1184 î.Hr.: Războiul troian - Potrivit calculelor lui Eratostene, Troia este arsă

"Prăbuşirea Troiei" de Johann Georg Trautmann (1713–1769)

Războiul troian a fost un conflict militar din Antichitate, între ahei şi oraşul Troia din Asia Minor (Turcia de astăzi). Conform mitologiei greceşti, acest război a izbucnit după ce Paris, prinţul Troiei a răpit-o pe Elena, soţia lui Menelaus, regele Spartei. Acest conflict este unul din cele mai importante evenimente din ciclul de mituri elene şi a fost narat în multe lucrări aparţinând literaturii greceşti, printre acestea numărându-se marile epopei antice, Iliada şi Odiseea, ambele scrise, conform tradiţiei, de Homer. 

Iliada relatează o parte din ultimul an al asediului Troiei, iar Odiseea descrie peregrinările pe drumul de întoacere acasă al lui Ulise (Odiseu), regele Itaca şi unul din principalii lideri ai aheilor. Alte părţi ale acestei legende au fost redate într-un ciclu de poeme epice, care nu a supravieţuit decât sub forma unor fragmente. Episoade din acest război au reprezentat material pentru Tragedia Greacă sau sursă de inspiraţie pentru poeţii romani Virgiliu şi Ovidiu.

Cauzele războiului troian sunt complexe, în ele au fost antrenate chiar şi zeităţile Olimpului. Se spune că în timpul nunţii zeiţei Thetys cu Peleus, un rege din Tesalia, în timp ce zeii dănţuiau, şi-a făcut apariţia Eris, personificarea discordiei, care nu fusese invitată, şi a aruncat un măr de aur (mărul discordiei) pe care era scris "celei mai frumoase". Văzând mărul, Hera, Atena şi Afrodita l-au revendicat, fiecare susţinând că le întrece în frumuseţe pe celelalte 2. Văzând că nu pot ajunge la o înţelegere, cele 3 zeiţe au hotărât să ceară o opinie obiectivă. De aceea l-au ales ca arbitru pe prinţul troian, Paris. Paris i-a oferit în cele din urmă mărul Afroditei, după ce aceasta i-a promis ca soţie pe cea mai frumoasă femeie pământeană, Elena. Zeiţa a făcut-o pe Elena să se îndrăgostească de Paris şi să fugă cu el în Troia. 

Agamemnon, regele cetăţii Micene a hotărât să răzbune onoarea fratelui său, Menelaus, printr-un război îndreptat împotriva cetăţii troiene. De altfel relaţiile dintre Troia şi restul Greciei erau oricum tensionate. Războiul dintre troieni şi ahei a durat zece ani, timp în care mulţi eroi au murit, şi din tabăra Eladei (Ahile, Aiax, Patrocles, Antiloh, etc.) şi din cea a Troiei (Hector,Deifob Paris, etc.). Chiar şi zeii erau divizaţi în susţinerea uneia sau alteia din cele 2 tabere. Într-un final, aheii reuşesc să pătrundă în cetate, prin vicleşugul calului troian. Lipsiţi de milă, ei masacrează populaţia şi profanează templele, ceea ce va atrage mânia zeilor mai târziu. Puţini dintre ahei au reuşit să se întoarcă acasă şi mulţi au întemeiat colonii pe ţărmurile cele mai îndepărtate, purtaţi fiind de forţele divine. Romanii, mai târziu, pretindeau că sunt descendeţi din Enea, prinţ troian, frate cu Paris, unul dintre puţinii supravieţuitori ai asediului, care a condus şi alţi troieni către Italia, legendă istorisită de Vergilius în epopeea Eneida.

Grecii antici credeau că războiul troian chiar a existat, că a fost un eveniment istoric. Ei ziceau că a avut loc în secolul al XIII-lea i.Hr. sau al XII-lea i.Hr. şi că Troia se afla în vecinătatea strâmtorii Dardanele, adică în nord-vestul Turciei actuale. Până în Epoca modernă s-a crezut că atât războiul cât şi oraşul erau doar nişte mituri, şi nu au existat. Însă în 1870arheologul german Heinrich Schliemann a excavat un sit arheologic, şi a crezut că ar fi chiar situl Troiei, lucru confirmat şi de câţiva alţi arheologi. Nu au rămas însă dovezi clare că Troia lui Homer chiar a existat, sau că unul din evenimentele prezentate în acele poeme epice a avut loc. Mulţi savanţi au fost de acord că mitul războiului troian ar putea avea şi un miez istoric, chiar dacă asta ar însemna că epopeile homerice sunt o fuziune de poveşti despre asedii şi expediţii ale grecilor din Epoca Bronzului sau perioada miceniană. Aceia care cred că legenda războiului troian derivă de la un anumit conflict istoric, de obicei îl datează între 1300 î.Hr. şi 1200 î.Hr., preferând datele oferite de Eratostene (1194 î.Hr. - 1184 î.Hr.) care corespund cu arderea Troiei a VII-a.

Surse

Evenimentele din războiul troian au fost narate în multe lucrări din literatura greacă şi adesea înfăţişate în arta grecească. Nu există un singur text istoric care să expună întreaga poveste a războiului. În schimb, ea poate fi asamblată din mai multe surse diferite, care uneori relatează versiuni contradictorii ale evenimetelor. Cele mai importante surse literare sunt cele două poeme epice atribuite lui Homer, Iliada şi Odiseea, compuse cândva între secolele al IX-lea i.Hr. şi al VI-lea i.Hr. Fiecare poem narează doar o parte din război. Iliada acoperă o mică parte din ultimul an de asediu, iar Odiseea se concentrează asupra întoarcerii lui Ulise în Itaca.

Alte episoade din războiul troian au fost dezvăluite în ciclul de poeme epice cunoscut şi sub numele de epopeile ciclice: Kypria,Aithiopis, Iliada mică, Iliou persis, Nostoi şi Telegoneia (Telegonia). Aceste texte au supravieţuit sub formă de fragmente, dar conţinutul lor este cunoscut dintr-un rezumat inclus în Crestomatia lui Proclus. Autorul epopeilor ciclice şi data când au fost scrise sunt necunoscute. Se crede că aceste poeme au fost compuse prin secolul al VII-lea i.Hr, sau al VI-lea i.Hr., după apariţia poemelor homerice.

Atât poemele homerice cât şi poemele ciclice îşi au originea în dezvoltarea tradiţiei orale a poveştilor despre războiul troian. Chiar şi după scrierea acestor epopei, mitul despre războiul dintre troieni şi ahei au continuat să circule pe cale orală, în diferite genuri de poezii saupoveşti. Evenimente şi detalii ale legendei care sunt prezentate în opere literare abia mai târziu au fost probabil transmise oral şi poate sunt la fel de vechi ca epopeile lui Homer. Arta vizuală, cum ar fi pictura vaselor, a fost un alt mod prin care mitul războiului troian a circulat.

Mai târziu dramaturgii, istoricii şi alţi intelectuali vor crea lucrări inspirate din acest război. Cei 4 mari autori de tragedii ai Atenei: Eschil, Sofocle şi Euripide, au creat multe piese de teatru care portretizează episoade din războiul troian. În cartea a II-a din Eneida sunt oferite câteva detalii despre mitul acestui război, detalii despre care se crede că provin din epopeea Iliou persis.