Alexandru Odobescu

 1834: Alexandru Odobescu, prozator şi istoric român, membru al Societăţii Academice Române (d. 1895)

Alexandru Odobescu (n. 23 ianuarie 1834, Bucureşti - d. 10 noiembrie 1895, Bucureşti) a fost un scriitor, arheolog şi om politic român. A fost ministru al monumentelor (1863-1864), şi profesor de arheologie la Universitatea din Bucureşti. Este autorul unui tratat de istorie a arheologiei (Istoria arheologiei, 1877) şi a unei monografii dedicate tezaurului de la Pietroasa descoperit în perioada profesoratului său. (Le Trésor de Pétrossa. Étude sur l'orfèvrerie antique, Tome I-III, Éditions J. Rothschchild, Paris, 1887-1900). A publicat studii de folclor despre cântecele Europei răsăritene (Cântecele poporane ale Europei răsăritene, mai ales în raport cu ţara, istoria şi datinile românilor, 1861; Răsunete ale Pindului în Carpaţi). A publicat studii de istorie literară dedicate literaturii din secolul al XVIII-lea (Poeţii Văcăreşti, Mişcarea literară din Ţara Românească în sec. XVIII). Autorul unor romane istorice (Mihnea Vodă cel Rău, Doamna Chiajna, 1860) şi volume de eseuri (Câteva ore la Snagov, 1909; Pseudokynegeticos, 1874).

Format la şcoala clasicismului francez şi la aceea a antichităţii, om de gust şi de ştiinţă, fondator al arheologiei la noi şi istoric, scrie o proză admirabilă în eleganţă şi puritate. A priceput, ca şi Junimea, că literatura adevărată trebuie să exprime sufletul poporului român aşa cum se reflectă în istorie, în limbă, în folclor. Cu drept cuvânt, Maiorescu, care-l stima mult, îl privea ca pe unul din ai lor. Şi Odobescu se opusese fanteziilor etimologice ale Academiei şi reuşise să publice un dicţionar opus celui al lui Laurian şi Massim. Nuvelele sale istorice - Mihnea cel Rău, Doamna Chiajna şi mai ales spiritualul Fals tratat de vânătoare (Pseudokynegetikos), în care se vede imensa lui erudiţie, gustul constant, poezia delicioasă a evocării peisajului românesc - au încântat generaţiile trecute şi prezente.

Pseudokynegetikos, despre care George Călinescu afirma că este un text în care autorul „bate câmpii cu graţie“, închide în el consideraţii estetice şi descrierea a trei opere de artă cu subiecte cinegetice, un basm (Povestea lui Făt Frumos împărat cu noroc la vânat) şi chiar şi un fragment autobiografic în care autorul povesteşte o vânătoare de dropii în Bărăgan, pasăre dispărută de pe teritoriul românesc în urma vânării ei sălbatice.

Printre manuscrise se află o încercare datând din această perioadă ( 1848 ) : Mihai Viteazul, înfăţişare dramatică în trei părţi.

1852 - Se iniţiază în tainele literaturii greco-romane, din care şi traduce (treisprezece opere din Horaţiu, primul cânt al Iliadei şi al Odiseei, primul cânt al Georgicelor lui Virgiliu); tot acum scrie poema Oda României, apărută însă abia la 1855 în revista România literară a lui Vasile Alecsandri:

„În sânul României acum va să-nflorească

O floare care varsă miros încântător,

A păcii dulce floare, al artelor izvor.”

1855 - În România literară a lui V. Alecsandri îi apar Oda României, Satira latină, Întoarcerea în ţară pe Dunăre

1857 - În Românul publică scena istorică Mihnea-Vodă cel rău, care apare în acelaşi an în volum: Scene istorice din cronicile Ţării Româneşti - Mihnea-Vodă cel rău (1508 - 1510): „Episoadele istorice ale lui Odobescu au ca model, cu bună ştiinţă, nuvela lui Negruzzi. Însă odobescu e «anticar», istoric, arheolog, şi ca atare, atenţia lui merge în direcţiunea reconstrucţiei. Înţelegând spiritul de partid al cronicilor muntene şi cruzimea răzbunării politice, a ţinut să sublinieze elementul facţionar, evitând să strângă acţiunea în jurul eroului central. Imaginea lui, fără aripi, e ţinută totuşi în loc de tipicul romantic, şi punctul coagulant al totului îl formează mereu personajul «damnat»”.

