1891: Se înfiinţează Fundaţia Universitară Carol I, actuala Bibliotecă Universitară
Palatul Fundatiei Universitare Carol I a fost ridicat prin vointa Suveranului, in amintirea a 25 de ani de domnie. Este, alaturi de Atheneul Roman, cladirea ce domina Piata Revolutiei, prin cele doua corpuri unificate: unul construit intre 1891-1895 (cel cu intrarea prin strada Wilson, inaugurat la 14 Martie 1895) iar celalalt in 1914.
Exteriorul cladirii avea, la randu-i, multe de oferit privirilor. Arhitectul Paul Gottereau (fiul), cum iscalea la inceput planurile, pentru a se deosebi de celalalt Gottereau (Charles), tatal, autor al primei Case de Economii si Consemnatiuni, careia tot fiul avea sa-i dea infatisarea sub care o cunoastem astazi (Palatul CEC, gandise sa dea prestanta Palatului Fundatiei construindu-l in stil baroc, de coloratura franceza, fireste. Cupola inaltata deasupra frontispiciului, pare a se sili sa stavileasca elansarea coloanelor cu capiteluri corintice, taiate in piatra de Rusciuc, care fragmenteaza in trei sectiuni fatada principala. Pe benzi de marmura rosie sunt sapate, ca la atatea biblioteci europene celebre, numele unor mari oameni ai culturii romanesti. Sunt numai sase: Miron Costin, Gh. Sincai, D. Cantemir, Mitropolitul Dosoftei, Grigore Alexandrescu si Nicolae Grigorescu.
Al. Tzagara-Samurcas povesteste festivitatea de inaugurare a institutiei;Serviciul religios a fost oficiat de I.P.S.S. mitropolitul Conon, inconjurat de inaltul cler metropolitan. In loja regala se aflau, pe langa regele Carol I si regina Elisabeta, principii mostenitori si oaspeti straini. Dupa discursul regal, s-a dat citire actului de inaugurare, al carui original, pe pergament veritabil, se afla la cancelarie;. Ceremonia s-a desfasurat in amfiteatrul pentru conferinte si festivitati, situat la parter, cu intrarea prin Calea Victoriei.
Incepand cu anul 1947 cladirea a devenit sediul Bibliotecii Central Universitare.
Pe locul in care astazi este ridicat edificiul a fost amplasata casa lui Grigore Peucescu, redactor al ziarului Timpul. Aici, Mihai Eminescu a citit pentru prima oara poezia Scrisoarea a III-a. Marturie a acestui fapt este placa comemorativa amplasata in 15 iunie 2001, pe unul din zidurile palatului de astazi.
Din anul 1963, B.C.U. este Centru national de dotare cu publicatii romanesti a lectoratelor de limba, literatura si civilizatia poporului roman prin strainatate. Flacarile revolutiei au transformat cartile in cenusa si zidurile in ruine.
Devastatorul incendiu a dus la disparitia a peste 500.000 volume (12.000 volume de carte bibliofila, 52 din biblioteca lui Eminescu), numeroase ex-librisuri, harti vechi si aproape 3700 de manuscrise apartinand unor mari personalitati ale culturii romane intre care Eminescu, Maiorescu, Caragiale, Cosbuc, Blaga, M. Eliade.
Sub egida UNESCO, Directorul General Federico Mayor face apel catre toate guvernele, organizatiile, institutiile politice de a participa la reconstructia si modernizarea bibliotecii.
Datorita impresionantei solidaritati umane intru spirit, in numai cativa ani, cu exceptia documentelor unicat, prin schimburi si donatii, cea mai mare parte a fondului de publicatii avea sa fie reintregita.
S-au primit donatii de peste 100.000 de volume de la persoane si institutii din tara si peste 800.000 de volume de peste hotare.
Pe locul în care astăzi este ridicat edificiul a fost amplasată casa lui Grigore Peucescu, redactor al ziarului Timpul. Aici, Mihai Eminescu a citit pentru prima oară poezia Scrisoarea a III-a. Mărturie a acestui fapt este placa comemorativă amplasată în 15 iunie 2001, pe unul din zidurile palatului de astăzi.
Sursa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu