Tintoretto

Jacopo Comin zis Tintoretto (n. 29 septembrie 1518, Veneţia, d. 31 mai 1594 ibidem) a fost unul dintre cei mai mari reprezentanţi ai şcolii veneţiene de pictură, marcând trecerea spre curentul manierist apărut în perioada de maturitate a Renaşterii. În tinereţe a fost numit Jacopo Robusti, pentru că tatăl său, Giovanni Battista Robusti apărase cu multă îndârjire (in modo robusto) porţile oraşului Padova împotriva armatelor imperiale. Adevăratul său nume de familie, Comin, familie originară din Brescia, a fost de curând descoperit de Miguel Falomir, curator al muzeului Prado din Madrid şi făcut cunoscut publicului cu ocazia retrospectivei Tintoretto din 29 ianuarie2007. Porecla care l-a făcut celebru, Tintoretto, o datorează tatălui său care se ocupa cu vopsitul de mătăsuri aduse din Orientul Îndepărtat ("boiangiu" = tintore). Încă din acea perioadă viitorul pictor a început să studieze culorile, menţinându-şi această preocupare şi mai târziu de-a lungul activităţii sale artistice. E posibil ca artistul să fi moştenit de la tatăl său extraordinarul simţ al culorilor, stilul dinamic şi ferm.

Pentru energia sa fenomenală demonstrată în execuţia picturilor a fost supranumit şi "Il Furioso", iar folosirea dramatică a perspectivei şi a jocului luminii cu umbra a făcut din el un precursor al stilului baroc. Tintoretto şi-a dedicat artei toată energia şi tot entuziasmul, lăsând posterităţii o operă de o forţă dramatică unică.

Tintoretto s-a născut la 29 septembrie 1518 în Veneţia, petrecându-şi copilăria între vasele cu vopsele ale tatălui său. Nu se ştie unde şi-a făcut ucenicia artistică, dar primele sale lucrări sunt apropiate de manierismul lui Parmigianino (1503-1540) sau de stilul lui Andrea Schiavone (1510-1563). Tintoretto şi-a format propriul stil, îndeosebi exersând cu perseverenţă desenul, studiind sculpturile, desenele şi gravurile colecţiilor veneţiene. În 1539 era deja un pictor independent, cum reiese dintr-un act elaborat de un notar public, în care regăsim numele lui Tintoretto. Acesta avea pe atunci 20 de ani şi locuia în Campo San Cassiano, în apropierea podului care duce spre biserica Santa Maria Mater Domini. În 1550 se căsătoreşte cu Faustina de Vescovi, fiica comandantului gărzii de la Scuola Grande di San Marco.

Cu doi ani mai înainte executase pentru această instituţie compoziţia Minunea Sfântului Marcu sau Sfântul Marcu salvând viaţa unui sclav ("Miracolo dello schiavo"). Această operă, elaborată la vârsta de 30 de ani, entuziasmează pe contemporani, în ea se regăseşte echilibrul ideal: cantitatea şi calitatea, culoarea şi forma sunt introduse în scenă în mod alternativ, corelate în mod remarcabil cu concepţia structurală a tabloului. Scuola refuză totuşi această operă, considerându-o prea originală. Nu au lipsit şi alte critici. Astfel scriitorul Pietro Aretino (1492-1556) îi impută graba cu care lucrează ("fa presto") şi - din această cauză - înclinaţia spre neglijenţă, care va dispare o dată cu vârsta maturităţii.

De-a lungul vieţii sale, Tintoretto lucrează pentru diferite scuole veneţiene, care îşi pierduseră cu timpul caracterul religios, transformându-se în instituţii laice de binefacere cu mari resurse financiare, ca urmare a donaţiilor provenite din partea membrilor şi a altor persoane caritabile. Calitatea de membru într-o asemenea instituţie era o chestiune de prestigiu, fiind o dovadă a înaltului nivel social şi financiar al unui cetăţean al Veneţiei, şi se obţinea după o triere foarte severă.

În 1564, Scuola Grande di San Rocco decide să fie aduse modificări ornamentelor de pe tavanul sălii de şedinţe a comisiei de supraveghere din Albergo. Se instituie un concurs în vederea executării lucrării. Înainte ca alţi pictori să-şi fi depus propunerile, Tintoretto prezintă o pictură ovală elaborată într-un timp foarte scurt şi obţine comanda. În 1565, o dată cu finisarea primei părţi a acestei comenzi, Tintoretto devine membru în Scuola Grande di San Rocco, contribuţia lui constând în decorarea sediului acestei instituţii. Până în anul 1587 realizează 58 de picturi pentru cele două nivele ale clădirii.

În sala Albergo, pe unul din pereţi se pot vedea trei tablouri înfăţişând patimile Domnului: Drumul Golgotei, Ecce Homo, respectiv Iisus înaintea lui Pilat. În aceste opere, ca şi în alte creaţii târzii, Tintoretto acordă o atenţie tot mai sporită surprinderii într-o lumină precisă a detaliilor, se străduieşte să dea ritm viziunii sale, reprezentând relieful blocului prin accentuarea distribuirii umbrelor profunde şi prin indicarea luminii în anumite părţi ale arhitecturii. Tintoretto aşează culorile constructiv, pictând spaţiile şi formele prin trăsături de penel îndrăzneţe şi lungi.

Tabloul intitulat Răstignirea poate fi admirat şi astăzi în Scuola di San Rocco, în locul lui orginal, pe zidul opus intrării principale. Printre cei, asupra cărora această pictură a avut un efect covârşitor, au fost şi pictorii flamanzi Rubens şi VanDyck. În această adevărată dramă a luminii şi a umbrei, Tintoretto ia poziţie în mod evident în favoarea construcţiei bogate în detalii, care se deosebeşte de structura teatrală şi geometrică a unor opere anterioare. El ne invită să participăm la evenimentele înfăţişate de el.

Tintoretto a condus un atelier de creaţie, unde, alături de alţi ucenici, i-a iniţiat în arta picturii şi pe proprii copii. Dintre aceştia, trei devin pictori: Marietta, Domenico şi Marco. Situaţia lui financiară se îmbunătăţeşte şi îşi permite să cumpere o casă pe malul lui dei Mori, în preajma bisericii Madonna dell'Orto, pentru care realizează câteva picturi. În toamna anului 1579 Tintoretto primeşte o comandă din partea prinţului Gonzaga de Mantova pentru pictarea a patru tablouri. După terminarea acestor lucrări este invitat la curtea din Mantua pentru a supraveghea personal amplasarea pânzelor. Probabil aceasta este singura lui călătorie în afara Veneţiei. Unii istorici de artă presupun că în tinereţe ar fi vizitat şi Roma, lucru sugerat de influenţa evidentă exercitată de sculpturile lui Michelangelo asupra creaţiei sale.

Pe data de 30 martie 1594, Tintoretto îşi redactează testamentul în care îşi desemnează soţia ca fiind principalul său moştenitor. Câteva luni mai târziu se îmbolnăveşte în cursul epidemiei de ciumă şi moare la 31 mai 1594 în Veneţia, în vârstă de 75 de ani. Este înmormântat în biserica Madonna dell'Orto.