţară împărţită după facţionalism politic şi conflict necesită condiţii de viaţă mai bune. Saddam s-a preocupat personal de modernizarea Irakului, la centrul căruia stătea petrolul. Iată câteva din programele sale:

exproprierea companiilor occidentale pe 1 iunie 1972. (notă: odată ce preţurile petrolului au crescut în urma crizei din 1973, Saddam a putut să folosească profiturile crescânde pentru şi mai multe programe de modernizare);

"Campania naţională pentru eradicarea analfabetismului" şi campania pentru "Şcolarizare obligatorie gratuită în Irak";

iniţializarea şcolarizării gratuite şi spitalizării gratuite de către guvern (în mare parte sub recomandările lui Saddam);

o revoluţie în industriile de energie şi în servicii publice, în urma cărora electricitatea a fost adusă în fiecare oraş din Irak;

reforma agricolă împărţea domeniile deţinătorilor de pământ ţăranilor;

creerea cooperativelor (pentru a preveni ce se întâmplase în URSS în perioada stalinistă sau în China maoistă) pentru antrenarea ţăranilor necalificaţi;

dublarea cheltuielilor pentru agricultură între 1974-1975;

condiţii mai bune de viaţă pentru ţărani;

În 1979 al-Bakr a început tratative cu Siria (şi ea pe atunci sub conducerea partidului Baas) pentru unificare. Preşedintele sirian Hafez al-Assad urma să devină conducător deputat într-o uniune (ceea ce l-ar fi dus pe Saddam în obscuritate). Dar înainte să se întâmple, al-Bakr a demisionat pe 16 iulie 1979. Saddam a asumat formal preşedinţia. În timpul unei întâlniri cu conducătorii partidului Baas pe 22 iulie, Saddam a citit o listă cu membri care credea că i se opun, care au fost executaţi.

Saddam se vedea pe sine drept un revoluţionar şi modernizator, asemeni lui Nasser. Spre disperarea conservatorilor islamişti, guvernul a dat femeilor drepturi în plus şi le-a oferit slujbe în guvern sau industrie. De asemenea Saddam a creat un nou sistem legislativ, făcând Irakul singura ţară care nu era condusă de legea musulmană (Şaria). Saddam a abolit judecătoriile Şaria cu excepţia celor pentru răni personale. Totuşi, conflicte interne au încetinit programele sale de modernizare, fiind urât de către şiiţi şi kurzi. Saddam n-a avut de ales: trebuia să conducă ca un dictator.

În afacerile externe, Saddam voia ca Irakul să aibă un rol major în Orientul Mijlociu. În 1972 Irakul a semnat un pact de ajutor cu URSS, care a trimis arme şi sfătuitori. Totuşi execuţiile comuniştilor irakieni din 1978 şi comerţul intensificat cu Occidentul au spart relaţiile cu URSS.

Fişier:Saddam Hussein with Yasser Arafat.jpg

Intalnirea cu Yasser Arafat

Saddam a călătorit în Franţa în 1976, întâlnindu-se cu Jacques Chirac şi dezvoltând relaţii apropiate cu cercurile conducătoare franceze. Tot el a condus opoziţia arabă faţă de acordurile din Camp David în 1979 (între Egipt şi Israel).

În 1979 şahul Mohammed Reza Pahlavi a fost răsturnat de revoluţie, lăsând loc unei republici islamice conduse de ayatollahul Ruhollah Khomeini (pronunţat "Ruhóla Homeíni"). Saddam se temea că ideile radicale islamice, ostile conducerii seculare, vor creşte în influenţă în populaţia majoritar şiită din Irak.

Dar era şi duşmănie veche între Khomeini şi Saddam: în 1964 Khomeini fusese exilat din Iran, şi se stabilise în oraşul sfânt şiit An Najaf (pronunţat "An Nageaf"). În 1978, Saddam a fost de acord să-l exileze pe Khomeini (cea mai mare greşeală a sa). După revoluţie, Khomeini vedea răsturnarea guvernului Saddam o chestiune de maximă importanţă.

Pe 22 septembrie 1980 Irak a declarat război Iranului. În primii ani, forţele irakiene au făcut succese, dar apoi în 1982 s-au retras în Irak, transformând războiul rapid într-unul de uzură. Irakul începe din nou să câştige (fiind sprijinit de SUA sub Ronald Reagan, iar Khomeini în final acceptă armistiţiu în 1988.

Al doilea război din Golf

Saddam s-a trezit după război cu o datorie de aproximativ 75 miliarde dolari, în mare parte datorată Kuweitului şi Americii. Saddam a făcut presiuni asupra Kuweit-ului pentru ca acesta din urmă să ierte datoria Irakului către Kuweit (aprox. 30 miliarde). Saddam mai cerea şi diminuarea producţiei (Kuwaitul pompa încontinuu petrol din instalaţiile sale, ţinând preţul mic, dar Irakul vindea petrol scump pentru a-şi plăti datoria).

Pe 2 august 1990, irakienii au invadat Kuweitul. SUA a construit rapid o coaliţie internaţională sub egida ONU şi a impus embargou asupra Irakului. Pe 16 ianuarie 1991 au început bombardamentele asupra Irakului, iar în februarie armata aliată i-a forţat pe irakieni să se retragă.

După capturarea sa de către armata americană, căci dictatorul irakian se ascundea într-o groapă de lângă localitatea Ad-Dawr, din apropierea oraşului său natal, Tikrit, Saddam a fost predat tribunalului penal irakian care l-a condamnat pe 5 noiembrie 2006 la moarte iar pe 26 decembrie 2006 verdictul a fost confirmat. Sentinţa a fost executată pe 29 decembrie 2006 în timpul nopţii prin spânzurare şi a pus capăt vieţii dictatorului irakian.

Saddam trebuia executat până în zori, deoarece urma o sărbătoare musulmană. De aceea a fost spânzurat la ora 5, ora României. Călăii spun că Saddam a murit calm, cu Coranul în mână şi înainte să moară, ultimele sale cuvinte au fost ca irakienii să fie uniţi şi să nu ia contactul cu iranienii. Trupul său a fost dat familiei, fiind îngropat după 24 ore de la execuţie (aşa spune tradiţia musulmană). A fost înmormântat în satul său natal Al-Awja, alături de fiii săi, ucişi în războiul din anul 2003.