1860 - Publică în Revista Carpaţilor scena istorică Doamna Chiajna.

Se tipăreşte volumul Scene istorice din cronicile româneşti: Mihea Vodă (cel Rău) - Doamna Chiajna, în a cărui prefaţă Al. I. Odobescu mărturiseşte: „Faptele istorice ale unei ţări sau ale unei epoci au totdeauna un interes mai viu când traiul şi ideile, obiceiul şi graiul de acolo sau de atunci nu sunt cunoscute. Scopul romanţelor istorice este, în parte, d-a ni le arăta; ăsta este şi folosul lor instructiv”.

1861 - Publică studiile Cântece poporane ale Europei răsăritene în raport cu ţara, istoria şi datinele românilor şi Răsunete ale Pindului în Carpaţi.

Tot în Revista română publică studiul Poeţii Văcăreşti.

1862 - În Revista română publică: Psaltirea diaconului Coresi (note) şi Câteva ore la Snagov, „o călătorie arheologică” (T. Vianu), evidenţiindu-se atât plăcerea scriitorului de a-şi desfăta cititorii prin erudiţie, cât şi înclinaţia acestuia spre o retorică neobişnuită a textului: „O! Matei Basarab, cu adânc respect îţi datorează naţiunea română pe care azi, din negura anilor, tu încă ai şti s-o înveţi a-şi apăra şi a-şi dobândi drepturile sale răpite! Numele tău glorios, pe care-l întâlnim în fruntea oricărei propăşiri naţionale, ar trebui să insufle o veneraţiune religioasă poporului pentru care ai jertfit, în muncă şi sudoare, o viaţă de aproape optzeci de ani! În chipul tău smead şi costeliv, înconjurat de o barbă albă şi rară, în buzele-ţi subţiri şi zâmbitoare, în fruntea ta lată şi înaltă, în ochii tăi mici şi vii, afundaţi sub sprâncene negre şi stufoase, îmi place adesea a descoperi câtă fineţe, câtă înţelepciune şi câtă energie trebuiesc spre a forma caracterul unui mare domnitor”.

1874 - Apare Pseudo-Kinegeticos: „«Pseudo-Kinegeticos» este un pot-pourri bine armonizat, un magazin de bric-à-brac literar, cuprinzând orice obiect artistic, de la descripţia exactă de amator a unui tablou, până la cuplet. Farmecul stă în scandalul de a surprinde un om atât de serios, schiţând cancanul pe scara rulantă a bibioltecii lui înţesate cu autorii greci sau de a ascunde litografii libertine în sala cu marii maeştri ai picturii” (G. Călinescu).

1875 - Apar basmele Jupân Rănică Vulpoiul şi Tigrul păcălit.

1878 - Apare cartea Moţii şi curcanii, conţinând două conferinţe ţinute la Ateneul Român.

1882 - Are loc premierea piesei Nea Frăţilă.

1887 - Odobescu publică volumul Zece basme mitologice prelucrate după Tales of Ancient Greece de G.W. Cox.

Publică Scrieri Literare şi Istorice (trei volume).

1889 - Academia Română îi acordă premiul Năsturel-Herescu pentru cea mai bună carte românească apărută între 1885 - 1888: Scrieri Literare şi Istorice.

Apare la Paris Tezaurul de la Pietroasa, lucrare de arheologie istorică în limba franceză.

10 noiembrie 1895 - Al I. Odobescu se sinucide, în urma unor tragice evenimente de ordin familial şi public.